Ponturi utile pentru o vacanță ieftină în Barcelona
O zicală catalană veche zice – Barcelona és bona si la bossa sona – o traducere aproximativă fiind „Barcelona e bună dacă punga (cu bani) sună”. Asta pentru că Barcelona nu este un oraş prea ieftin: cazare scumpă, restaurante scumpe, băuturi scumpe. Dar există şi partea a doua a zicalei, care spune però tant si sona com si no sona, Barcelona és bona („dar chiar dacă sună sau nu, Barcelona e bună”). Adică, la fel ca în cazul multor oraşe, daca ştii unde să te duci, ce să faci şi te interesezi de evenimentele disponibile, poţi avea o experienţă minunată chiar şi cu bani mai puţini. Iată câteva sfaturi.
Bine de ştiut
Primul lucru pe care trebuie să îl faci într-un oraş nou, fie el Barcelona sau oricare altul, este să dai o fugă până la centrul de informare turistică. Ţi se vor da hărţi gratuite, vei fi îndrumat către toate punctele turistice care merită vizitate şi vei primi informaţii în legătură cu evenimentele la care poţi participa. Ţi se dă şi o listă cu toate muzeele, gratuite sau nu, şi programul acestora. Este un lucru care trebuie făcut dacă vrei să nu pierzi timp şi bani. Nu ai cum să ratezi centrul de sub Piaţa Catalunya, fiind piaţa de unde începe faimoasa stradă La Rambla şi unde în general te lasă toate autobuzele de la aeroport.Vremea se presupune că e frumoasă tot anul în Barcelona. Însă nu e chiar Tenerife, aşa că se poate face destul de frig iarna şi poate ploua mult în februarie şi martie. Iulie este o lună care trebuie evitată, pentru că majoritatea spaniolilor au liber în iulie, şi poti găsi multe localuri închise. Şi luna august trebuie evitată, fiind luna concediilor pentru Europa, iar Barcelona este al patrulea cel mai vizitat oraş din Europa. Nu trebuie să vă descriu aglomeraţia care se poate crea.
Barcelona este un oraş cu o arhitectură încântătoare, Gaudi lăsând un accent puternic asupra clădirilor. Trebuie doar să mergi pe jos. Nu o să notez în articol toate locurile frumoase pe care le poţi vedea în Barcelona, că doar de asta te-ai oprit la punctul de informare turistică. O să îţi dau însă nişte informaţii care te vor ajuta să economiseşti bani şi să iei decizii informate.
Ce să vizitezi în Barcelona (şi cum)
- În prima duminică din lună, majoritatea muzeelor au intrarea liberă. Sunt şi muzee care sunt gratuite în prima zi de luni sau sâmbătă. Iată o listă cu muzeele şi zilele lor gratuite, dar verifică şi la punctul de informare turistică o dată ce ai ajuns acolo. Majoritatea bisericilor se pot vizita gratuit tot anul. Atenţie însă, la fel ca şi la muzee, gratuitatea depinde de
oră şi zi. Pentru vizitarea catedralei La Seu, de exemplu, se plăteşte intrare 6€ numai între orele 13:00 şi 18:00, în rest fiind gratuit.
- Biletele de la unele muzee sunt valabile şi pentru alte muzee sau atracţii. De exemplu, biletul de la Museu de les Ciències Naturals este valabil şi pentru Jardí Botànic, iar biletul pentru Museu d’Història de Barcelona îţi asigură intrarea şi pentru mânăstirea Pedralbes şi alte câteva muzee mici.
- La Rambla este cea mai cunoscută stradă din Barcelona. Este o stradă aglomerată unde se strâng mulţi artişti de stradă. Ai însă mare grijă la hoţii de buzunare, care se simt în elementul lor acolo, dar şi la restaurantele şi cafenelele de pe această stradă, care nu se deosebesc aşa mult de hoţii de buzunare având în vedere preţurile exagerate. Evită să mânânci în zona centrală pentru că se găsesc restaurante cu mâncare mai bună, la jumătate de preţ, imediat ce ai păşit un pic spre exteriorul centrului.
- Majoritatea website-urilor
spun că punctul de belvedere al Barcelonei este vârful Montjuic. Trebuie să contrazic această afirmaţie, şi să vă recomand Bazilica Tibidabo. 2€ te vor duce în cel mai înalt punct al oraşului, cu liftul, spre picioarele unei statui a lui Iisus foarte asemănătoare cu cea din Rio de Janeiro. De ajuns la bazilică e puţin mai problematic. De la staţia de metrou Av. Tibidabo, ai mai multe opţiuni. De exemplu, poţi porni încetişor pe jos. Nouă ne-a luat mai mult de jumătate de zi, dar probabil ne-am rătăcit – am mers prin pădure, am urcat 434 de trepte, dar aerul curat şi senzaţia de munte au compensat efortul.Dacă nu ai chef de efort, poţi ajunge cu funicularul (7,50€ dus-întors), sau cu taxi-ul (poţi negocia la vreo 12€). Până la funicular, poţi lua un tramvai mic, albastru şi cochet, care circulă doar în weekend şi costă 4€, sau autobuzul la 2€, pe care nu mai trebuie sa îl plăteşti dacă arăţi biletul de metrou cu care ai ajuns acolo. Distanţa nu e deloc mare, şi dacă eşti cât de cât în formă poţi urca lejer pe jos. La baza funicularului poţi bea un suc sau o cafea cu belvedere, dar mare atenţie – dacă vrei să îţi savurezi băutura pe terasă, preţurile sunt în general cu 1,5€ mai mari, iar noaptea sunt aproape duble. Este o practică destul de comună în cafenelele din Barcelona.
