Berlin: tur de o zi în 9 paşi
Guest post de Adina Mihoc
Arm aber sexy = Sărac, dar sexy – aceasta este lozinca oraşului german cu probabil cea mai zbuciumată istorie din secolul al XX-lea. Pentru cei care deja au vizitat alte oraşe din Germania, în special din cele aparţinând de Germania de Vest, Berlinul va fi o surpriză.
Oraşul cu o istorie bogată de aproape un mileniu, odinioară reşedinţa Imperiului Prusac, a fost aproape în totalitate devastat de bombardamentele de la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Din fericire, o mare parte din clădirile importante afectate au fost reclădite în deceniile următoare, urmându-se îndeaproape planurile originale. Oraşul, care a fost despărţit în două părţi complet separate timp de aproape trei decenii, locul unde până în 1989 blocul comunist se întâlnea cu occidentul, poate fi cu greu asemănat cu alt oraş din Germania. Deşi au trecut 22 de ani de la căderea zidului, diferenţele dintre cele doua părţi se menţin atât la nivel arhitectonic cât şi în privinţa nivelului de trai al locuitorilor. Datorită blocurilor turn şi monumentelor dedicate regimului comunist, anumite părti din Berlinul de Est seamănă mai degrabă cu Moscova, sau chiar cu Bucureştiul.
În ciuda acestor factori, oraşul s-a dezvoltat foarte mult în ultimele decenii, în special din punct de vedere cultural. Acest fapt cât şi preţurile scăzute comparativ cu alte oraşe occidentale au convins o multitudine de oameni din toate colţurile lumii să vină să locuiască în acest oraş, transformându-l într-un veritabil centru multicultural asemănător Londrei sau New York-ului.
Berlinul, cel mai mare oraş din Germania, atât ca populaţie – 3,5 milioane de locuitori – cât şi ca suprafaţă (891 km2), are foarte multe de oferit şi, de aceea, este recomandat să stai cel puţin o săptămână pentru a trăi experienţa berlineză cu adevărart. Totuşi, dacă nu ai decât un weekend la dispoziţie, ca majoritatea turiştilor, va fi posibil să admiri principalele atracţii parcurgând drumul între ele pe jos.
Următorul tur iţi va fi foarte util dacă ai puţin timp la dispoziţie şi nu ştii în ce ordine să vizitezi locaţiile de interes din ghidul turistic.
1. Porneşte de la Alexanderplatz, aici situându-se şi principalele staţii de metrou şi S-bahn (metroul de suprafaţă). De asemenea, această piaţă este uşor de reperat după turnul televiziunii, care la 368 m este cea mai înalta clădire din Europa continentală. Pentru a-ţi face o idee asupra modului în care arată capitala Germaniei de sus, în schimbul a 10€ poţi urca în turn şi admira priveliştea spectaculoasă la 360 grade. Dacă doreşti să iei masa la înălţime, turnul îţi pune la dispoziţie restaurantul amplasat la 207 m de sol, accesul făcându-se însă doar pe bază de rezervare pe site-ul: tv-turm.de
Program: Martie – Octombrie 9.00 – 24.00
Noiembrie – Februarie 10.00 – 24.00
Acces: Adulţi 11 €; Copiii sub 16 ani 7 €; gratuit pentru copiii sub 3 ani
Alexanderplatz este totodată şi un centru pentru cumpărături. Pe o suprafaţă restrânsă se regăsesc laolaltă cel mai extins mall din Berlin, Alexa, Galeria Kaufhof şi un centru al companiei de electrice şi electrocasnice, Saturn.
În imediata apropiere a turnului vei găsi pe partea stângă primăria oraşului, Rotes Rathaus, care poate fi uşor recunoscută după culoarea sa – roşie, iar pe partea dreaptă, Marienkirche, o veche şi impozantă biserică în care poţi intra gratuit.
