22 de idei pentru un revelion petrecăreţ



“Apropo, noi unde facem revu` anu ăsta?”

 

   Revelionul, motiv de isterie, panică şi planificare intensă. Mai este pe deasupra şi motiv pentru a cheltui de 3-4 ori mai mult pe nişte servicii pe care le poţi cumpăra la preţ normal în orice altă parte a anului.
Totuşi, de revelion vrei mai mult sau mai puţin un singur lucru: să te simţi bine, foarte bine chiar, şi să te distrezi cât poţi. Ca să te ajutăm să eviţi sentimentul ăla de regret şi dezamăgire că n-ai găsit petrecerea perfectă, îţi sugerăm 22 de locuri unde poţi să petreci ca la carte un revelion memorabil. Sfatul nostru este să te relaxezi un pic şi să nu-ţi faci aşteptări prea mari oriunde te-ai duce.

Ia-ţi partenerul sau partenera de “sărut la miezul nopţii” şi du-te să faci revelionul în:

 

 

1. Edinburgh

 

edinburgh

   Cu tradiţii împământenite şi impresionante, cei din Edinburgh au până şi numele lor propriu pentru anul nou şi anume Hogmanay. Câteva obiceiuri “păgâne” cu inspiraţie din tradiţiile vechi de sute de ani încă mai sunt de actualitate în acest oraş. O astfel de tradiţie este numită “first footing” şi conform acesteia prima persoană care trebuie sa îţi intre în casă după anul nou trebuie să fie un bărbat brunet (conform tradiţiei vikinge un bărbat blond însemna de obicei probleme). Totuşi, chiar dacă eşti brunet şi înalt, trebuie să mergi în vizită cu ceva cadouri, de obicei whiskey, sare sau prăjituri locale.

 

   Hogmanay este un adevărat festival care durează trei-patru nopţi şi începe cu o procesiune de torţe pe 30 decembrie. Se sărbătoreşte încontinuu pe 30 şi 31 decembrie cu artificii, muzica live, show-uri şi multă băutură şi mâncare. Mai mult de 1.000.000 de oameni iau parte la aceste petreceri, care nu se termină nici pe 1 ianuarie când se continuă cu alte concerte şi evenimente culturale. Procesiunea de torţe începe în Oraşul Vechi pe High Street şi se termină în Calton Hill. În ajunul anului nou se petrece pe toată lungimea Princes Street, iar artificiile (multe, mari şi oacheşe) se pot vedea deasupra castelului Edinburgh la miezul nopţii. Se ţin concerte pe stradă , există baruri în aer liber şi dacă vrei poţi să încerci să dansezi Keilidh, un dans local popular sau poţi să cânţi “Auld Lang Syne”  cu localnicii la 12 noaptea. Sfârşitul festivităţilor este marcat de arderea unei nave de lemn vikinge.

 

   Pe 2 ianuarie poţi vedea meciul tradiţional de rugby dintre Edinburgh şi Glasgow.

   Oamenii sunt exuberanţi, veseli, puţin ameţiţi şi predispuşi la imbrăţişări, deci prietenoşi.

   De ce sunt oamenii aşa veseli? Pentru că pot petrece şi ei în sfârşit. Timp de 400 de ani Crăciunul a fost interzis. Asta până în 1950. Parcă îi înţelegi, nu?

 

Sfat: Fii cu ochii după berile mari şi paharele de whisky.
Cum e vremea: Va fi cel mai probabil frig, deci îmbracă-te gros şi bea ceva. Frig, dar oamenii ăia stau în fuste, deci fii curajos.
Cum zici: Bliadhna Mhath Ur în scoţiană sau Happy New Year cu accent.

   Pentru cazare poţi încerca Edinburgh Flats.

 

 

2. Paris

 

Paris

   În Paris ai foarte multe opţiuni de a petrece la “Saint-Sylvestre” pornind de la petreceri pe stradă, la zbânţuială în club sau un pahar de vin ori şampanie într-o locaţie selectă. Centrul “petrecerii” este desigur Champs-Elysees. Începând de la ora 21:00 oamenii încep să se adune, aducând cu ei sticle de şampanie. Turnul Eiffel, care oferă un show de lumini impresionant la miezul nopţii, este vizibil din mai multe părţi ale bulevardului.

   Nu te aştepta la o petrecere nebună totuşi. Atmosfera este destul de “cuminte”, dar compensează prin romantism şi inedit.

