„O să încerc orice, dar sub nici o formă nu o să conduc în traficul asta” îmi spuneam în taxiul pe care îl luasem la aeroport în Mumbai.

Trei săptămâni mai târziu eram transpirat tot şi nu era de la căldură. Nu-mi aduceam aminte să mai fi fost vreodată aşa tensionat la volan. Poate când am condus prima maşină din viaţă, dar nici atunci. Şi nu era pentru că maşina pe care o conduceam de data asta era închiriată. Mai închiriasem destule maşini înainte, iar ăsta, un Suzuki Maruti din 1989, o maşină poreclită Gypsy, nu valora mai mult decât un Logan părăginit.

La drept vorbind maşina era un jaf. Nu mai avea de mult suspensii, avea 4 viteze, motor de 1,3 pe benzină, zgomotos că naiba şi un volan care se mişca în voia lui cam 30 de grade în stânga şi dreapta fără a afecta câtuşi de puţin direcţia maşinii. Dar pentru starea mea, maşina avea doar o parte de vină. Deşi era mică, aveam impresia că ocup cel puţin jumătate de drum. Ce voi face dacă mă întâlnesc cu un camion? Dacă îmi sare ceva în faţă? Simţeam că îmi ies ochii din orbite şi că îmi explodează creierul. Ah, era şi noapte.

 Şi traficul haotic are un Dumnezeu

Traficul din India este mai copleşitor decât îţi poţi imagina. Un rezumat tipic european, de prima impresie, ar fi că nu există reguli, însă ar fi o descriere greşită. Reguli există, numai că sunt puţine, simple, dar eficiente.

Se circulă pe stânga, dar cu asta te obişnuieşti repede. Nu există stop, nu există semafor, treceri de pietoni, regulă de dreaptă sau semne de circulaţie, iar acolo unde există nu sunt luate în considerare. Citeam undeva că pe o distanţă de 1 km un şofer în India claxonează de 20-30 de ori. Deci în 100 de kilometri vei claxona de aproape 2000 de ori. Aşa e. Cel puţin aşa.

Camioane, maşini mici, scutere, biciclete, animale şi pietoni împart acelaşi drum. Regula de bază e că te uiţi la cel dinainte şi atunci când vrei să depăşeşti claxonezi. Claxonezi şi când vrei să treci la intersecţii sau vrei să fii observat. Claxonezi, de fapt, oricând ţi se pare că celelalt nu te-a observat, claxonezi când vrei să eviţi, claxonezi de bucurie că ai scăpat de ceva, claxonezi să saluţi şi claxonezi de nervi.

Oricât de varză ar fi o maşină în India, şi majoritatea sunt în modalităţi care depăşesc închipuirea, claxonul trebuie să funcţioneze exemplar. În haosul asta înţelegi repede că nu ai voie să nu fii atent. Mintea nu poate să îţi fugă la altele ca pe o autostradă din Germania şi asta este poate şi motivul pentru care nu se întâmplă accidente prea des. Toată lumea este atentă.

Am învăţat repede că maşinile mai mari au prioritate. Nu de puţine ori jeepuri sau maşini mici se aruncau într-o depăşire fără să se asigure sperând că acel scuter sau acea maşină (mai mică) ce vine pe contrasens se va feri. Nu de puţine ori m-am trezit cu un camion în faţă când mergeam liniştit pe banda mea realizând că nu mai am spaţiu pe asfalt şi trebuie să ies în peisaj. Şi orice drum este unul cu obstacole.

Din lista lucrurilor care mi-au apărut în faţă pot să enumăr vaci în picioare, vaci întinse, vaci dormind, câini, scutere cu cel puţin doi oameni pe ele, indieni care cărau saci pe cap  şi mergeau pe mijlocul drumului, copii şi diverse animale. Uneori toate în acelaşi timp.

