Travel – Yes you can!
Pentru mine cred că a început la vreo 5 ani cand am auzit pe cineva povestind despre Germania. Pe vremea aia Germania mi se părea un loc feeric cam peste 12 mari şi 15 ţări(am descoperit mai târziu că era doar peste 2 ţări). Acolo toate mergeau bine, totul arăta altfel şi maşinile erau mişto. Mai ştiam de CHINA, dar parcă nici nu-mi puteam imagina ce e acolo. Văzusem pe hartă Tokyo şi NewYork cu milioanele sale de locuitori când eu nu văzusem bine nici Bucureştiul cu cele 2-3 milioane ale sale.
Cam pe atunci am hotărât că trebuie să plec. Atunci mi-am dat seama că vreau să fiu un calator.
Tu eşti ce ai visat să fii?
Ajungi mare, creşti, faci o facultate, munceşti. Visele din copilărie se sparg în mii de deadline-uri, rapoarte, meeting-uri şi nopţi pierdute. Vrei postul ăla de şef care o să-ţi dea „posibilitatea” să munceşti 12 ore pe zi în loc de 8, să ai 2 milioane în plus la salariu şi cândva când o să ai 60 de ani şi un salariu mare o să vezi şi tu Hong-Kong-ul. Vreo 3 zile. Merită, nu?
Noi credem că nu. Ni se pare nedrept să munceşti 11 luni şi ceva pe an pentru a petrece 7 zile într-un singur loc denumit „destinaţie de vacanţă” .
Ai suflet de călător?
De fiecare dată când ţi se povesteşte de Londra, Paris, plaje cu apa albastră sau munţi încărcaţi de zăpadă şi nori, privirea ţi se pierde în depărtare şi ţi se răceşte cafeaua. De fiecare dată oftezi uşor şi ţi-ai dori să ai în tolbă poveşti cel puţin la fel de palpitante. Ţi se confirmă a suta oară că în adâncul sufletului eşti un călător.
Pentru unii asta înseamnă să stea de vorbă măcar 5 minute cu un localnic. Pentru alţii să urce pe vârful cel mai inalt. Pentru ceilalţi să meargă pe jos sau cu motorul până acolo, oriunde ar fi acel ACOLO. Pentru toţi înseamnă însă mişcare şi provocare.
Cel mai frumos lucru din viaţa noastră sunt provocările. Şi ce este mai frumos decât provocarea de a înţelege o nouă lume sau un om din acea lume?
De ce călătorim?
Pentru că ne place cine suntem când o facem.
Ah, desigur..şi pentru că în acele momente:
- nu trebuie să muncim (decât îndoind harta, strângând rucsacul şi mergând mai departe).
- petrecem mai mult timp cu familia sau prietenii.
- putem să alegem ce facem în cele 24 de ore.
- dacă avem noroc nu ne bate nimeni la cap. Poate cel mult ploaia sau vântul.
- avem timp să purtăm o conversaţie şi curios suntem chiar înclinaţi să-l ascultăm şi pe celălalt.
- ne confruntăm cu situaţii noi. Şi cu noi înşine.
- suntem ocupaţi cu ceea ce ne place. Prin urmare FERICITI
…dar cel mai mult pentru că ne stă în fire.
Nu există cale de mijloc, trebuie să iubeşti drumul sau să înveţi să iubeşti drumul. Iar când iubeşti drumul nimic nu-ţi stă în cale – nici banii, nici vârsta. Oameni cu viziune şi dorinţă, de la 15 la 70 de ani, călătoresc în fiecare zi cu rucsacul în spate ca să vadă. Mai au puţin timp pe pământul ăsta şi mai sunt atâtea de văzut.
Deci, se poate!
Ţi-ai imaginat vreodată că poţi trăi pe un velier? Sau în Thailanda? Sau Rio de Janeiro? Ai vrea să vezi toată Asia sau să vezi un elefant în mediul lui natural? Ai vrea ca într-o zi să iei rucsacul în spate şi pur şi simplu să pleci?
Poate visezi la asta dar ţi se pare un gând nebun.
Aşa trebuie să fie, nu? Doar toată lumea îţi zice că eşti nebun. Asculţi sfaturi de la cei care, cu sau fără voia lor, trăiesc aventuros 10 ore pe zi la un serviciu pe care îl urăsc şi cea mai tare excursie din viaţa lor a fost la Babele. Cu telecabina. Ei nu ştiu că un nebun este doar acela care nu-şi urmează visele, care nu deschide ochii şi care făcând mereu acelaşi lucru speră să se schimbe rezultatele.
Nu ai prefera să fii un nebun care să aibă ce povesti la bătrâneţe?
„N-am văzut încă toată România…”
Avem şansa de a trăi într-o ţară frumoasă. Bunul simţ ar trebui să ne spună să vedem întâi ce este la îndemână şi apoi să trecem mai departe. Dar chiar dacă nu ai văzut toata România, nu te poţi mulţumi totuşi cu explorarea unei singure culturi. Suprinzător, dar lumea nu se opreşte la Vama Veche sau Nădlac.
„Este scump să călătoreşti”
Da, o săptămână de locuit într-un hotel de 5 stele în Norvegia cu saună, masaj la picioare în fiecare dimineaţă şi 3 mese pe zi într-un restaurant din Oslo poate costa cât 3-4 luni de muncă. Dar ăsta nu este singurul mod de a călători.
Ok, un bilet direct de avion până în America de Sud nu este ieftin. Dar poţi gândi şi alfel. O călătorie poate fi scumpă sau ieftină. Şi în mod ciudat cele ieftine sunt cele mai pline de substanţă, pentru că ele îţi permit să întâlneşti cu adevărat oamenii. Ai călători într-un Rio de Janeiro fără carnaval? Într-un Buenos Aires fără tango ?
Un călător ştie că luxul cel mai mare este timpul, nu un hotel de 7 stele jumate din Dubai. Este un lux să asculţi şi să înţelegi bătrânelul acela din Indonezia cu faţa ridată şi cu zâmbetul gravat pe faţă .. care trăncăneşte ceva nebuneli de cum că viaţa-i scurtă şi că s-o trăieşti.
Mai trebuie să-ţi pui o întrebare..
Cu ce te întorci dintr-o călătorie? Unii spun că te întorci la fel. Pentru noi este o întrebare retorică. Pentru că ne-am întors mereu altfel. Mai tineri, mai plini de viaţă şi mai înţelepţi.
Aş putea să vorbesc toata ziua despre ce înseamnă să călătoreşti, dar nu asta te interesează. Te interesează cum poţi tu să înveţi să călătoreşti mai ieftin, mai mult şi mai intens.
Şi de asta există Nomadic.ro. Să te ajutăm. Să descoperi lumea fără să îţi vinzi casa, maşina sau să îţi lichidezi toate conturile din bancă.
Nu ai nevoie de sute de mii de euro ca să vezi lumea! Ai nevoie de imaginaţie şi voinţă.
Nomadic Lifestyle…Travel cheap. Travel more. Try Adventure.

| Unde să dormi ieftin în Veneţia » »
Felicitari pentru lansarea noului site! Articolele mi se pare interesante. I’ll keep reading.
Multumim. O sa ne straduim sa punem numai lucruri interesante.
E foarte tare ideea si site-ul si cam toate articolele. Felicitari. Sper sa pot sa dau si eu frau liber nomadului din mine. Inca nu stiu cum.
Multumim Roby. Fiecare calator are un stil care i se potriveste, si il poti afla numai experimentand. Mult succes in ceea ce intreprinzi!
Foarte faine articolele! Interesante si de un real ajutor!Felicitari!