   Pentru a vedea artificiile din tot Parisul poţi merge la Catedrala Sacre Coeur în Montmartre. Asta este o zonă mai calmă decât Champs-Elysees şi una plină de baruri şi cluburi. Parisul nu duce lipsă de cluburi, dar pregăteşte-te să goleşti puţin pusculiţa.

   Poate cea mai bună varianta în Paris este rezervarea unei croaziere pe Sena sau a unei cine romantice.

 

Sfat: Mergi cu iubitul sau iubita.
Cum e vremea: Deşi e puţin mai cald decât în estul Europei, aşteaptă-te la vânt şi temperaturi sub zero.
Cum zici: Bonne Année

 

 

3. Roma

 

Roma

   Fosta capitală a Imperiului Roman petrece şi ea Capodanno. Mergi în Piazza del Popolo pentru artificii şi concerte live şi o petrecere care ţine până dimineaţa. Pe 1 ianuarie piaţa se transformă în punct de atracţie pentru copii, cu o grămadă de activităţi şi evenimente.  Mai poţi merge lângă Colosseum pe Via dei Fori Imperiali unde începând de la ora 22:00 va fi muzică live, iar de la 12 vor fi artificii. De la ora 23:00 pe Quirinale, Via Nazionale, va fi un concert de muzică clasică urmat de artificii.

 

Sfat: Ia-ţi bilet din timp. Chiar dacă sunt multe low-cost-uri spre Roma preţurile explodează de sărbători.
Cum e vremea: Temperaturi peste 0, dar totuşi răcoare.
Cum zici: Felice Anno Nuovo ori Buon anno
Alternativ: Dacă nu vrei neapărat petrecere, atunci Veneţia este un loc perfect în care să petreci revelionul. Mergi în Piazza San Marco şi Piazza Ferretto de la ora 10 PM.

 

 

4. Berlin

 

Berlin

   Unii zic că Berlin oferă cea mai mare petrecere în aer liber din lume de Anul Nou.  Fapt discutabil, dar de testat.

   În Berlin, Silvester, cum este numit Revelionul în Germania, este viu, zgomotos şi puţin haotic.  Mai mult de un milion de oameni se adună la Brandenburg Gate, simbolul Berlinului.

   Petrecerea începe de la 18:30, dar dacă vrei loc lângă scenă mergi mai devreme.

   Te poţi aştepta la multiple scene şi corturi cu artişti şi DJ din toată lumea, concerte live, spectacole de laser şi lumini, standuri cu mâncare tradiţională şi băutură şi, normal, artificii.  Şi partea bună este că totul este gratis.

   Cea mai mare scenă va fi în Pariser Platz, iar în spatele porţii Brandenburg este aşa numita Party Mile, aproape 2 kilometri de festin vizual şi auditiv.

   Alte grupuri merg la Teufelsberg în partea nordică  a Grunewald-ului  sau în Viktoriapark în Kreuzberg ca să vadă artificiile din tot oraşul. O tradiţie interesantă este maratonul Berliner Silvesterlauf care începe în Grunewald la intersecţia dintre Waldschulallee şi Harbigstrasse.

 

Sfat: Îmbracă-te bine şi lasă acasă alcoolul, artificiile, sticlele pentru că ţi se vor confisca la intrare.
Cum e vremea: Pe scurt – frig. Îmbracă-te gros şi ia-ţi încălţări comode.
Cum zici: Guten Rutsch

 

 

5. Sydney

 

Sydney

   Poate mai greu accesibil din Europa, Sydney oferă un spectacol incredibil de revelion şi merită văzut măcar o dată în viaţă. Nu este nevoie de prea multe descrieri. Cu siguranţă ai văzut la televizor focurile excepţionale de artificii. În plus va fi vară şi cald.

   Ai de ales între a petrecere pe apă, a petrece pe pod sau într-un pub. Sydney este de asemenea şi unul din primele oraşe care sărbătoresc anul nou şi unul din cele mai recomandate. Artificiile se sfârşesc la 00:15, dar petrecerile şi celebrările continuă până la răsărit.  Cele mai bune locuri sunt The Harbour Bridge sau Sydney Opera House şi chiar mai bine este să poţi petrece şi vedea artifiiciile de pe o barcă.

   Pentru mai multe informaţii vizitează site-ul oficial al evenimentului (da, există)

 

Sfat: Îmbracă-te în negru, este culoarea preferată de localnici pentru această noapte.
Cum este vremea: Fiind vară este destul de cald, dar pregăteşte o jachetă subţire.
Cum zici: Happy New Year, dar cu accent.