Viteza medie este în jur de 30km/h, în sate e posibil să mergi cu doar 10km/h, iar pe autostradă îi mulţumeşti lui Shiva sau Allah, sau care o fi pe acolo, dacă prinzi 60km/h. Oricum n-ai vrea să mergi mai repede decât dacă ai dorinţe sinucigaşe.

O hartă ajută, însă pentru a te orienta uşor opreşte des şi întreabă localnicii. Uneori poţi întreba chiar din mers.

Provocarea supremă 

Ştiind cum era traficul pe timp de zi, pentru că mersesem deja aproximativ 3-400 km cu scuterul în diverse călătorii locale, eram terifiat de perspectiva de a conduce o maşină pe drumurile indiene. Şi totuşi, am pornit. Teama a dispărut abia după primii 20 km când după câteva depăşiri la limită şi câteva evitări fatale am realizat că:

1. Pot intra câte juma de metru în peisaj că nu se întâmplă nimic şi toată lumea face asta.

2. Scuterele şi vehiculele mai mici mă evită. Bravo lor.

După o vreme mă relaxasem, dar când am văzut că se lasă noaptea  am simţit frică ce îmi pătrundea pe şira spinării ştiind că îmi voi lua sarcina, şi responsabiltatea, de a conduce cel puţin 100 km, noaptea, cu 4 persoane în maşină, pe drumurile din India. Şi ca să fie complet, pe lângă teama de accident aveam şi teama de a fi opriţi de poliţie.

Vezi tu, noi nu aveam carnet. Adică aveam, dar cel românesc nu este valabil ori recunoscut şi pe cel internaţional nu m-am obosit să-l iau (costă cam 600 RON). Pe lângă asta nu ştiam dacă actele maşinii închiriate cu aproximativ 20 euro pe zi erau în regulă. Ştiam că aş scăpa cu şpagă, dar nu ştiam cu cât şi nici cum să procedez. N-am dat niciodată şpagă în România şi nu pentru că nu aş fi vrut, dar pentru că în 5 ani de condus maşini pe drumurile patriei nu prea am avut ocazia.

Ei bine, întunericul a sosit mai repede decât mă aşteptăm şi cu asta şi realizarea că mai mult de jumătate din maşinile din India, inclusiv a mea, au faruri extrem de prost realizate. Ori nu bat deloc, ori merg toate pe fază lungă. Majoritatea nu au nici măcar semnalizare. Nici noi nu aveam. Ca să îmi semnalizez intenţia de a schimba direcţia trebuia să combin o mână scoasă pe geam, cu un claxon şi cu tupeul de a mă bagă înaintea celorlaţi. Mulţumesc Domnului că am avut ocazia să conduc atâţia ani prin Bucureşti, tupeul mi-a folosit.

Ştii cum e să conduci fără să vezi nimic?

Să conduci orbit de farurile de pe contrasens, depăşit constant de autobuze sinucigaşe cu fază lungă pusă, înconjurat de scutere şi maşini care claxonează constant şi cu obstacole de diverse tipuri apărând la fiecare 200 metri?  Nu poţi să mergi prea încet, nu poţi să mergi prea tare. În dăţile când acceleram, împins de nu ştiu unde de un curaj nebun, eram zgâlţâiţi puternic de „speed bouncers” prost semnalizate, foarte dese pe drumurile din Goa. În orice moment se putea întâmpla ceva, iar simţurile îmi erau întinse la maxim.

A fost o oră din viaţa pe care nu o să o uit prea uşor, dar am ajuns cu bine. Odată ce înţelegi traficul nu mai pare aşa de rău. Îndată ce ţi-ai făcut botezul de foc, a două oară e mai uşor.   Şi ce am învăţat din toate astea?

Cum să conduci în traficul asiatic

Dacă ajungi prin India îţi recomand deplasarea cu un scuter sau o motocicletă, nu pentru că ar fi mai sigur, dar pentru că în situaţii limită, des întâlnite pe drumurile din India, ai mai mult loc să eviţi un accident.

