Ştii vila aia cochetă din Italia, undeva pe malul unei mări ca de cristal, într-un sătuc mic, vechi, cocoţat pe o stâncă şi înconjurat de vie? Aia pe care o visezi iarna? Am găsit-o. De fapt am găsit mai multe. Aşteaptă în Cinque Terre, pe costa de vest a Italiei, ascunse timid cam la o sută de kilometri de Genova şi tot atâţia de Pisa. Cinque Terre este una din cele mai bine păstrate zone naturale şi seminaturale de la Marea Mediterană, motiv pentru care s-a şi interzis construirea excesivă sau crearea unor drumuri majore. În ceea ce priveşte peisajul, pozele vorbesc de la sine.

   Cinque Terre este un loc pentru cei care iubesc natura în general. Cinci sate medievale dominate de o mare turcoaz care nu par să se fi schimbat prea mult în ultimele sute de ani. Case multicolore păzesc câte un mic golf în care se odihnesc alte bărci multicolore. Este un loc unde să evadezi de tot, mai puţin de oameni, care de obicei sunt mai mulţi decât şi-ar putea dori cineva. Vei fi nevoit să urci mult, chiar dacă nu vrei să o iei pe poteca ce urmăreşte coasta, deoarece toate localităţile sunt construite pe stâncă şi au drumuri în pantă, plus că nu există nici autobuze, nici taxi-uri. Nu este un loc pentru cei care se aşteaptă la muzee, biserici sau viaţă de noapte, iar de cele mai multe ori nici măcar maşina personală nu te duce până la botul calului.

      Cum ajungi

   Pentru 5.80€, ajungi cu trenul din Pisa până în ultimul sat care formează Cinque Terre, adică Monterosso al Mare. Drumul durează cam două ore. Trebuie să schimbi trenul în La Spezia, acolo unde ai şanse să găseşti cazare mai ieftină, dacă vrei să poposeşti mai multe zile. Asta pentru că cele 5 sate care formează Cinque Terre sunt din cale-afară de turistice, prin urmare foarte scumpe. Oricum ar fi, când opreşti în gară, e musai să te duci la info center-ul de afară să îţi iei o hartă şi o broşură cu informaţii în legătură cu trenurile din Cinque Terre. Sunt destul de dese, dar e bine să le ştii, plus că drumul trece numai prin tunele şi îţi dă destul timp de studiu. Există gară în fiecare sat şi drumul dintre ele durează doar câteva minute.

      Când să mergi

   Cea mai bună perioadă în Cinque Terre sunt lunile mai şi septembrie, când vremea este bună şi nu te loveşti de turişti la tot pasul, ceea ce face şi cazarea un pic mai ieftină. În iunie, iulie şi august poate deveni mult prea aglomerat, iar temperaturile depăşesc 30°C. Din noiembrie până în martie, oraşele îşi închid porţile, neexistând prea mulţi locuitori permanenţi.

      Alte informaţii

• Pentru mai multe zile, s-ar putea să fie util un card Cinque Terre. Tipurile de card oferite, avantajele şi preţurile le găsiţi aici.
• Trenurile între sate circulă cam din oră în oră, dar trenuri de noapte nu prea sunt. În toate gările există info center, de unde poţi lua orarul acestora.
• Preţurile sunt 100% turistice. Cea mai ieftină cameră costă 50€ de persoană în sezon şi 30€ în extra sezon, iar un pat la hostel minim 25€,dar trebuie să îţi faci rezervare din timp. Nici mâncarea nu e foarte ieftină. Majoritatea restaurantelor oferă meniuri la 20-30€, şi se şi mândresc cu preţul lor.Majoritatea, ca şi magazinele şi chiar supermarketurile închid pentru siestă, imediat după prânz şi deschid din nou în jur de 7 seara. Supermarketurile, destul de rare si ascunse, sunt şi ele mai scumpe decât în restul Italiei, dar poţi găsi o sticlă de vin şi la 4€. Dacă nu mai rezişti de foame, poţi cumpăra o bucăţică de pizza cu 3€, o pizza mică la 7-8€ sau o porţie mică de cartofi prăjiţi cu 2€.
• Fiecare sat are câte o fântână cu apă potabilă, aşa că măcar aici faci economie
• Internetul costă 5€ pe oră, iar Wi-Fi nu prea se găseşte
• Între sate, pe lângă tren, poţi lua şi autobuzul sau ferry-ul (deşi acesta din urmă nu ajunge şi în Corniglia, fiind prea sus pe stânci). Nu e bine să te bazezi pe ferry însă, pentru că dacă marea e prea agitată cursele sunt anulate.