 

 

6. Londra

 

Londra

   La aşa furnicar de oameni este şi normal ca de revelion să fie ceva agitaţie. “Petrecerea” din Trafalgar Square din centrul Londrei poate să concureze cu uşurintă cu cea din New York sau una din locaţiile de mai jos.

   Zonele din jurul Tamisei, Palatului Parlamentului şi London Eye (unde de obicei sunt şi show-uri laser pe 31 decembrie) vor fi pline de oameni cu chef de petrecere. La ora 21:30 de obicei este prima sesiune de artificii pentru familii, copii şi alţi petrecăreţi precoce.

   Între 12 noaptea şi 4:30 dimineaţa călătoria cu metroul este gratuită şi de aceea se aşteaptă în jur de 6-700.000 de oameni în centrul Londrei în noaptea de anul nou. Plasează-te pe lângă Tamisa ca să ai vedere bună la sesiunea de artificii de la miezul de nopţii. Pe 1 ianurie nu rata Parada Londrei, susţinută de 10.000 de artişti de circ, oameni talentaţi şi trupe din 20 de ţări, care defilează şi bucură mulţimea într-un marş de 3 kilometri. Detalii pe site-ul oficial al paradei.

Dacă ai chef de o petrecere care să se desfăşoare la adăpost de frig poţi alege una din aceste petreceri londoneze.

 

Sfat: Îmbracă-te adecvat.
Cum e vremea: Rece şi foarte posibil ploioasă. Vântul este rece şi aspru.
Cum zici: Happy New Year!

 

 

7. Rio de Janeiro

 

Rio de Janeiro

   În Rio este petrecere şi în afara vestitului carnaval.  De anul nou 5 milioane de oameni petrec pe plajele din Rio. Da, ai citit bine. Numai în Copacabana unde se închide traficul pentru acea noapte se adună 2,5 milioane de oameni să petreacă pe plajă şi pe străzi.

   Mii de lumânări sunt aprinse în ajunul anului nou de comunităţile creştine, dar şi afro-americane şi poţi asista la ritualuri locale interesante. Marele avantaj este că e vară, împreună cu tot ce presupune asta (de exemplu îmbrăcăminte sumară)

   Mai mult de un milion de oameni se adună în Brazilia şi în orasul Fortaleza, regiunea  Ceará, la un spectacol magnific cu focuri de artificii şi concerte live (zona Praia de Iracema ).

 

Sfat: Toate hotelurile se umplu până în septembrie, deci planifică şi rezervă din timp.
Cum este vremea: Cu temperaturi între 25 şi 40 de grade nu e de mirare de ce costumul de baie este ţinuta oficială.
Cum zici: Feliz Ano Novo
Cum ajungi: Un zbor dus-întors este cam 800 euro.

 

 

8. Istanbul

 

Istanbul

   Ce te aştepţi de la un oras cu 12 milioane de locuitori (neoficial)? La o super petrecere, corect? Păi ai dreptate. Piaţa Taksim şi Istiklal Caddesi vor fi pline de oameni, inclusiv foarte mulţi turişti. Zonele cheie sunt Taksim, Beyoğlu, Nişantaşı şi Kadıköy, dar nu ezita să iei legătura cu localnicii şi să ceri sfaturi. Pentru cluburi şi petreceri în interior mergi în cartierul Nisantasi. Pe 1 ianuarie după beţie îţi recomandăm să mergi să încerci o omletă turcească, menemen.

   O idee este să rezervi o croazieră pe Bosfor. Pentru 119 € ai cea mai bună vedere a podului de peste Bosfor. Detalii aici.

 

Sfat: Vezi cum ajungi în Istanbul.
Cum e vremea: Ceva mai cald decât în Romania, dar nu te aştepta la minuni.    Cum zici: yeni yılınız kutlu olsun

 

 

9. Amsterdam

 

Amsterdam

   Cum să uităm de un oraş atât de vibrant? Deşi oficial nu se întâmplă mai nimic în oraş, Amsterdam este prin definiţie un oraş petrecăreţ. Punctele centrale de interes şi “aglomeraţie” sunt Rijksmuseum pe Museumplein, Nieuwmarkt şi Piata Dam, în ultimele două fiind de obicei concerte cu muzică live. Artificii sunt în mai multe locuri din oraş şi foarte mulţi oameni ies pe stradă. Agitaţia ţine de obicei de la 11PM la 2 AM. Alte locuri unde se adună lumea sunt Rembrantsplein şi Leidseplein. În general se iese cu o sticlă de şampanie care se deschide, bea şi împarte cu “partenerii” de revelion la 12 noaptea.