Pune la îndemână 200-300 de rupii pentru o eventuală şpagă. Spăgile pentru un indian pot fi şi de 50 rupii (3 RON), având însă în vedere că eşti alb, deci plin de bani, ţi se va cere mai mult.

În Goa cel care conduce motocicletă trebuie să poarte cască, însă nu şi pasagerul, deşi este recomandat.

Claxonează mai mult decât ceilalţi. Pentru că nu ştii încă mersul lucrurilor claxonează oricând schimbi sensul sau vrei să fii observat.

Închiriază o maşină cu oglinzi şi semnalizare. Pare evident, însă dacă nu eşti atent de multe ori ţi se vor da motociclete sau maşini fără oglinzi şi fără semnalizare.

Fii atent. Nu bea, nu fuma, nu vorbi cu pasagerii. Fii cu ochii pe drum. Observă-i pe ceilalţi şi încearcă să faci ca ei.

Uită regulile de acasă. Nu se aplică. Asigură-te de 3 ori înainte de orice manevră.

Încetineşte în intersecţii. Nu uita că nu ai niciodată prioritate cu adevărat aşa că mereu fii cu ochii în patru.

Vrei să traversezi strada? Nu căuta treceri de pietoni, nu are sens. Fă-ţi curaj, ridică o mână cu palmă deschisă spre cei care vin spre tine şi treci rapid şi cu atenţie.

Şi orice ai face nu închide ochii!

Ai mai auzit probabil de Goa. Ce ai auzit  depinde foarte mult de cine ţi-a povestit, dar cu siguranţă a fost o descriere care conţinea cuvinte precum „petrecere”, „trance”, „iarba”, „droguri” sau „plajă”. Deşi sunt atribute care nu ar trebui să lipsească dintr-o descriere decentă, cât de des le introducem şi în ce combinaţie este foarte important. 

Un lucru îmi este în continuare clar, şi nu sunt singurul care crede asta, şi el este că:

Goa nu este India.

Adică este, în sensul că este un stat din India, unul din cele mai bogate, şi pentru că aici poţi să vezi cam cât de frumoasă poate fi ţara asta. Însă, per total, este diferită. Este una din cele mai europene şi turistice zone din India şi nu este reprezentativă pentru restul ţării.

Iar asta nu este tot, mai trebuie să înţelegi ceva esenţial:

 Goa este, de fapt, un stat. 

De la nord la sud sunt peste 150 km de străbătut şi de la est la vest peste 100 km, distanţe care se parcurg destul de greu, cu maxim 60 km/h, din cauza infrastructurii defectuoase şi traficului indian.

Apoi vreau să mai spun că:

 Goa este mai scumpă ca restul Indiei. 

Deşi preţurile sunt foarte mici pentru noi, albii europeni, în Goa vei cheltui în medie cam dublu decât în alte zone ale Indiei, exceptându-le pe cele foarte turistice.

Pe cât de evidente mi se par lucrurile astea acum pe atât de necunoscute îmi erau când am ajuns.

Din întâmplare autobuzul de noapte cu care venisem din Mumbai ne-a lăsat, cu ajutorul deciziei noastre pripite, dar inspirate, în partea de nord a statului, în Mapusa, un oraş măricel şi destul de important din nord.  De acolo am mers în Anjuna unde ne-a întâmpinat un sat turistic, cu palmieri, hippies, vreme faină şi mare caldă.

Băi, ăsta-i paradisul. Clar!

Cam aşa gândeşti când ajungi şi sentimentul rămâne cu tine o lungă perioadă, însă curând trebuie să te ocupi de treburile administrative: unde stai, ce mănânci, cu ce te mişti de colo colo. Aşa că, după 2-3 freshuri de fructe pe care am dat echivalentul a 3 Ron, am pornit la treabă.

Să vă povestesc şi hai să încep cu locuinţa.