• Poteca ce merge de-a lungul coastei şi face legătura între cele cinci localităţi este pe alocuri asfaltată, dar de cele mai multe ori e mai mult o cărare de munte. Ca să o urmezi, indiferent dacă vrei între 2 sate sau între toate satele, te costă 5€. Poteca marcata cu albastră necesită acest bilet, cele roşii sunt gratuite.
• Nu uita acasă echipamentul de snorkeling! Poţi să cumperi şi de acolo, dacă nu te deranjeză să dai 8€ pe nişte ochelari care merită 3€.
• Un espresso este cam peste tot 1€, chiar şi la terasele cu privelişte incredibilă.
• E recomandat să îţi iei încălţări speciale atât pentru a te proteja de pietrele de pe plajă sau din apă, cât şi pentru cazul în care calci pe un crab sau altceva.

         Monterosso al Mare

   Dintre cele 5, acesta este cel mai nordic sat. Monterosso nu are acelaşi farmec pe care îl au celelalte sate, dar are cele mai multe plaje, cu o mulţime de umbrele multicolore şi este construit să acomodeze cât mai multe persoane (dacă nu te deranjează preţurile ridicate). Plajele au multe pietricele, dar dacă nimereşti într-o zi cu soare şi apă limpede nici nu o să realizezi. Sunt câteva plaje private, unde pentru câţiva euro în plus primeşti şi tu o umbreluţă şi un şezlong, dar nici plajele gratuite nu sunt rele. Am fost la un centimetru de a fi prinsă de un crab, dar am aflat mai târziu că există mai multe animăluţe ale mării cu care poţi interacţiona.

   Nici străduţele dinspre continent nu sunt atât de interesante, dar totul compensează prin poteca ce face legătura între el şi următorul sat – Vernazza. Echipat ca de munte, trebuie să te aştepţi la un traseu de munte. Chiar dacă, la început, poteca este asfaltată, o dată ce ai trecut de Turnul Apusului (singurul turn din cele 13 care înconjurau Monterosso în secolul al XVI-lea), realizezi că te afli în munte.

   Traseul de 3km durează cam 2 ore, în funcţie de capacităţile fiecăruia. Tocurile înalte nu au ce căuta pe acest traseu şi adu-ţi aminte să iei o sticlă cu apă la tine. Altfel, te vei găsi nevoit să dai 1€ pe un ciorchine de strugure sau un pahar cu limonadă.

   Şi pentru că tot a venit vorba de lămâi, în fiecare duminică dinaintea Înălţării Domnului este Festivalul Lămâii, celebrat cu un concurs pentru cea mai mare lămâie locala. Există de asemenea un concurs pentru cea mai frumoasă vitrină decorată cu lămâi şi este muzică live toata ziuă. Găseşti atunci tot felul de produse din lămâie.

         Vernazza

   Vernazza este preferatul turiştilor. Peisajul este inconfundabil, iar maşinile nu au voie să intre pe străduţele sale. Acestea formează un labirint, dar toate ajung în final la strada principală. Vernazza a fost declarat sat istoric tradiţional de pe Riviera italiană.

   După atâta urcat şi coborât de pe potecă, trebuie neapărat să faci o baie în singurul port natural din Cinque Terre. Există doar un petic de plaja, iar în rest stânci. Nu este cea mai bună zonă pentru înot, dar este o zonă mai sigură pentru copii, apa fiind destul de mică la mal. Totuşi, la 50 de metri de plajă, găseşti şi stânci destul de înalte de pe care poţi sări.

   Dacă nu ţi-ai uitat echipamentul de snorkeling acasă, vei fi mai mult decât fericit. Tot felul de peştişori îţi dau târcoale în apă, iar unii nu se sfiesc să te şi ciupească din când în când de picioare. Am văzut şi peşti mai mari (ca de exemplu ăsta), crabi care arătau mai mult a tarantule şi chiar o sepie.  Toate la mal, fără ochelari. Partea bună e că lor le e mai frică de tine decât ţi-e ţie de ele.