 

Sfat: Nu uita sticla de şampanie.
Cum este vremea: Cel mai probabil va fi frig şi chiar o ploaie nu este exclusă.
Cum zici: gelukkig nieuwjaar

 

 

10. Viena

 

Viena

   În Viena ai cu siguranţă ce face de revelion. În Viena vei găsi petreceri pe străzi, târguri atrăgătoare, corturi cu diverse bunătăţi şi distracţie, dar şi frig. Tot oraşul vechi se transformă într-un carnaval gigantic cu vin fiert, ştrudel, oameni care vin cu artificiile proprii şi muzică live. Pe 30 decembrie la Schloss Schönbrunn ai parte de un tur, cină şi concert. Dacă nu îţi place în Viena poţi da repede o tură până în Budapesta, sau invers.

 

Sfat: În Viena este superb şi de Crăciun.
Cum e vremea: Frig, foarte probabil valori sub zero.
Cum zici: ein gutes neues Jahr / prost Neujahr

 

 

11. Goa

 

Goa

   Goa, India, un fel de tărâm al generaţiei hippie moderne nu îşi dezminte renumele nici de revelion când backpackeri din toată lumea se adună la petrecerile rave psihedelice în aer liber. În Goa se zvoneşte că ar fi cele mai tari petreceri de anul nou, care ţin 3-4 zile şi sunt mai gălăgiose, mai mari şi mai nebune decât în restul anului. Unii recomandă Anjuna beach resort, dar cu siguranţă ai de unde alege.  Vremea este bună şi poţi petrece printre palmieri, vaci sacre, vedete Bollywood  şi…ierburi de tot felul. Ajungi destul de uşor şi ieftin cu Air Arabia din Istanbul.

 

Sfat: Printre altele încearcă fenny, băutură regională făcută din guaca şi nucă de cocos.
Cum este vremea: Este excelentă şi, chiar dacă ai parte de o ploaie, va fi o ploaie caldă de care ţi-e mai mare dragul.
Cum zici: nav varsh ki subhkamna

 

 

12. New York

 

New York

   Precum Sydney, New York, mai exact Times Square, este vestit pentru petrecerea de la miezul nopţii. În ultimii 100 de ani s-a păstrat tradiţia bilei de cristal căreia i se dă drumul la 12 noaptea, eveniment difuzat pe toate meridianele. Bila, făcută din cristal Waterford are aproximativ 5 tone şi 3,7 m în diametru. I se dă drumul la 11:59 pentru a ajunge jos la 12 fix. Mergi în Times Square şi fă cu mâna, poate te văd cei de acasă.

New York este oraşul care zice-se nu doarme niciodată, mai ales de revelion. Cu siguranţă găseşti o petrecere nebună la care să mergi.

 

Sfat: Caută bilet de avion din Amsterdam, Paris sau Londra.
Cum e vremea: Frig (temperaturi sub zero), umed şi probabil zăpadă.
Cum zici: Dude, where`s my beer?

 

 

13.   Tokio

 

Tokio

   În Japonia anul nou este numit Omisoka sau Shogatsu, iar Tokio nici că ar fi mai potrivit pentru a petrece revelionul. Petrecerile încep pe 29 decembrie cu artificii, muzică, dans şi evenimente diverse şi continuă până pe 4 ianuarie. Ai de ales din mai multe feluri de a celebra. Poţi merge în unul din nenumăratele cluburi să te bucuri de DJ locali şi internaţionali şi să vezi cum se distrează tinerii japonezi, sau să mergi în temple precum templul Zojoji unde localnicii beau sake, aprind focuri şi îi aduc pe cei dragi pentru a fi binecuvântaţi. Pentru şi mai multe petreceri mergi în districtul Shibuya.

La miezul nopţii în templele budhiste clopotele bat de 108 ori. 1 ianuarie se numeşte Gantan şi este ziua naţională a Japoniei, fiind cea mai importantă sărbătoare din an.

