Cer la puterea n+1 – Cum să vezi aurora boreală
Pentru că te-ai săturat să bei sticla aia de vin privind doar la nişte „amărâte” de stele îţi propunem să participi la un spectacol pe cinste. Actor: natura. Nu o să intru în detalii în legătură cu ce este aurora boreală. Vorbim de luminile acelea hipnotice care dansează pe cerul arctic şi pe care unii sunt convinşi că pot să le audă, deşi, în mod ciudat sunetul pare să vină de pe pământ şi nu din cer. Sunt sigur că ştii cum arată şi ce este, iar dacă nu, poţi afla uşor mai multe detalii “tehnice”.
Hai mai bine să aflăm cum poţi să faci să o vezi măcar o dată în viaţă.
Ai multe şanse având în vedere că se poate vedea cam oriunde peste 60 grade latitudine nordică (Aurora Borealis) sau 65 grade latitudine sudică (Aurora Australis). Totuşi, Aurora asta este o mândră cu toane. Nu apare aşaaaaa când vrei tu . Trebuie să o pândeşti, să o curtezi şi să o aştepţi. Uneori trebuie să stai chiar şi două săptămâni până se hotărăşte să se arate. Asta dacă nu vine un zmeu de nor să ţi-o fure.
Aşadar…
Când este cel mai probabil să o vezi:
Din septembrie până în aprilie, lunile cele mai propice fiind octombrie, februarie şi martie cam între 6 PM şi 1 AM. Cele mai potrivite sunt nopţile cu cer senin când nu este lună plină şi este musai să fii departe de luminile oraşului. Dacă ai multă răbdare în 2012 va fi un maxim solar când va fi foarte probabil să o vezi (sau în 2023, deoarece sunt cicluri de 11 ani). Unii spun că în 2013 se va vedea chiar până la latitudini de 45 grade, dar eu zic să nu iţi pui speranţa în asta.
Unde poţi vedea aurora boreală:
Ai mai multe variante printre care nordul Canadei, Islanda, Alaska sau nordul Rusiei, dar cum acestea sunt zone destul de greu accesibile, locul în care este cel mai probabil să vezi aurora este în ţările nordice: Norvegia, Finlanda sau Suedia care deşi scumpe sunt mai accesibile pentru noi. Este necesar să găseşti cel mai accesibil loc pentru că va trebui să pândeşti fenomenul zile întregi şi cel mai bine este să mergi la sigur.
Este preferabil să vizitezi ţările nordice vara, iarna fiind extrem de frig iar zilele foarte scurte. Partea bună este că va fi zăpadă şi loc pentru activităţi conexe. O călătorie cu scopul de a vedea aurora boreala nu va fi ieftină deoarece ar fi bine să stai mai mult de 3-4 zile şi să mergi cât mai spre nord în nişte ţări în care mai nimic nu este ieftin.
Să le luăm pe rând să vedem ce opţiuni ai:
În Finlanda
Cei mai comozi pot merge în Finlanda, în Helsinki unde se vede uneori aurora: zbori cu KLM, Air France sau Lufthansa (cursă cu o oprire). Dus-întors, dacă te duci la sfârşitul lui februarie de exemplu te costă în jur de 170€. Iar dacă vrei să fii şi mai sigur că o vezi, de la Helsinki poţi să iei:
- trenul spre Oulu sau Rovaniemi. Pentru asta consultă site-ul companiei de transport feroviar din Finlanda.
-avionul spre Oulu, Ivalo sau Rovaniemi.
Rovaniemi, orăşel din Finlanda, regiunea Lapland este şi locul în care locuieşte Moş Crăciun şi o destinaţie interesantă de sărbători. Poţi să zbori direct spre Rovaniemi, dar sfatul nostru ar fi totuşi să faci escală în Helsinki întrucât Rovaniemi nu prea merită de unul singur.
