3 locuri din Europa unde poţi să înoţi cu delfini…şi un bonus pentru curajoşi
Din categoria lucruri de făcut măcar o dată în viaţă face parte şi o sesiune de înot cu delfini care, s-a demonstrat recent, sunt cele mai inteligente animale. Deci poate mai invăţăm şi noi ceva.
Desigur delfini sunt în toată Mediterana şi nu numai, dar ca să fii sigur că îi întâlneşti e mai bine să te orientezi spre un loc în care aceştia sunt în captivitate. Pentru un plus de farmec, totuşi, închiriaţi un yacht şi căutaţi-i pe coastele Mediteranei (mai puţin în Spania unde este interzis să te apropii prea mult de ei). Dacă reuşiţi să ne spuneţi şi nouă.
Până atunci ne ducem în Portugalia în regiunea Algavre, mai exact în Albufeira la Zoomarine. În sezon de vârf experienţa poate să coste până la 150 Euro. Aveţi grijă să rezervaţi din timp şi eventual online că e mai ieftin.
Despre regiune şi ce mai este de văzut ne povesteşte aici Eddie
În Malta mai exact în Baħar Iċ-Ċagħaq la Mediterraneo Marine Park. Când am verificat ultima oară preţul era în jur de 120 Euro
În Turcia inclusiv în Istanbul
Aici ai mai multe locaţii la alegere. Cea mai la îndemână este Delfinariul din Istanbul.
O listă cu alte locaţii (că sunt mai multe) găsiţi aici:
http://www.dolphinarium-turkey.com/
Preţurile sunt cam aceleaşi peste tot: 60 euro dacă vrei să înoţi cu delfinii sau 75 euro dacă vrei să vezi şi un show cu delfini. În Istanbul este ceva mai scump pentru o singură persoană (75 euro) şi ceva mai ieftin pentru 2 persoane (50 euro de persoană).
Aruncaţi un ochi şi pe:http://www.delphintherapieweb.de/ şi Adaland în Kuşadasî la 80 euro/persoană
Bonus pentru curajoşi:
Diving în acvariul cu rechini din Barcelona:
Te costă 300 Euro dar în asta este inclusă intrarea pentru 2 persoane însoţitoare, turul facilităţii, curs despre rechini, echipament şi…desigur…asigurare. Condiţia este să ai certificat PADI. Cu slipii şi dorinţa de moarte trebuie să vii de acasă. Atenţie: se poate practica doar miercurea şi în week-end.
Detalii aici
Dacă nu ai certificat PADI, dar dorinţa de moarte persistă, poţi înota cu rechinii în Marea Britanie lângă Edinburgh. O experienţă ceva mai ieftină într-o ţară ceva mai scumpă. Detalii aici.
Dacă te-a supărat şeful fă-i cadou o sesiune de cage diving cu rechini. Te costă cam 100 lire pe zi, dar ai şansa să scapi de tot de stres.
« « Stai cu burta la…Aurora Boreală| Cât de sigure sunt zborurile low cost? » »
Informatiile de la turci sunt mai mult decat binevenite, chiar intentionez sa fac o vizita, mai ales ca Instanbulul este capitala europeana culturala anul acesta
Ai uitat si de Ucraina, Odessa.
Interesant, nu stiam de Odessa. Ai idee cat este acolo sa inoti cu delfinii?
Foarte interesant articolul, felicitari pentru informatiile utile si pentru felul de a povesti !