 

Sfat: Include Tokio într-un tur mai mare al Asiei. Air Asia are zboruri ieftine din Asia de sud-est spre Tokio.
Cum e vremea: Minime de 2-5 grade şi ziua te poţi aştepta la 10-15 grade. Şansele de ploaie sunt destul de mici.
Cum zici: akemashite-omedetou-gozaimasu

 

 

14.  Stockholm

 

Stockholm

   Atmosfera de Nyårsafton, aşa cum este numit anul nou, contrastează cu liniştea şi calmul de Crăciun. Partea veche din Stockholm, Gamla Stan, este preferată deopotrivă de turişti şi localnici, iar aici are loc concertul de revelion. De aici poţi vedea şi artificiile deasupra apei. Anul nou este celebrat în  muzeul în aer liber Skansen încă din 1895. La miezul nopţii un suedez celebru va citi  ‘Ring Out, Wild Bells’ iar mulţimea va umple străzile, mergând din club în club. La 12 noaptea nu lipsesc artificiile acompaniate de trompete, după care urmează alte spectacole. Pentru cluburi, baruri şi petreceri până în zori mergi în Södermalmstorg pe strada Götgatan în districtul Södermalm.

 

   Sfat: Mergi neapărat să patinezi în Kungsträdgården.
Cum e vremea: Friguroasă, temperaturi cu minus, dar perfecte pentru patinaj.
Cum zici: Gott Nytt År

 

 

15. Praga

 

Praga

   Praga atrage mulţi turişti de revelion deoarece şi aici petrecerea e în toi. Atracţia principală sunt artificiile care se văd cel mai bine din Old Town Square sau Charles Bridge. Până atunci poţi merge din pub în pub sau din cafenea în cafenea. Şi mai bine, pentru o vedere şi mai bună,  este să urci pe dealul castelului Letna Park sau la statuia lui Stalin de unde se lansează artificiile. Praga este şi destul de ieftină în comparaţie cu alte oraşe europene, deci intră şi berile mai multe şi mai uşor. Partea bună este că poţi intra în localuri şi fără rezervare.

 

Sfat: Ai grijă la artificiile “fără stăpân” şi ia o sticlă de şampanie cu tine.
Cum este vremea: Cu temperaturi puţin sub 0 grade nu este chiar cel mai călduros loc. Sunt şanse să fie zăpadă.
Cum zici: Stastny Novy Rok

 

Atenţie: Anul ăsta în Praga este PragueWinterCamp, petrecerea de anul nou organizată de couchsurferi. Cu siguranţă te vei distra şi vei cunoaşte oameni interesanţi.

 

 

16. Singapore

 

Singapore

   Petrecerea de anul nou din Singapore are loc în Marina Bay şi sunt aşteptaţi în jur de 250.000 de oameni în zona dintre Stadionul Plutitor din Marina Bay până la Esplanade promenade, mai exact: Esplanade Bridge, Benjamin Sheares Bridge, Merlion Park. Alte zone care au vedere  spre  Marina Bay şi zona cu apă (şi artificii) sunt The Fullerton Hotel, Marina Madarin, The Ritz-Carlton Millenia, Marina Bay Sands, şi poate cel mai interesant loc roata ferris The Singapore Flyer.

   Revelionul în Singapore este un spectacol vizual nemaipomenit. 20.000 de “sfere ale dorinţelor” gonflabile pline cu peste 500.000 de dorinţe scrise de localnici vor fi atracţia serii. Acestea vor fi scăldate într-o baie de lumini colorate, promiţând un spectacol fabulous. Nu lipsesc show-urile şi concertele cu artişti locali şi internaţionali. Cu 10 secunde înainte de noul an se începe numărătoarea inversă şi apoi urmează un spectacol impresionant de artificii lansat de pe apă având ca fundal zgârie-norii din Singapore.

   Dacă ai chef de o petrecere mergi  de la 10:30PM la Pit Building.

 

   Sfat: Merită să mergi şi de anul nou chinezesc pe 23 ianuarie când festivităţile sunt şi mai impresionante.
Cum e vremea: Cald, posibil ploaie ziua.
Cum zici: xin nian kuai le! (sing nee-ann koo-why ler)

 

 

17.  Verbier

 

Verbier

   Dacă te ţine buzunarul poţi petrece Revelionul în Verbier, Elveţia. Lăudat ca fiind unul din cele mai bune locuri din lume pentru a petrecere revelionul, acest oraş mic atrage turişti din toată lumea şi îi primeşte cu artificii, multă băutură, dans şi petreceri în centrul oraşului. Barurile din centrul oraşului, de lângă Place Centrale, sunt cele mai populare, dar nu cele mai ieftine. Sunt deschise începând de la 10 seara, dar este indicat să îţi faci o rezervare.