În Suedia
În Suedia ai de asemenea mai multe variante, dar există un loc în care poţi vedea aproape sigur aurora boreală. Se numeste staţia Abisko iar cei de acolo susţin că turiştii care vor sta minim 3 zile vor vedea cu siguranţă luminile nordului şi asta pentru că lacul lângă care este situată staţia menţine cerul fără nori, iar atmosfera este liberă de poluare luminoasă ori de alt fel. Unii spun că e cel mai bun loc din lume pentru a observa fenomenul. Staţia este situată în satul Abisko lângă orăşelul Kiruna în munţii suedezi. Poţi locui acolo pentru câteva zile şi ajungi suficient de uşor. O să te cam întâlneşti cu japonezi, care cred că un copil conceput sub aurora boreală va deveni incredibil de deştept (succces). Găseşti mai multe detalii pe site-ul Abisko Sky Station.
În Suedia şi Porjus pare să fie o variantă demnă de luat în seamă.
În Norvegia
Tromso este destinaţia cea mai recomandată din Norvegia atât pentru faptul că aurora boreala se vede relativ des cât şi pentru frumuseţea locului şi uşurinţa cu care poţi ajunge. Cum ajungi acolo: zbori spre Oslo (aproximativ 190€ dus-întors), apoi iei avionul spre aeroportul din Tromso – cel mai mare. Găseşti zboruri începând de la 140€ dus-întors. Cu un buget de 450€ îţi poţi lua un bilet dus-întors Bucureşti-Tromso. Poţi ajunge şi cu trenul.
O altă variantă este regiunea Svalbard din Norvegia care este renumită pentru frumuseţea ei, dar mai greu accesibilă. Mai exact orăşelul Longyearbyen poate fi o variantă mai mult pentru faptul că nu există poluare luminoasă. Totuşi aici ajungi ceva mai greu decât în capitala Islandei, Reykjavik. Statistic cele mai multe şanse să vezi aurora boreală le ai în Tromso.
Orăşelul Bodo este o altă variantă, dar nu la fel de bună precum Tromso.
Cum să ajungi în ţările nordice şi cum să-ţi planifici excursia:
Dacă nu ai limită de buget şi vrei confort de 5 stele vei găsi sute de pachete turistice axate pe acest fenomen cum ar fi acesta. Am vorbit mai demult şi despre un hotel cu tavan de sticlă care este perfect pentru aşa ceva.
Dacă eşti low budget, dar vrei neapărat să vezi măcar o dată în viaţă aurora boreală poţi să îţi planifici singur excursia. De exemplu poţi zbura spre Roma şi apoi să încerci să potriveşti un zbor cu Ryanair spre Oslo. Cu totul, poţi ajunge la doar 50-60€ dus-intors.
Poţi ţinti spre unul din oraşele mari Oslo, Stockholm sau Helsinki pentru ca de acolo să găseşti un tren, un zbor local sau un autocar spre nord. Oraşele din nord precum Tromso sunt de preferat locurilor complet pustii pentru că ai mai multe şanse să găseşti un hostel sau o canapea prin Couchsurfing. Dacă esti temerar poţi încerca şi WWOOF deşi iarna e mai dificil să găseşti de lucru.
Dacă vrei să mergi în Finlanda verifică şi preţurile de la Blue1. Zboruri ieftine spre ţările nordice găseşti şi din Londra sau Frankfurt. O altă variantă este să ajungi în Germania sau Polonia şi apoi să iei un feribot spre Stockholm sau Helsinki.
Cei mai mari operatori de autocare sunt Nor-way în Norvegia, Express Buss în Finlanda, Swebus şi Svenska Buss în Suedia, dar nu au preţuri foarte prietenoase.
Unde să dormi şi cum să o faci ieftin:
În Scandinavia dacă nu vrei să rămâi foarte rapid fără bani este bine să te orientezi către hostel-uri. Acestea sunt foarte curate şi bine echipate şi adesea vei vedea Volvo-uri şi alte maşini scumpe parcate în faţă. Poţi găsi un pat cu 20$ pe noapte ceea ce este un preţ bun pentru această zonă. Poţi ieşi mai ieftin dacă îţi aduci cu tine sacul de dormit pentru a nu fi nevoit să închiriezi cearşaf.