Program: Noiembrie- Martie 10.00 – 16.00
Aprilie – Octombrie 10.00 -21.00
2. O dată ce ai ajuns la biserică poţi porni de-a lungul bulevardului istoric Unter den Linden, care se întinde pe o distanţă de aproximativ 3 km între Alexanderplatz şi Poarta Brandenburg, cuprinzând pe parcurs numeroase edificii prestigioase: Berliner Dom, Insula Muzeelor (Museumsinsel), Muzeul Naţional de Istorie (Deutsches Historisches Museum), Memorialul Războiului ridicat în 1817 (Neue Wache), Universitatea Humboldt, cea mai veche instituţie de învăţământ superior din Berlin, Opera Naţională din Berlin (Staatsoper), piaţa Bebelplatz unde în 1933 regimul nazist a ars zeci de mii de cărţi considerate periculoase. Pentru a comemora acest eveniment teribil, în piaţă a fost construit un moment sub forma unui geam plasat la nivelul pavelelor care oferă vedere în subteran spre o cameră cu rafturi de bibliotecă goale, alături de geam stând scris: Unde sunt arse cărţi, în final vor arde oameni.
3. Din această piaţă te poţi abate puţin de la bulevard şi porni prin dreapta clădirii Hotelului de Rome în sus, urmând ca după 300 m să găseşti superba piaţă Gendarmenmarkt. Aici se află trei clădiri dispuse într-o simetrie perfectă: două biserici identice, Domul Francez şi Domul German, şi Konzerthaus. Dacă eşti obosit, te poţi odihni pe una din băncile de piatră din liniştita grădină din incinta pieţei sau te poţi aşeza pe treptele uneia din cele 3 construcţii, de unde vei putea continua să faci poze locului.
4. De aici, porneşte uşor spre bulevardul Unter den Linden străbătând un alt bulevard istoric, Friedrichstrasse, unde vei fi delectat de vitrinele magazinelor unor mărci de renume precum Gucci, Louis Vuitton, Boss sau Galeriile Lafayette. O dată ajuns înapoi pe bulevardul central, continuă drumul în sus până vei ajunge în Pariser Platz şi la faimoasa Poartă Brandenburg.
5. După ce ai admirat monumentul dedicat păcii, ridicat la sfârşitul secolului al XVIII-lea de către împăratul prusac, Wilhelm al II-lea, porneşte prin stânga porţii spre clădirea Parlamentului Germaniei, Bundestag. Clădirea afectată considerabil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost renovată ulterior, permiţându-se alăturarea de elemente clasice cu cele moderne. Astfel, în centrul clădirii a fost ridicată o cupolă de sticlă gigant, care oferă o panoramă magnifică a centrului oraşului. Cupola poate fi vizitată gratuit, însă deoarece există o cerere atât de mare, vizita se face pe bază de programare, care poate fi obţinută în prealabil direct de pe site-ul Bundestag.
6. Urcă-te apoi în autobuzul 100 sau 200 care au staţie aproape de Bundestag. Dacă ai noroc, vei prinde un loc în rândul din faţă de la nivelul superior al vehiculului. Da, şi în Berlin există autobuze double-decker, galbene de această dată. Coboară la staţia Bellevue pentru a admira Palatul prezidenţial aşezat pe malul râului Spree la marginea extinsei păduri Tiergarten, care începe la Poarta Brandenburg.
7. După aceea, mergi pe jos câteva sute de metri până ajungi la Statuia Victoriei, amplasată în mijlocul unei mari intersecţii. Probabil îţi aminteşti de acest monument din filmul lui Wim Wenders, Das Himmel über Berlin (Wings of Desire), fiind locul de unde veghea unul din îngeri asupra locuitorilor oraşului. În caz că vrei să urci până în vârful superbului moment, pregăteşte-te mental, dar şi fizic, pentru că vei avea de parcurs cele 270 de trepte până în vârf, dar vei fi răsplătit din plin cu o panoramă dramatică a vechiului oraş.