   Poteca până la Corniglia e mai lungă, dar puţin mai uşoară. Vei trece printre podgorii şi plantaţii de măslini. Poteca se îngustează mult pe alocuri şi sigur vei fi nevoit să aştepţi, ca să laşi şi pe alţii să treacă.

         Corniglia

   Corniglia este singurul sat din Cinque Terre care nu are ieşire la mare, fiind cocoţat sus pe stâncă. Din acest motiv nu poţi ajunge nici cu ferry-ul la el. Pare mai mic şi mai liniştit, dar are acelaşi aer de sat tradiţional ca şi celelalte. Atracţia principală aici, lăsând de-o parte peisajul, este biserica San Pietro, care datează din 1334.

   Poteca spre următorul sat, Manarola, constă în multe trepte şi, deşi are doar 1km lungime, se parcurge într-o oră. E de preferat să faci drumul în direcţia Corniglia – Manarola decât invers, ca să ai doar de coborât.

   Aproape de Corniglia este un alt sătuc – San Bernardino, mai sus decât toate celelalte şi care oferă o vedere panoramică asupra întregului Cinque Terre. Iar dacă preferi plajele de nudişti, există plaja secretă de la Guvano, de care puţini turişti ştiu. Nu e uşor de găsit: deasupra staţiei de tren din Corniglia, în dreapta, ia-o în jos pe scările înguste, mergi de-a lungul zidului până dai de un tunel industrial cu o poartă metalică. Apeşi pe soneria din stânga. Cineva din capătul celălalt îţi va deschide uşa spre o potecă ce te va duce 10 minute printr-o vie privată cu vedere spre două plaje. Plăteşti  5€ şi ai ajuns. Nu uita să îţi iei apă din gară, pentru că nu e nimic amenajat acolo.

         Manarola

   Manarola este cel mai mic sat şi a fost construit în secolul al XII-lea. De-a lungul străzii principale, care se opreşte direct în apă, sunt parcate o mulţime de bărci care aduc un plus peisajului tradiţional. De altfel, este şi cel mai liniştit şi lipsit de turişti.

   Găseşti aici o biserică în stil gotic datând din 1338, cu un turn care foloseşte drept clopotniţă. Dacă ajungi acolo iarna, trebuie să ştii că în decembrie dealul de lângă Manarola este împodobit şi luminat frumos noaptea.

   Poteca până la Riomaggiore, ultimul sat din Cinque Terre, se numeşte Via dell’Amore. Are doar 1km, este pavat şi poartă amprenta cuplurilor care au trecut, fiecare lăsând câte un lăcăţel, mai mic sau mai mare. Aşa că, dacă vii cu partenerul de suflet, adu-ţi aminte să îţi aduci un lacăt de acasă. Poate fi de orice dimensiune, pentru că vei avea destule locuri să îl agăţi. Dacă ai uitat, nu-i problemă, poţi cumpăra şi de acolo unul, la extra preţ. Dintre toate potecile, aceasta este şi singura care este luminată noaptea, iar de la 7 seara până la 8 dimineaţa intrarea este liberă.

         Riomaggiore

   Riomaggiore este cel mai sudic din Cinque Terre. Are mai multe monumente decât celelalte sate şi destule străzi pe care să te pierzi. Există şi un castel medieval, de unde după multe trepte urcate ai o vedere panoramică a coastei.

   Riomaggiore oferă mai multe celor care nu au venit doar să stea la restaurant şi să privească apusul. Există o plajă formată numai din pietre rotunde de diferite dimensiuni. Paul a învăţat pe pielea lui cum e să fii atins de o meduză, dar ne-am liniştit când am aflat că e o chestie obişnuită în zonă. Există de asemenea două centre pentru închiriat diverse. De exemplu poţi face excursie cu un caiac între sate ca să descoperi grotele ce se întind de-a lungul coastei sau să faci baie nederanjat de mulţimile de turişti. Inchirierea unui caiac costă în medie 5€ pe oră de persoană. Poţi închiria echipament de snorkeling – 10€ pe oră de persoană, dar având în vedere că se găseşte şi la 8€ de cumpărat, nu prea are sens. Dacă nu ai buget limitat, o excursie cu barca pentru scuba diving şi sărituri de pe stânci ar pica la ţanc. Preţurile sunt măricele bineînţeles. Nu au website în schimb găseşti centre in fiecare sat. Ca să îţi faci o idee aici sunt preţurile pentru scuba diving în La Spezia.