Poţi de asemenea închiria o cameră într-o casă sau o vilă la preţuri de aproximativ 50$ pe noapte camera dublă (75$ pe noapte cu baie). Fii atent după semnele “Værelse, Rom, Rum,” sau “Hus Rum” sau întreabă la punctele de informaţii turistice.
Dacă mergi cu prietenii caută o cabană pe care să o împărţiţi pentru câteva zile. Un alt motor de căutare bun este acesta.
Ce mai poţi face în ţările nordice în afară de a pândi aurora boreală:
În Norvegia poţi sta la o fermă Sámi sau în colibele tradiţionale şi să încerci carne de ren şi peşte fermentat împreună cu localnicii.
Să mergi în Jokkmokk, în Suedia, la 3 ore depărtare de Luleå. Este o destinaţie interesantă unde în februarie are loc un festival unde cultura Sámi este foarte bine reprezentată prin relicve, artefacte, delicatese şi activităţi precum sănii trase de câini.
Te poţi plimba cu sania trasă de câini sau reni sau cu un snowmobil.
Poţi merge în croaziere pentru a vedea balene. Te poţi bucura de saună şi spa-uri. Poţi schia.
Poţi sta la căldurică şi face dragoste.
Unde altundeva poţi vedea fenomenul:
În Murmansk în Nordul Rusiei şi în Siberia de nord. Poţi încerca şi în Sankt Petersburg.
În Islanda pe toată insula.
În Alaska în Fairbanks (80% şanse să o vezi dacă stai 3 nopţi), Denali.
În Canada în Churchill, Yellowknife, Yukon, Fermont (în apropiere de Quebec), Fort McMurray
În Groenlanda în Kangerlussuaq
Prognoza pentru aurora boreala poate fi găsită aici şi aici, dar numai pentru câteva zile în avans.
Să recapitulăm:
IARNĂ + LOCAŢIE BUNĂ + NOAPTE + CER SENIN + ACTIVITATE SOLARĂ + IZOLARE + NOROC = AURORA BOREALĂ
Dificil? Poate, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunţi la visul tău!
« « Ponturi pentru zboruri ieftine spre destinaţii exotice| Cum să îţi foloseşti cu succes cardul în străinătate » »
Eu merg in februarie in Norvegia. Nu voi ajunge pana in Tromso, raman ceva mai la sud, in Trondheim, dar sper sa reusesc sa vad Aurora boreala. E pe lista mea de lucruri de facut in viata aceasta
Si in Trondheim ai sanse maricele, e pe la 63 grade latitudine nordica. Sa ne povestesti. Succes.
Buna!!! Sunt in Norvegia de 2 luni dar nu am avut timp sa vad aurora boreala insa sper sa reusesc cat de curand … si atuni am sa pot sa va spun cum se vede din Trondheim…
Mersi! Revin in februarie cu impresii!:)
Asta da spectacol al naturii. Sper ca la anul sa fac si eu excursia mult visata in Norvegia:)
Poate Api a reusit (sau va reusi) sa vada aurora boreala, mai ales ca de ieri, ca urmare a exploziilor solare fara precedent ce vor ajunge pe tera in urmatoarele 2 zile, vor fi niste aurore boreale extraordinare ( se spune )
2010 februarie 19 in Honningsvag, Norvegia. so, this one is check
ce altceva imi recomandati?
Bravo! Pentru tine trebuie sa ne gandim la ceva special
este foarte frumos, numai ca in mai toate filmele sunt aratate “cu repezitorul”, in mod normal sunt foarte lente!
o mica poveste am si eu ; luminile nordului sunt intradevar unice si am reusit sa le surprind si eu. sper sa va placa.
http://www.nikonisti.ro/articole/ghetarul-sermilik-groenlanda-vazut-de-laurentiu-iordache-cu-nikon-d600/1277