Cum să închiriezi o casă în Goa

Pat mai bun ca ăl de-acasă nu-i. Da` acasă unde-i?

Poţi să găseşti aproximativ orice tip de casă îţi doreşti, începând de la apartamente şi până la vile sau bungalowuri. Cea mai plăcută variantă este o casă pentru că de obicei vei avea şi terasă, curte şi chiar piscină dacă îţi doreşti asta.

Ca să o găseşti poţi să te duci la o agenţie de turism şi să plăteşti comisionul lor, dar acestea sunt greu de găsit şi nu vor ştii neapărat de case sau locuinţe de închiriat pe termen mai lung. Cea mai bună variantă este să închiriezi un scuter şi să străbaţi străzile staţiunii alese de tine. Vei găsi anunţuri cu numere de telefon, dar cel mai eficient este să întrebi. Întrebi la magazine, întrebi aleatoriu pe stradă, întrebi la case şi cam pe oriunde vezi pe cineva care vinde ceva. Aproape fiecare om pe care îl întrebam ştia pe cineva care avea ceva de închiriat.

Preţurile pentru case şi apartamente încep de la 12 000 rupii (160 euro) pe lună  şi merg până la 70 000 rupii sau mai mult. O casă cu 2 dormitoare şi living care să arate bine va fi, în funcţie de zonă, în jur de 30 000 rupii pe lună. Dacă poţi să dai puţin mai mult poţi închiria ceva mai bun.  Ca să îţi faci o idee poţi să te uiţi pe LetGoa, AirBnb sau pe olx.in, dar nu te aştepta ca anunţurile să fie valabile.

 Poţi închiria o casă şi pe perioade mai scurte de o lună. 

Garanţie ţi se va cere mai rar, însă toţi vor să plăteşti în avans. Cu cât închiriezi pe o perioadă mai mare cu atât preţul o să scadă.

Nu te aştepta să te înţelegi în engleză foarte bine cu proprietarii. Sunt puţini cei care vorbesc foarte bine engleză şi dacă o vorbesc , o vorbesc aşa de rapid că nu înţelegi mare lucru.

În India, pentru a descrie numărul de camere dintr-un apartament sau o casă, se foloseşte prescurtatea BHK. Bedroom, Hall, Kitchen. Ai 1BHK, 2BHK, 3BHK, 4BHK. Cifră reprezintă numărul de dormitoare şi cele mai frecvente sunt casele cu 2BHK şi 3BHK.

Pe prima casă închiriată de noi, un 2BHK adică 2 dormitoare, un living mare, 2 băi, bucătari şi terasă am plătit 35 000 rupii pe lună, adică aproximativ 500 Euro pe lună. Pe a doua casă am plătit aproximativ 15 000 rupii  pe un 1BHK. Cheltuielile au fost incluse.

Concluzia mea este ca poţi să îţi găseşti lejer ceva de stat cu 80 euro pe lună/persoană şi că dacă eşti dispus să plăteşti între 150 euro şi 200 euro pe lună/ persoană poţi să stai chiar în lux.

 Cât costă cazarea pentru câteva nopţi

O noapte într-un beach hut este cam 400 rupii (25 RON) şi o cameră decentă într-un guesthouse între 800 şi 1000 rupii ( 50-60 RON). Dacă mergi până la 1500-2000 Rupii (80- 120 RON) pe noapte, poţi găsi camere cu tot confortul, cu vedere spre mare şi tot ce-ai ţi-ai mai putea dori.

Telefon şi Internet în Goa, India

Dacă vrei să stai mai mult de 5 zile în Goa şi să te simţi cât de cât localnic trebuie să îţi iei un număr de telefon local.  Cele mai cunoscute reţele sunt Airtel, Aircel, Reliance, Idea, Vodafone şi TataDocomo.