    În primul rând, trebuie menţionat faptul că zborul spre Forli/Bologna cu Wizzair e mai mult spre Forli, şi aproape deloc înspre Bologna. O dată ajuns în aeroport, eşti nevoit să scoţi din buzunar 3,5€ pentru autobuzul spre gara din Forli sau 11€ (tarif fix) pentru taxi. Forli este un orăşel micuţ, cu un centru frumos, unde poţi bea o bere, vedea o bisericuţă, şi cam atât. Din gară este indicat să iei trenul spre Bologna.

    Cele mai ieftine trenuri sunt cele Regionale, iar condiţiile sunt bune.  Nu ai nevoie de rezervare, dar unele trenuri pot fi cam pline. Orarul şi preţurile acestora le găseşti pe site-ul Trenitalia. Nu uita să apeşi pe butonul All solutions, pentru că altfel s-ar putea să îţi arate doar legăturile mai scumpe.

        Bologna

    După ce ai plătit încă 5,10€ pe biletul de tren Forli-Bologna, sau 5€ pe autobuz de la aeroportul din Bologna, te poţi plimba liniştit în acest oraş studenţesc.

    Preţurile în Bologna sunt ceva mai mari decât ale noastre. De exemplu, cea mai ieftină băutură este espresso la 1€, în cafenelele mai ascunse. Ar fi bine să te uiţi şi când îţi cumperi apa: la orice magazin din oraş o sticlă de 1,5l costă 1,50€, pe când în supermarket găseşti şi la 0,30€.

    Partea bună e că intrarea la majoritatea muzeelor este liberă. Gratis sunt şi primele trei ore de internet wireless, după ce te înregistrezi la sediul URP. Ca să afli mai multe, fă o oprire la centrul de informare din Piazza Magiore (adică în centru lângă gelaterie). O să primeşti gratis o hartă a oraşului şi informaţii despre toate muzeele din Bologna şi despre turnurile lor – ei au chiar două, şi unul este aproape la fel de înclinat ca cel din Pisa. Are 98m şi cu 3€ poţi urca în vârful lui. Ceva mai ieftin decât cel din Pisa, unde trebuie să plăteşti 15€..

    Oraşul este considerat al doilea ca frumuseţe după Veneţia de mulţi italieni, probabil pentru arhitectura specifică ce constă în culorile calde ale clădirilor şi trotuarele acoperite numite portico. În total, numai în centru, se află 38 km de asemenea arcade, ceea ce face mai plăcută plimbarea pe timp de ploaie.

    Bologna este de asemenea considerată capitala naţională a mâncării. Tagliatelle al ragù şi tortellini servite cu bulion şi mortadella (cârnat original bolognez) sunt printre specialităţile locale.

    Ca să îţi demonstreze că e un oraş studenţesc, Bologna nu doarme noaptea. O mulţime de pub-uri şi cluburi sunt deschise până dimineaţa în centrul oraşului, iar o bere costă în jur de 3€.

    De încercat neapărat în Bologna: în piaţa centrală există o arcadă specială care protejează o piaţă mică – ajungi la ea trecând pe lângă gelaterie. Plasează pe cineva în unul din colţuri cu faţa la perete şi roagă-l să vorbească, chiar şi în şoaptă. Fugi repede în colţul opus, aşează-te cu faţa la perete şi minunează-te de acustica incredibilă a micii săli.

        Ferrara

    Bun, Bologna e frumoasă, dar în doua-trei zile ai văzut ce era de văzut. Mai bine porneşti mai departe, spre nord, în oraşul Ferrara. Biletul de tren costă doar 4€.

    Cum ai ajuns, cere din gară o hartă a centrului şi poti porni la plimbare. Oraşul bicicletelor, cum mai este cunoscut în Italia, este un orăşel mic, al cărui centru se află între zidurile fostei cetăţi. Chiar în piaţa centrală se află un castel, înconjurat de apă, şi o catedrală frumoasă, în faţa căreia tinerii se strâng şi beau o bere în nopţile călduroase. Orăşelul are de asemenea multe „palate”, dar care nu arată cum ţi-ai închipui, ci sunt mai degrabă nişte clădiri mari ce găzduiesc diverse muzee sau expoziţii. Te poţi plimba pe o multitudine de străduţe cu clădiri păstrate aproape intacte încă din perioada medievală. Poţi vizita cimitirul evreiesc, poţi face o tură in jurul zidurilor fostei cetăţi admirând ici şi colo vile maiestuoase ascunse printre copaci. În septembrie are loc Festivalul Baloanelor cu aer cald în parcul din partea de nord a oraşului.

    Preţurile în Ferrara sunt ceva mai mici ca în Bologna, dar totuşi cu iz turistic.

    Poţi închiria şi tu o bicicletă, ca să intri în rândul oamenilor. Costă 2,5€ pe oră sau 10€ pentru toată ziua sau poţi să ţi-o cumperi cu 40€ dacă vrei să te stabileşti o perioadă acolo.

        Veneţia

    Dacă tot eşti la 100km depărtare de cel mai frumos oraş al Italiei, Veneţia, nu poţi rata o asemenea oportunitate. Biletul de tren costă 6,15€ şi te poate lăsa fie pe continent (Mestre), fie în gara Santa Lucia (pe insulă, chiar lângă Piazzale Roma). Găseşti apoi harta cu insula aproape la orice hotel. Biletul de autobuz care face legătura între continent şi insulă costa 1,10€, iar vaporetto (autobuzul pe apă) este exagerat de scump – 6,5 € pentru o singură călătorie. Vaporreto te plimbă pe canalele principale şi spre celelalte insule cum ar fi vestita Murano. Ai zice că mergi repede pe jos, dar insula e chiar măricică. Aşa că îţi trebuie cel puţin 2 zile ca să poţi simţi ritmul oraşului.

    O dată ajuns pe insulă (toate autobuzele opresc în Piazzale Roma), o să fii strivit de grupurile imense de turişti. Orice, dar numai romantic nu e. Dacă nu ma crezi, poţi arunca o privire aici, pe webcam-urile lor. Nu te speria, nu toată insula e aşa. Poţi găsi străduţe neumblate de turişti, cafenele ceva mai ieftine de 3€ pentru un espresso, linişte şi pace. Trebuie doar să ai încredere şi  te depărtezi de centru, înspre nord sau sud. Dar asta după ce ai vizitat obiectivele principale: Piazza San Marco şi basilica (unde surprinzător intrarea este liberă, deşi te costă dacă vrei să vezi şi încăperile adiacente), Palatul Dogilor, Podul Rialto, Ca’ d’Oro şi alte câteva atracţii. Găseşti aici mai multe informaţii despre atracţiile principale.

    Bineînţeles, dacă ai un buget mai larg, te poţi plimba cu gondola. În general costă 100€, dar poţi găsi şi mai ieftin. Învaţă aici cum să negociezi pentru un preţ mai mic şi să faci plimbarea cât mai plăcută.

    O scurtă călătorie până la insula Murano nu este nici ea de ratat. Ai şansa de a vedea live cum se fac diverse forme din sticlă şi cumpăra la preţuri mai mici aceste bijuterii. Ca să ajungi acolo e musai să iei vaporetto. E bine de ştiut pentru cei mai curajoşi că nu vine chiar des controlul pe mijloacele de transport în comun…

    Mâncarea la restaurant nu este nici pe departe ieftină, dar există câteva supermarket-uri Billa împrăştiate pe insulă, cu preţuri rezonabile. Sunt destul de ascunse, aşa că ai mai multe şanse să le găseşti întrebând oamenii care trec pe lângă tine cu sacoşe în mână sau care mănâncă liniştiţi pe malul apei sau pe vreo bancă.

    Şi cu cazarea e mai greu pe insulă. Mai ales în sezon, preţurile explodează. Găseşti aici câteva sugestii pentru locuri de dormit mai ieftine.

    În articolul următor vom continua plimbarea prin nordul Italiei. Oricât de frumoasa ar fi Veneţia, un spirit aventurier are nevoie de mai mult.

   Ne-a primit călduros în mica, dar cocheta lui căsuţă pe una din colinele Salonicului. Am început să sorbim din cafeaua oferită de el şi să-i ascultăm poveştile, uimiţi în acelaşi timp de ospitalitatea lui. Aşa am aflat că primul grec în carne şi oase cu care aveam ocazia să stăm ore bune de vorbă se plimbase prin multe multe locuri, inclusiv în Japonia despre care ne-a povestit câteva lucruri mai mult sau mai puţin incitante (de exemplu că acolo apa are un gust oribil, cel puţin pentru noi, europenii). De acolo a împrumutat şi pasiunea pentru săbii japoneze, dar nu şi cea pentru muzică, sădită deja de ceva vreme în inima lui, ajungând acum chiar să compună. Dar nu asta ne-a făcut să visăm cel mai mult. John locuise mai bine de doi ani în Santorini. Da, insula aceea magică şi foarte scumpă la care toţi visăm. Era primul om care ne putea spune cum este să trăieşti acolo ca localnic.

   Povestea lui este fantastică. Stând acolo câteva luni a aflat că vizavi de el exista o casă părăsită, care era mai degrabă o peşteră săpată în stâncă. Locuinţa era imensă, dar neamenajată. Aflând că era liberă, John a început să scoată găleţi de pământ de la primul nivel şi găleţi de apă de la subsolul imens pe care l-a transformat în cameră de zi. A muncit asiduu câteva săptămâni şi a reuşit să transforme peştera în propria locuinţă mai mult sau mai puţin de lux.

   Viaţa este simplă în Santorini. Doar două drumuri principale şi în jur de 13000 de locuitori, din care doar vreo 3000 în satul lui. Dimineaţa, o cafea pe terasă cu ochii aţintiţi spre marea albastră şi strălucitoare, la prânz siesta şi câteva ore dedicate muzicii, iar seara sau uneori dimineaţa devreme, invariabil, o scufundare cu prietenii pe unul din malurile adânci ale insulei. Apa fiind adâncă, e de obicei mai rece, dar asta nu i-a oprit niciodata să facă free-diving chiar şi iarna. Clima blândă a celei mai sudice insule din grupul Cyclades le permitea acest lucru.

   Printre alte lucruri de poveste, John a prins şi a doua zăpadă cunoscută de pe insulă (am văzut poze), lucru de care este foarte mândru.

   Viaţa pentru un turist este scumpă, dar un localnic nu are nevoie de multe, şi apoi un webdesigner ca John putea câştiga chiar de acolo, de pe insulă, şi 4-5000 € pentru un site. Bineînţeles nu este atât de simplu şi nici nu înseamnă că ai nevoie de toţi aceşti bani pentru viaţa de zi cu zi.

   „Da, poate o să mă întorc într-o zi în Santorini”, ne zicea John în Salonic anul trecut şi iată că a făcut-o.

   Am vrut să vedem puţin Grecia şi mai ales Santorini prin ochii lui John Papadopolous aşa că l-am rugat să răspundă la câteva întrebări pentru nomadici. Iată ce ne-a spus el:

      1.  Spune-mi câteva cuvinte despre tine.
   Sunt doar un tip normal care trăieşte (şi munceşte) în Santorini, Grecia, încercând să se bucure de viaţă sub toate aspectele.

      2.  Care este cel mai frumos loc pe care l-ai vizitat?

   Cred că Santorini, dar asta are legătură în mod evident cu peisajul unic al insulei. În general tind să separ conceptul de „frumos” , când vizitez un loc, în două părţi: peisajul/natura şi sentimentul general pe care îl ai pornind de la modul în care arată locul şi de la partea „umană”, care include bineînţeles oamenii de acolo. De asta aş vrea să clarific factorul peisaj/natura când ma refer la Santorini ca frumos.

      3.  Poţi să dai 3 sfaturi oamenilor care vizitează Grecia?

    a) Încearcă să eviţi locurile unde merg mulţi turişti

    b) Află dinainte ce trebuie să cheltuieşti şi cum

    c) Nu cumpăra nimic din zonele super-turistice (nici măcar mâncare).

      4.  Cum poţi să mănânci şi să stai ieftin în Grecia?

   Există mereu locuri unde poţi mânca şi dormi low cost, trebuie doar să întrebi întodeauna şi să eviţi locurile aglomerate.  Nu cere informaţii în magazine pentru că te vor trimite unde vor ei, oamenii simpli de pe stradă sunt în general o opţiune, dar chiar înainte de a ajunge acolo, foloseşte internetul să obţii cât mai multă informaţie cu putinţă. Website-uri ca de exemplu tripadvisor.com sunt un început bun.

      5.  Care ar fi câteva locuri tradiţionale în Grecia unde poţi vedea cum trăiesc oamenii cu adevărat?

   Unde locuiesc eu, în Santorini, este cam cât de natural poţi găsi, este adevărata viaţă tradiţională (the real deal). Dar de unul singur nu le vei descoperi niciodată şi asta e o regulă generală pentru Grecia. Dacă aş vrea să vizitez locuri nebătute,  neatinse de neoane şi magazine de suveniruri, aş căuta destinaţia mea pe Google Maps şi aş marca locurile care par mai izolate. Poţi să îţi dai seama mai mult sau mai puţin la ce să te aştepţi chiar dacă imaginile din satelit nu sunt aşa bune.

      6.  Ce te-au învăţat călătoriile?

   Călătoriile sunt ca o şcoală prin ele însele… de fiecare dată când te duci undeva, înveţi ceva nou. Să scriu în doar câteva rânduri ceea ce simt că m-au învăţat călătoriile ar fi o sarcină foarte grea.

   O să menţionez totuşi o lecţie foarte importantă…să ai mintea deschisă şi să fii pregătit pentru orice îţi va veni în întâmpinare.

      7.  Poţi să-mi indici 2-3 locuri frumoase din Grecia pe care turistul normal nu le ştie?

   O alegere bună ar fi insulele mici şi partea muntoasă a Greciei. Cea mai uşoară abordare în a găsi astfel de locuri este să te uiţi în ghidurile Greciei după locurile cele mai promovate şi apoi să te orientezi spre alte locuri din Grecia cum ar fi Kastoria care este un lac superb, Florina – sus în munţi, Ikaria – mica insulă cu puţin turism şi apă minunată pentru înot sau chiar Anafi, insula vis-a-vis de Santorini, care are doar un sat şi nu are nici un turist…Nici unul!

      8.  Locuieşti în Santorini. Este viaţa scumpă? Cum este să locuieşti acolo?

   Când locuieşti undeva, în mod inevitabil afli de unde să faci cumpărături şi ce să cumperi.. Viaţa pentru mine aici este mai ieftină decât în Salonic (de unde vin eu). Sunt zile când nu cheltuieşti nimic şi totuşi poţi să îţi petreci timpul în mod fabulos.

O chirie pentru un studio este între 200 şi 300 € pe lună cu apă şi electricitate incluse.

Mâncarea te duce în jur de 25 € pe săptămână (cumpărând produse de la localnici).

Internet – 20-30 € pe lună.

O sticlă de vin local – 3-5 €

      9.  Ce ştii despre România? De ce ai vrea să vizitezi ţara?

   Ştiu că româncele sunt destul de sexy şi cred că asta răspunde la ambele întrebări!

_________________________________________________________________

   Santorini (sau Thira) este o insulă vulcanică, cea mai sudică din grupul Cyclades şi este renumită pentru casele albe cu albastru, plaje cu nisip alb, roşu şi negru, peisaje extraordinare şi preţuri pe măsură. Viaţa nu este foarta agitată în sezon turistic şi este foarte liniştită în extra-sezon.

         Cum ajungi în Santorini

   Tot timpul anului cu avionul din Atena şi Salonic sau, doar vara, din Creta, Rhodos sau Mykonos şi cu chartere din Amsterdam, Brussels, Milano, Frankfurt, Londra, Viena şi alte oraşe.

   Cu ferry-ul din Atena. Ferry-ul se ia din portul Piraeus, iar un drum costă de la 35€ în sus (fără maşină). Puteţi verifica preţurile pe http://www.ferries.gr/booking/

         Cazare în Santorini

   Sunt în jur de 400 hoteluri şi hostel-uri în Santorini, deci cazarea nu ar trebui să fie o problemă. Cel mai ieftin pat începe de la 15€ pe noapte, iar preţurile urcă până la câteva sute bune de euro pe noapte. Faceţi rezervare din timp.

   Există şi câteva camping-uri pe insulă. Le găsiţi aici sau aici dar nu sunt foarte recomandate. Pe Anafi puteţi dormi cu sacul de dormit pe una din plaje (în Grecia este interzis să pui cortul pe plajă, dar nu este interzis să stai cu sacul de dormit).

         Preţuri în Santorini

   O masă este în jur de 25-30€ dar se poate trăi şi cu 5-10 € pe zi cu Kebap şi fructe.  Cafenelele şi restaurantele de lux pot cere şi 50€ pentru o masă (am auzit de cazuri în care cer şi 150€ pe o masă) şi până la 7€ pentru o cafea.