- Fântâna magică…este magică doar la anumite ore. E foarte uşor să te pierzi prin Barcelona şi să ratezi momentul de lumini şi sunet, aşa că e mai bine să verifici orarul.
- Plajele sunt gratuite. Nu te costă nimic să stai în nisip pe una din plajele frumoase de-a lungul coastei Barcelonei.
Unde să mănânci şi să bei în Barcelona
- Atenţie la preţuri. Foarte multe restaurante şi cafenele practică un preţ mai mare pentru terasă, unele au preţuri duble noaptea şi de multe ori o băutură la bar costă mai mult decât la masă.
- Meniul Zilei.
Nu e gratis, dar este mai ieftin decât alternativele. Poţi mânca un prânz format din 3 feluri, care de multe ori include şi băutură, la jumătate de preţ. Adică undeva între 7€ şi 12€, în condiţiile în care aceeaşi mâncare te-ar fi costat peste 20€ altfel. La Rambla intră în altă categorie, pentru că acolo o bere la 0.25 te poate costa şi 7€.
- Îndepărtează-te de străzile turistice. În funcţie de locaţie, preţurile pentru mâncare şi băutură sunt cu până la 5€ mai mici pe străzile mai puţin turistice, chiar dacă sunt foarte aproape de centru, de exemplu Bar Calders, unde am mâncat un prânz genial şi ieftin (pentru standardele Barcelonei). Trebuie doar să cauţi puţin mai atent. Şi să te pregăteşti pentru un meniu în catalană (nu spaniolă).
- All you can eat. Există mai multe restaurante de genul acesta, unde cu aproximativ 10€ de persoană poţi mânca pe săturate: WOK, FrescCo sau La Paradeta.
- Probabil cel mai cunoscut bar în Barcelona, datorită specificului spaniol şi preţurilor mici pe care le practică, este Xampanyeria. Sunt mai multe baruri Xampanyeria în Barcelona, şi toate oferă vin ieftin (un pahar chiar şi sub 1€). Un rând de tapas (mici gustări care pot fi cam orice, de la bruschette la paste, cartofi prăjiţi sau tocană de porc) este obligatoriu pentru prima băutură. Ceea ce nu e neaparat un lucru rău, cu atâta vin ieftin probabil ca este chiar indicat să mănânci ceva înainte.
- Există destule baruri care oferă tapas gratuit la o bere cumpărată. De exemplu, într-una din seri am descoperit din întâmplare un bar mic şi liniştit, în zona centrală, dar ascuns pe un gang, unde berea era doar 2,50€ şi ţi se ofereau tapas „all you can eat”.
- Alcoolul este foarte scump în general în Barcelona. Dacă ai chef într-o noapte de ceva mai tare, există un bar care oferă distracţie şi shot-uri la 2€ – Chupitos Bar
- Pentru multe cluburi se plăteşte intrare, dar te poţi înscrie din timp pe liste gratuitela cluburi cunoscute din Barcelona pe www.welovbcn.com.
Transport
Dacă vrei să ajungi din Bucureşti cu avionul, BlueAir, Wizzair şi Tarom au toate zboruri directe.
De la aeroport, poţi lua fie autobuzul – ziua autobuzul 46, noaptea N17 (2€ călătoria), autobuzul special Aerobus (5,65€ călătoria), sau trenul (unde e valabilă cartela de metrou, 10 călătorii în zona 1 costând 9,25€).
Pentru oraş, cea mai bună metodă de transport este mersul pe jos, mai ales că poţi admira arhitectura oraşului.
Un avantaj e şi terenul drept (lângă coastă) şi pantele relativ line. Poţi lua bineînţeles şi metroul când oboseşti, dar distanţa între staţii e cam de 3 ori mai mică decât la noi. Depinzând şi unde stai, în general nu e nevoie decât de zona 1 pentru călătoriile cu metroul. Dacă arunci un ochi pe harta metroului, o să înţelegi şi de ce. Poţi alege să vezi Barcelona şi cu ajutorul unui autobuz hop on hop off, care costă 24€, dar care poate fi şi inclus într-un card, alături de reduceri la muzee (detalii la info center).
Poţi alege şi mijloacele alternative, cum ar fi bicicleta – cel mai ieftin am gasit la BHDB, dar merită să cauţi şi în alte părţi, sau The Storytelling Car– un mod mai amuzant şi mai lejer de a da o tură prin oraş.
Te aşteptăm cu poze şi impresii.
Dacă vrei să primeşti ponturi de călătorie mai dese urmăreşte Nomadic Lifestyle pe Facebook şi Twitter.

« « Cum să călătorești cu mașina mai ieftin decât cu trenul sau autocarul. Ride sharing în Europa.| Locuind în Mexic: sfaturi şi recomandări de la un român » »
… frumos si util articol …
Am fost prin 2007 in Barcelona 1 zi cei drept si vad ca am ratat multe chestii interesante nu conteaza in plan e sa ajung dinou cat de curand am salvat postarea asta la favorite
Bafta si success cu blogul acesta …
Foarte bune ponturile, merci!
Foarte utile comentariile. Daca imi permiteti, as sugera sa mentionati in articole si locatiile unor hipermarket-uri, unde se poate cumpara apa sau sucurile mai ieftin. De ex., as mentiona ca pe Rambla exista un Carrefour,la capatul dinspr piata Catalunya, de unde se pot cumpara Țmateriale de rontaitȚ si bautura la un pret f.mic. Este adev. ca toata Barcelona este plina de supermarket-uri.Succes in continuare, este fff interesant ce faceti.
De 1 mai sunt inchise muzeele?
Noi ne-am luat un super city-break catre Barcelona de pe website … am avut sincer noroc, deoarece am prins “pe ultima suta” biletele de avion la Wizz!
Super tare toata experienta, ce sa mai …