   Dacă nu ţii aşa de mult la inedit poţi găsi o atmosferă similară în locuri mai prietenoase cu bugetul, precum Bansko.

 

   Sfat: Ia-ţi placa sau schiurile, că ai unde să te dai.

   Cum e vremea: Frig şi zăpadă, perfect adică.

   Cum zici: Bonne Année

 

 

18. Madeira (sau Dubai, Taipei ori Hong Kong)

 

Madeira

   Da, am trişat, am pus patru locaţii. Toate patru sunt renumite pentru focurile impresionante de artificii de la 12 noaptea.

   Am inclus în lista Funchal, Madeira pentru că ar trebui conform Guiness Book să aibă cele mai mari şi impresionante artificii.

   Din acelaşi motiv am putea include şi Dubai care tot încearcă să câştige titlul pe care îl are Funchal.

   De asemenea, în Taipei artificii vor fi lansate de pe Taipei 101 Tower, eveniment televizat de obicei. De neratat.

   Hong-Kong se foloseşte şi el de clădirile impresionante pe care le posedă pentru a oferi un spectacol magnific.

   Petreceri – mai puţin, dar cine are timp de ele când stai atât cu ochii pe cer?

 

 

19. Maroc

 

Maroc

   Maroc nu este pentru petrecere clar, dar aici poţi să ai parte de o experienţă cu totul inedită. Rezervă un tur în deşert la una din companiile specializate pentru a petrece o noapte sau mai multe în deşert. Unul din oraşele pe care le poţi vizita este Quarzazate. Ai două variante, să mergi mai “rustic” cu caravanele şi să înnoptezi în deşert, sau să te bucuri ziua de ceea ce îţi oferă el şi noaptea să te retragi la un hotel.

 

   Sfat: Stai la un foc de tabără şi priveşte dansurile tradiţionale.

   Cum e vremea: Suficient de cald ziua, destul de frig noaptea.

   Cum zici: “Water please!”

   Iată un exemplu de tur în deşert.

 

 

20.  Cape Town

 

Cape Town

   În Cape Town de revelion se ţine un carnaval (Carnavalul Cape Town Minstrel sau Carnavalul Cape Town Coon Carnival) care atrage aproape 100.000 de turişti. Festivalul celebrează viaţa şi ritul reînnoirii.  Te poţi aştepta la un marş al corurilor Malay şi al trupelor cu specific tradiţional. Carnavalul este în multe feluri similar cu cel din Rio sau cu Mardi Gras din New Orleans. Între ora 19:00 şi 02:00 poţi asista la un concert gratuit cu trupe Afro-Jazz (anul acesta SoiSoi Gqeza şi Saber) şi la focurile de artificii de la miezul nopţii. Distracţia are loc la Amfiteatrul V&A Waterfront. Sigur, asta nu este singura petrecere. Găseşti mai multe aici.

   Dacă ai ajuns acolo trebuie să iei telecabina până în vârful Table Mountain pentru o vedere de sus a zonei.  Poţi rămâne aici pentru a vedea artificiile la miezul nopţii. După revelion poţi să te scufunzi cu crocodili, să încerci un safari, să înveţi scuba sau să te scufunzi cu rechini. Află aici ce mai poţi face. Iubitorii de muzică pot lua parte la Rezonance NYE Festival.

 

   Sfat: Poţi încerca să ajungi cu Afriqiyah Airways. Detalii aici.

   Cum e vremea: Este vară şi nu prea plouă. Vrei mai mult?

   Cum zici: Voorspoedige nuwe jaar

 

 

21. Bangkok

 

Bangkok

   Pe principiul “hai undeva unde-i cald şi eventual putem rămâne”, o varianta este Bangkok. Oraşul petrece anul nou de trei ori din ianuarie până în aprilie, deci dacă l-ai ratat pe primul mai ai două şanse (celelalte două fiind cel chinezesc şi thailandez). Te poţi aştepta la concerte, muzică şi dansuri tradiţionale şi petreceri de tot soiul. Ţine minte: Central World şi Sanam Luang. Da, nu e chiar foarte aproape, dar parcă merită deplasarea. Fii cu ochii pe ofertele Air Asia.