Este esenţial să ai un număr de Goa. Acesta se ia foarte uşor de la orice reprezenţă a unei companii de telefonie şi se activează în 2 zile. Trebuie să mai ai la tine copie după paşaport şi o poză.  Tot de la reprezentaţe poţi să iei pachete de internet 3G, inclusiv cu modem. Modemul costă aproximativ 30 euro şi 4GB de internet costă cam 10 euro.

Noi am folosit Airtel care are acoperire foarte bună în Goa şi 3G-ul merge decent. În partea de nord (de Aswhem în sus) am înţeles că IDEA merge un pic mai bine şi că în partea de sud Airtel mai pierde din semnal.

Viteza la 3G este bună, însă semnalul nu este constant şi trebuie musai să testezi în funcţie de zonă înainte să închiriezi casă. Cea mai bună cartelă de internet este de la TATA Docomo, dar este greu de procurat în Goa. Este mai bine să o iei din alt stat şi să vii cu ea în Goa pentru că nu vei fi taxat pentru Roaming. În India, fiind ţara mare, se aplică tarife de Roaming dacă părăseşti statul din care ţi-ai luat cartela.

Dacă ai nevoie de net să ştii că o să te bazezi aproape exclusiv pe 3G pentru că vei găsi foarte greu casă cu internet. Terasele au internet, însă viteză lasă foarte multe de dorit şi nu te poţi aştepta decât să foloseşti emailul şi Skype-ul în mod decent.

 Preţuri în Goa

Probabil că singurul lucru care nu este negociabil este ceea ce cumperi din magazin şi mâncarea din restaurant. În rest cam totul se negociază.  O sticlă de apă de 1 L este 16 rupii, dar în general plăteşti 20 rupii. Fructele sunt cam că la noi, însă poţi să mănânci ananas şi mango proaspăt sau pepene în mijlocul iernii. Cu 20 de rupii îţi iei o nucă de cocos şi un suc de trestie de zahăr  (excelent, trebuie încercat) este cam 10-30 rupii. Un km cu ricşa este 15 rupii, o bere este în jur de 50-60 rupii, un kg de banane cam 30 rupii, electronicele originale sunt ca la noi şi poţi să cumperi o motocicletă cu 500-1000 euro. Aşteaptă-te să primeşti preţuri duble sau chiar de 10 ori mai mari pentru că eşti turist. În general este ok să negociezi până ajungi la un sfert din prima valoare care ţi s-a oferit.

 Bani

Bancomatele sunt la toate colţurile şi poţi scoate bani de pe aproximativ orice card. Poţi scoate maxim 20 000 rupii o dată. Poţi schimba euro şi dolari în rupii şi cursul variază în funcţie de unde schimbi.   Ai grijă să ai mereu la ţine mărunt, bancnote de 10 şi 100 rupii pentru că majoritatea vânzătorilor nu au să-ţi dea rest.

Transport

Goa este legată de restul ţării prin cale ferată şi de aici poţi lua tren spre orice altă destinaţie din India. Margao, Vasco da Gama şi Thivim sunt gări mai importante. Din Goa pleacă autocare spre multe alte destinaţii din India şi se pot cumpăra bilete pe redbus.in sau de la agenţii.

Prin Goa, dacă nu îţi iei motocicletă, poţi circula cu autobuzele locale. Tariful poate fi undeva între 8 rupii şi 30 de rupii. Autobuzele sunt destul de rapide pentru standardele indiene, dar pot fi foarte aglomerate. În lipsă de altceva est un mijloc de transport bun.

Mai poţi lua ricşe sau taxiuri. La ambele poţi negocia tariful. În caz de impas sau dacă vrei să mergi pe distanţe scurte poţi întreba cam pe oricine de taxi şi de multe ori oamenii se vor oferi să te ducă pe motocicletă lor pentru câteva rupii (puteţi fi 2 persoane, în India 3 persoane pe motocicletă este ceva normal).

Libertate! In Goa esti liber sa fii cine vrei si cum vrei.

Cel mai bun mijloc de transport este scuterul sau motocicleta. Traficul este un haos organizat cu care sunt sigur că te vei obişnui destul de repede. Preţul normal pentru a închiria un scuter este de 200 rupii pe zi (aproximativ 13 RON) dacă închiriezi pe o perioadă mai mare de o săptămână, şi 300 rupii pe zi dacă închiriezi pentru mai puţin. Motocicletele sunt ceva mai scumpe (între 300 şi 700 rupii în funcţie de model).

Să mergi să vizitezi India este în general acceptabil. Nimeni nu crede că îţi filează prea multe lămpi. Până la urmă te duci, vezi Taj Mahalul, stai o săptămână la hotel de 4-5 stele şi te întorci cu poveşti despre sărăcia, dar şi minunăţiile pe care le-ai văzut-o acolo.

Să mergi să locuieşti în India este cu totul altă treabă. Brusc doagele lipsă par evidente oricui ai tupeul să-i spui asta şi reacţiile sunt amestecate între uimire, indignare şi curiozitate.

India? Eşti nebun? Mergi şi tu undeva mai civilizat.

N-am să zic că India e foarte civilizată, dar nu e nici cum ne-o imaginăm noi de acasă. În fine, te-ai hotărât să mergi şi nu mai contează nimic. Însă aici vine partea cu adevărat grea.

Dacă nu găsim net? Oare au apă caldă? Unde stăm? Dacă mă îmbolnăvesc? Ce vaccinuri să fac? Dacă fac malarie? Oare găsesc hârtie igienică? Dacă mi-e prea cald? Oare o să-mi fie prea frig? 

Teama este cel mai mare duşman al tău şi te poate duce de multe ori în pragul renunţării. Noroc că înainte de plecare urmează o lună, sau mai mult, în care eşti ocupat să-ţi faci griji peste griji, în care trebuie să alergi după viză, să te gândeşti ce să iei la tine şi mai ales ce să nu iei, să te vezi cu toată lumea şi câte şi mai câte. Fără prea mare avertisment vine şi ziua de plecare. În dimineaţa plecării faci, pe ultima sută de metri, ce mai e de făcut, îţi iei rucsacul şi pleci neştiind ce te aşteaptă.

Ce am simţit, văzut şi mirosit când am ajuns în India e greu de explicat, dar o să încerc să o fac cât mai bine în următorul articol.  Oricum, după ce aterizezi şi iei primul taxi de la aeroport nu poţi zice că realizezi pe deplin unde eşti. Prima dată în Asia, încerci să îţi dai seama dacă ceea ce vezi este un film, dacă eşti cu adevărat acolo şi mai ales dacă o să rezişti 3 luni în ţara asta în care nu există reguli în trafic, în care tocmai ai văzut porci şi vaci în mijlocul celui mai mare şi civilizat oraş din ţara şi în care toată lumea se îmbrăca şi comportă altfel. Pe deasupra mai eşti şi alb şi, evident, plin de bani aşa că nu o să treci neobservat.

Ajută să te aştepţi la ce-i mai rău pentru că, în final, vei fi surprins plăcut.

Bagaj de digital nomad.

India? De ce?

Nici nu mai ştiu cum mi-a venit ideea de a locui în India. Probabil că exotismul ţării, clima faină, biletele ieftine şi costul mic de trai m-au atras peste măsură. În plus de aici poţi ajunge uşor în Nepal, Sri Lanka şi Asia de Sud Est (în principal cu Air Asia).

Am identificat repede Goa ca fiind locul cel mai potrivit pentru a locui la început. Goa este, în mare, cel mai civilizat loc din India, are kilometri peste kilometri de plaje, temperatura medie este de 30 de grade şi e relativ ieftină, chiar dacă este printre cele mai scumpe locuri din India. Nu poate să fie aşa rău, nu? Nu e.