Program: Aprilie – Octombrie 9.30 – 18.30
Noiembrie – Martie 10.00 – 17.00
Acces: Adulţi 2,20 €; Studenţi, copii, pensionari 1,50 €
8. Reia traseul cu autobuzele 100 sau 200 şi mergi până la capătul de linie, unde se află Biserica Memorială Kaiser-Wilhelm. Simbol al Berlinului de Vest şi al păcii, biserica a fost grav avariată în timpul bombardamentelor aliaţilor, păstrându-se doar turnul vestic. Spre deosebire de alte clădiri vechi din Berlin, în cazul de faţă s-a luat decizia ca biserica să nu fie restaurată, păstrându-se în mod deliberat aspectul de ruină pentru a reaminti de ororile războiului.
Program: Luni – Sâmbătă 9.00- 19.00
Participarea la tururi efectuate cu ghid se face pe bază de rezervare.
De la Breitscheidplatz, unde se situează biserica, începe zona comercială centrală a capitalei Germaniei, constituită în principal din străzile Tauentzienstrasse şi Kurfüstendamm, zonă denumită pe scurt Ku`damm. Fă o plimbare de-a lungul acestui bulevard renumit din Berlin, unde vei găsi pe lângă magazine ale unor branduri internaţionale, numeroase buticuri şi cafenele cochete. Pe această arteră se află şi KaDeWe (Kaufhaus des Westens)– al doilea department store ca mărime din Europa, după Harrods.
9. Turul îl poţi încheia delectându-te într-unul din restaurantele din zonă şi vei avea de unde alege, deoarece oferta este extrem de diversă, iar meniurile localurilor îţi vor da ocazia să alegi mâncăruri delicioase din toate părţile lumii (încearcă şi tradiţionalul currywurst).
Dacă vrei să te întorci la hotel, dar ai vrea totuşi să admiri Berlinul în toată splendoarea lui în timpul nopţii fără a fi nevoit să-l străbaţi din nou pe jos, caută pur şi simplu staţia autobuzelor 100 sau 200 şi vei face, astfel, turul din timpul zilei în sens invers.
Transportul public din Berlin este unul demn de încredere; în general, toate mijloacele de transport respectă orele indicate pe plăcuţele din staţii, există multe autobuze de noapte şi, în nopţile din cursul weekend-ului, toate rutele sunt funcţionale. Biletele sau abonamentele se pot achiziţiona de la unul din automatele prezente în fiecare staţie de U-bahn sau S-bahn. Este recomandat celor care vin să viziteze oraşul doar 2-3 zile să achiziţioneze un abonament de 48 h sau 72 h. Mai multe detalii despre preţuri şi oferta de abonamente vei găsi pe site-ul regiei de transport public a Berlin-ului, BvG. Astfel, vei putea să profiţi de vizită la maximum şi să ajungi la destinaţiile dorite într-un timp mai scurt.
În orice fel vei alege să străbaţi Berlinul, experienţa va fi una de neuitat şi, probabil, te va convinge să te întorci cu alte ocazii în acest oraş cosmopolit şi încărcat de istorie.
Vezi harta turului din Berlin la dimensiune maximă. Urmareşte-o de la stânga la dreapta (de la est la vest)
« « Ce poţi vizita gratuit în Paris dacă ai între 18 şi 25 de ani şi alte sfaturi utile| Cum să călătorești cu mașina mai ieftin decât cu trenul sau autocarul. Ride sharing în Europa. » »
Trackbacks/Pingbacks
- Berlin’s best known | jurnal berlinez - [...] while ago, an article of mine on what to see in Berlin if you’re passing by got published on ...
- The Reichstag building | jurnal berlinez - [...] architectural style is brilliant. As I have mentioned in my tour of Berlin that can be read here or ...
Foarte interesant materialul, iar pt cei care nu au fost inca dar intentioneaza sa viziteze Berlinul mi se pare excelent materialul.
Un articol interesant si bine pus la punct, acum cu siguranta voi sti ce sa fac cand ajung acolo
Berlinul e unul din cele mai frumoase orase din Germania. Daca mai prinzi si revelionul acolo, chiar ca devine o experiente de neuitat
Chiar ăsta e traseul meu preferat când ajung acolo. Am scris și eu un pic despre asta. Anul ăsta mă duc din nou și căutam și alte idei. probabil o să intru pe unde n-am avut ocazia încă.