 

   Sfat: Poţi lua în considerare şi Kuala Lumpur sau Full Moon Party din Koh Phangan, la o aruncătură de băţ.

   Cum e vremea: Temperaturi de peste 28 grade, umiditate ridicată şi posibil ploi. 

   Cum zici: sawatdii pimaï

 

 

22. Oriunde îţi sunt prietenii

 

   La asta nu te aşteptai, aşa-i? La drept vorbind nu prea contează pe unde eşti, dacă eşti cu cine trebuie.

 

   Hai să creştem împreună lista şi să o îmbogăţim cu experienţe personale. Comentează mai jos şi povesteşte-ne despre locaţia în care ai petrecut tu de minune Revelionul!

Related Posts with Thumbnails


« « Vrei să vezi ce înseamnă „La Mare” pentru noi?| Cugetări nomadice despre bagaje: cum să alegi bagajul pentru avion şi călătorii scurte » »
  1. Eu am ales Rio de Janeiro de data asta. :) Nu stiu daca o sa fie un revelion petrecaret, dar sigur o sa fie un revelion special.

    Foarte faina alternativa 22 :D .

  2. Ce ma bucur, al meu e nr. 16 anul asta!!! :-) Se pare ca am ales bine :-)

  3. mă înscriu pe listă pentru Maroc! Water please! :) )

  4. Cel mai bine este sa te aflii in zbor
    Deasupra oricarui orasel sau satuc este o priveliste ce ti taie respiratia ziua darmite noaptea cu atatea artificii,
    Asa ca eu nu mi mai fac griji de mult despre revelion
    Oriunde m as duce iau cu mine si parapanta cu motor ce mi permite inaltarea la orice ora pe cer.
    http://taxicuparapanta.ro/acasa/

  5. oricum eu am intret la voi pe sait sa vad ce locatii propuneti,gen ieftin si extrem,nu din astea de pantofari pe care le poate face si mama care e la pensie saraca.Si careia,apropo ia placut excursia la baile in pestere din Ungaria si va multumeste-
    spre exemplu noi ne gandeam sa mergem la o stana in Leaota care are privire panoramica la toate satele din vale.
    Gratis ,frumos,si extrem,caci acum este zapada si o sa fie oameni si cu snowbordul si cu parapantele si cu pungile.
    Pe cand in oraselele astea ce sa faci frate?Platesti cazare si te plimbi pe strazi ?Toata Noaptea?
    Am f asa anul trecut in Albania si a fost boring.Dadeau aia cu artificii de mie nu mi mai trebuie bubuieli cat oi traii.Macedonia in schimb,e alceva.

  6. Din toate destinatiile enumerate nu am fost decat la Roma de revelion si a fost formidabil. Daca ar fi sa aleg as opta pentru o destinatie nordica acum!

  7. Un 2012 fascinant, plin de calatorii si aventuri va doresc! Indiferent unde va prinde Anul Nou :)

  8. Sincer mie foarte mult mi-a placut la Budapesta in 2009. A fost o experienta unica. Dar cred ca orice capitala alegem va fi la fel de interesanta petrecerea de revelion. Cel mai mult la munti am facut petrecerea de revelion si oricand as face la munte. Depinde de placerea fiecaruia. Sa aveti parte de un An nou mai bun. Fie ca 2012 sa va aduca pace si fericire in sufletele voastre.

  9. cred ca cel mai bine e sa fii cu o gasca faina si atunci mai putin conteaza locatia.

  10. Visul meu e sa fiu in australia sa fiu primul care sarbatoreste si apoi sa ajung in romania sa mai fac inca unul, nu cred ca e posibil totusi :) )

  11. A trecut si Revelionul! Il asteptam pe cel de la sfarsitul lui 2012 sa punem in aplicare, poate, informatiile de mai sus! Inportant este sa il petrecem alaturi de cei dragi, cu siguranta pare mult mai frumos decat cu persoane pe care nu le cunosti si nu te poti simti la fel de bine!

  12. Eu unu mi-as dori in Bulgaria e in functie si de buget , http://albenabulgaria.com/hotel-albena/ m-am tot informat dar nush ce sa zic , puteti sa imi dati mai multe detalii despre hoteluri locatii mai fascinante in Bulgaria?

  13. In Tokio mi-ar placea sa-mi petrec urmatorul revelion. Imi doresc de ceva vreme sa ajung in Japonia.

Tu zici că..

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current day month ye@r *

Anti-Spam Quiz: