Când am auzit de povestea lui Renato m-am entuziasmat instant. Unul din visurile mele este să străbat Europa cu o mașină clasică sau cu o motocicletă veche, așa că povestea lui m-a fascinat. Iar Renato a fost și el la fel de entuziasmat sa împărtășească cu noi câteva sfaturi de călătorie și să ne povestească despre aventura lui.

El va ajunge în luna iulie si la noi în țară, dacă vrei să-l cunoști, dar hai să îl las pe Renato să povestească:

––-

Un brazilian călătorind în Europa de Est într-o Lada. Ia stai! Ai spus un brazilian călătorind în Europa de Est într-o Lada? Da. Cam așa!

Îți spun mai încolo despre asta dar, în primul rând, să îţi povestesc un pic despre mine.

În 2010 am avut şansa unică de a mă muta în Vilnius, Lituania, şi de a petrece un semestru de studii la Universitatea din Vilnius. Pasiunea mea pentru Europa de Est a început atunci şi de când m-am întors în Brazilia, știu că mi-am lăsat inima undeva pe acolo.

Din Lituania am putut călători în unele ţări vecine, cum ar fi Polonia, Letonia, Estonia, Finlanda şi Belarus. Când s-au terminat cursurile, în loc să mă întorc direct, mi-am luat rucsacul şi am plecat, fără o destinaţie precisă. Tot ce ce aveam era un bilet de avion către Tbilisi, Georgia, care îmi fusese dăruit de un prieten georgian. l-am luat şi mi-am început cele 66 de zile de călătorie cu rucsacul în spate în complet misterioasa – pentru mine la cel puţin – Georgia.

Am călătorit, în ordine, în Georgia, Turcia, Grecia, Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia, Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Austria, Slovenia şi Italia.

Punctele esenţiale ale călătoriei au fost (cu excepţia României, desigur):

• Stepantsminda, Georgia. Acest orăşel situat la graniţa cu Rusia este centrul Parcului Naţional Kazbegi, unul dintre acei munţi care îţi taie răsuflarea. Biserica Sfânta Treime Gergeti, situată  în vârful unui deal mai mic, redă peisajul perfect pentru acest loc. Merită văzută! Întreaga Georgie este  minunata si recomand tututor să meargă acolo.

• Ohrid, Macedonia. Pe malul lacului cu același nume, Ohrid este un oraș turistic situat la graniţa albaneză. Hanuri ieftine, străzi aglomerate şi mâncare bună, acest loc trebuie să fie pe itinerariul oricui în Balcani.
• Kotor, Muntenegru. Dacă crezi că Dubrovnik este uimitor, dar nu ai suficienţi bani pentru a merge acolo, încearcă Kotor. Dubrovnik in miniatură, Kotor este fermecător, ieftin, accesibil şi uimitor. Nu uita să te opreşti la Budva ca să vezi mica peninsulă Sveti Stefan.
• Nida, Lituania. Acest oraş mic de la malul mării este situat în Curonian Spit, la graniţa cu Kaliningradul rusesc. Dune de nisip, case din lemn colorat şi vânt, mult vânt – acest loc este pur şi simplu uimitor.

• Tallinn, Estonia. Cel mai mic dintre capitalele din aşa-numitele state baltice este de fapt mai mult scandinav decât est-european. Vechiul oraş este bine păstrat şi prezintă istoria pe care Estonia a împărţit-o cu Finlanda. Aici te vei simţi ca în timpurile medievale!

Când călătorim cu un anumit buget şi pentru o perioadă lungă de timp, trebuie să fim atenți la o serie de lucruri pentru a face călătoria mai puţin obositoare.

Așa că iată câteva sfaturi pe care le-am deprins în această excursie:

1. Despre haine

Pentru că în călătorie luăm o cantitate limitată de haine, va trebui să le spălăm manual de mai multe ori, în funcţie de cât de mult timp vom călători. Şi cum nu suntem experţi în spălarea manuală, noi de obicei distrugem câte puţin hainele de câte ori le spălăm. Așa că eu recomand oamenilor să ia cu ei haine care nu sunt foarte vechi, mai ales lenjeria. De asemenea, hainele complet noi nu sunt foarte bune, pentru că noi nu suntem încă obişnuiţi cu ele şi ne-ar putea crea discomfort, ceea ce nu am vrea să se experimentam într- o călătorie lungă.

2. Cum să împachetezi

De asemenea, ceva destul de enervant atunci când călătorim cu rucsacul în spate este să îl păstrăm organizat. Nu folosim niciodată toate buzunarele şi compartimentele pe care rucsacul ni le oferă pur şi simplu pentru că suntem încăpăţânaţi şi nu ne place să risipim timp citind manuale sau explorând fiecare centimetru al rucsacului. Ei bine, asta e o atitudine nepotrivită. Oferă-ţi puţin timp şi cunoaste-ți  rucsacul. Sunt sigur că vei găsi un buzunar complet nou într-un loc pe care nu îl cunoşti şi acest buzunar va fi perfect pentru a păstra acele cutii de bere îngrozitoare şi lipicioase pe care le colecţionezi din prima zi.
Tot legat de organizarea genţii, există un fel de pungi mici, destul de uşoare, pe care le folosim să spălăm hainele la maşina de spălat. Punem hainele în interiorul lor, tragem fermoarul, si nu vom mai amesteca şosetele cu lenjeria de corp sau cu blugii. De fapt, aceste pungi sunt grozave pentru a-ţi organiza geanta. Poţi separa hainele murdare de cele curate sau, poţi găsi, de asemenea, o modalitate de a păstra ciorapii şi lenjeria intimă la îndemână pentru a ajunge mai repede la ele. Cine nu a pierdut aproape o oră întreagă şi a trebuit să scoată tot din rucsac doar pentru a găsi ultima pereche de şosete curate?

3. Cu ce să te încalți într-o călătorie
Ar mai trebui să iei cel puţin 3 tipuri de pantofi. Poate vor ocupa mai mult spaţiu decât doreşti, dar îți vor fi utile. O pereche de pantofi obişnuiţi, una de cizme impermeabile şi papuci. Dacă călătoreşti în timpul iernii într-un loc rece, uită de acest sfat. Şi dacă mergi într-un loc tropical pe timpul verii, nu încerca să faci pe inteligentul şi să testezi pantofii impermeabili pe ploaie. Foloseşte papucii. Bocancii impermeabili sunt buni să treci un râu, dar nu sunt suficiente pentru o ploaie tropicală.

4. Și ce haine să-ți iei

Oricât de mult ai încerca, dacă mergi la o petrecere, vei arăta întotdeauna ca un turist. Aşa că nu risipi spaţiul genţii încearcând să îţi aduci “haine de petrecere”. De asemenea, nu fi trist dacă cămaşa ta preferată s-a distrus în timpul călătoriei. Acordă-i respect şi asigură-te că această cămaşă a murit la datorie şi moartea ei nu va fi în zadar.

5. Ce e iluzie și ce e realitate? 

Uită de filme, uită de emisiunile TV despre călătoriile cu rucsacul care îți arată  fotografii şi imagini uimitoare.  Toate acestea sunt o mare, mare minciună. Călătoria cu rucsacul este uimitoare, dar nu este atât de  uimitoare cum arată ei acolo. Totul pare atât de uşor şi perfect. Şi ajungi să te gândeşti că este destul de uşor să călătoreşti cu rucsacul în spate, cu un buget foarte redus. Când ai o întreagă echipă de producţie în spate, într-adevăr, este. Când nu ai, nu mai este atât de uşor.

Nu spun că este greu, deoarece nu este chiar adevărat. Eu spun doar că unii oameni călătoresc sperând să facă exact aceleaşi lucruri pe care le-au vazut la televizor și nu va fi chiar așa. Dar secretul de a trece peste toate este să fii optimist tot timpul.Tot timpul! Chiar dacă ai ceva probleme cu un şofer de taxi sau mâncarea are gust oribil. Tu eşti deja acolo, bucură-te de moment! Cât de mulţi oameni ar dori să aibă şansa de a porni la drum şi nu pot? Tu eşti acolo, prietene! Bucură-te de plimbare chiar dacă cina de ieri te face să vizitezi toaleta la fiecare 10 minute. Ai reuşit! Peste câţiva ani vei regreta că nu ai mâncat mai mult din acea cină, pentru că dacă ai fi ştiut ca vei fi bolnav oricum, o bucată nu ar mai fi contat. Deci asta e sugestia mea, întotdeauna să fii optimist!

6. Unde mergem?

Există mai multe site-uri unde poţi găsi multe informaţii despre destinaţia dorită. Doar să verifici si când au fost făcute ultimele actualizări şi când au avut loc discuţiile de pe forum. Tripadvisor este o mare resursă pentru orice loc vrei să vizitezi. Și ghidurile fizice sunt grozave, dar sunt scumpe şi nu te vor ajuta dacă ai un buget limitat.

Mie îmi place să găsesc la întâmplare pe Couchsurfing oameni din locurile unde am de gând să merg şi să le cer lămuriri despre locurile respective. A mers minunat până acum!

Asta este mașina cu care a ales Renato să călătorească…

Înapoi la ideea unei excursii făcute într-o mașină Lada 

De când m-am întors în Brazilia am plănuit să revin în Europa de Est, dar de data asta nu ca turist. Ideea de a folosi o maşină simbol al epocii sovietice  mi-a venit instantaneu. Mi-au plăcut întotdeauna maşinile Lada şi lipsa lor de inovaţii de design de-a lungul anilor. Şi aşa cum au fost populare în Brazilia la inceputul anilor 90, cred că ar fi o modalitate bună de a schimba o excursie care ar putea fi lipsită de atractivitate pentru unii oameni. În acest fel am putut aduna diferite persoane şi opiniile lor într-un singur obiectiv – acela de a explora şi de a arăta Europa de Est după căderea comunismului.

Acum poate îți spui că ,,o mulţime de persoane din Vest au venit aici cu aceeaşi idee, pentru a arăta cum s-au schimbat lucrurile de când dictatorii comunişti au fost înlăturaţi”. Şi ai dreptate. Dar de data aceasta este un pic diferit. În loc de a cere opinia generaţiilor în vârstă şi de vârstă medie, care au trăit atât în anii controversaţi cât şi în zilele noastre, aş dori să cunosc părerea noii generaţii. Tinerii care au acum între 20 şi 30 de ani, care s-au născut la sfârşitul comunismului sau după el şi nu au trăit acele timpuri în mod activ.

Şi pentru acest lucru m-am luat pe mine drept exemplu. În Brazilia, am avut o dictatură militară la conducerea ţării timp de două decenii, din 1964 până în 1985. Eu m-am născut în 1987, deci, nu am trăit acei ani întunecaţi. Dar am o opinie puternică despre acele vremuri şi despre modul în care ele ne afectează în prezent . Şi de când am călătorit în cel puţin 12 foste ţări comuniste, cunoscând o mulţime de tineri, am observat că aceştia simt la fel ca mine. Ei nu au trăit în acei ani, dar au totuşi o opinie puternică despre acea perioadă. Hai să o împărtăşim oamenilor şi să încercăm să înţelegem ce se întâmplă cu adevărat în această parte strălucitoare a lumii acum.

Apropo, în România am avut una dintre cele mai grozave momente din călătoria mea. Am avut şansa de a întâlni oameni incredibili şi de a vizita principalele locuri turistice. Am întâlnit o ţară care, de departe, nu era la fel ca în cărţile pe care le-am citit în epoca Ceauşescu. De data aceasta voi merge acolo pentru a întâlni şi mai multe persoane şi pentru a auzi toate poveştile lor. Mă vei ajuta?

Nu ezita că mă contactezi şi să mă întrebi orice despre călătorie. Inclusiv să te autoinviţi să mă însoţeşti în excursie nu numai în România, dar oriunde altundeva.

Link-urile mele de contact sunt:

• Pagina mea personală de Facebook
• Pagina de Facebook a excursiei.
• Blogul oficial al călătoriei .

Poți arunca un ochi și pe campania de pe site-ul Trevolta. Aceasta s-a terminat însă dacă mă poți ajuta cu sfaturi sau m-ai putea găzdui pe canapeaua ta în această călătorie ar fi super.

Mulțumesc

Cum ar fi să călătoreşti prin toată lumea într-o ambulanţă veche, să campezi în natură, să cunoşti sute de oameni noi şi să cânţi pe stradă şi la diverse evenimente pentru a îţi câştiga traiul?

Cunosc multe modalităţi de a călători, dar felul în care trupa The Balcony Players vede lumea m-a impresionat. Ei sunt nomazi care trăiesc din muzica lor balcanică, pe care o cântă cu mult drag şi care chiar îi face pe oameni mai fericiţi, chiar şi dacă doar pentru câteva minute. Au un spirit de aventură la care mulţi visează şi descoperă poveşti şi oameni extraordinari în fiecare ţară în care merg. Trăiesc exact aşa cum mulţi dintre noi ne-am dori să o facem măcar o dată în viaţă, aşa cum o făceau, poate, satrele de ţigani în vechime.

I-am auzit cântând la Bucureşti şi am dansat cu drag şi energie pe muzica lor plină de viaţă. I-am rugat să ne povestească puţin despre viaţa lor şi despre cum reuşesc să călătorească în zeci de ţări cu o ambulanţă veche şi să se întreţină doar din muzică.

1. Cine sunteţi şi ce faceţi?

Suntem The Balcony Players, o trupă energică ce cântă în stilul Gypsy şi Klezmer şi care se mândreşte cu faptul că face oameni din toate lumea să danseze şi să fie fericiţi!! Am început acum patru ani după ce am cântat pe balconul nostru din Rotterdam (de unde ne vine şi numele!) şi de atunci ne-am  mărit trupa cu membri din Olanda, Belgia, Peru şi din Statele Unite!

După ce am terminat toţi conservatorul în 2011 am decis să plecăm într-o aventură cu ambulanţa noastră Ford din 1983 pentru a explora Balcanii şi a învăţa mai multe despre muzica ţigănească (Roma) şi cultura est-europeană. Călătoria a durat până la urmă 10 luni prin 18 ţări şi a inclus nu numai Europa, dar şi Brazilia şi America de Nord! De când ne-am întors am lucrat intens pentru a termina un nou CD ca un mod de a rezuma toate aventurile incredibile prin care am trecut!

Suntem foarte recunoscători pentru tot ce am primit pe drum şi suntem foarte fericiţi că putem să împărtăşim muzica noastră cu atât de mulţi oameni minunaţi din toată lumea.

2. Care este povestea voastră?

Venim din toate colţurile lumii şi iubim să călătorim, să învăţam de la alte culturi şi să ne împărtăşim muzica! Călătorim prin lume, ne cântăm şi încercam să creăm o conexiune cu toate culturile muzicale din lume!

3. Ce loc are călătoritul în toată povestea asta?

Ne ducem oriunde este nevoie de muzica noastră, aşa că mereu călătorim către locaţia concertelor noastre, iar asta ne duce peste tot în lume. Încercam să ne planificăm concertele cu destul timp între ele ca să putem campa în sălbăticie, să ne bucurăm de natura superbă, să facem focul şi petreceri în jurul focului…! Câteodată ne facem planul doar alegând locuri frumoase pe care le găsim pe hartă ori pe Internet sau din reacţia şi sfaturile couchsurferilor.

4. Ce gen de muzică vă place să cântaţi?

Cântăm muzică Klezmer (muzică evreiască, dansabilă, de nuntă ), muzică balcanică (în mare parte din Ungaria şi România) şi muzică ţigănească. Şi ceva Forro Brazilian! Dar în general cântăm multe melodii originale pe care le compunem când călătorim, care sunt un amestec din stilurile de mai sus. Melodii vesele, energice!

5. Călătoriţi de mai mulţi ani deja. Cum faceţi bani pentru traiul zilnic?

Vara organizăm mereu un tur mare în Olanda/Europa, în care câştigăm banii cu care ne cumpărăm bilete de avion, instrumente şi lucrurile majore de care avem nevoie. Când se face frig în Europa ne ducem în SUA pentru a cânta în New Orleans sau San Francisco. Pe drum facem bani prin concertele noastre, dar dacă nu găsim un concert sau nu reuşim să organizăm unul, ne place să cântăm pe stradă pentru a câştiga bani pentru mâncare şi benzină. În orice caz, putem oricând să facem un schimb: muzica noastră în schimbul mâncării sau a unui loc în care să dormim. Şi asta este tot ce ne trebuie!

6. Spuneţi-ne un pic despre „ambulanţa” cu care călătoriţi. Cum aţi găsit-o şi cât a costat?

Este o ambulanţă Ford din 1983.

Ne căutam un van pentru trupa noastră, cu care să mergem în tur şi am găsit maşina asta minunată! Funcţionează pe gaz şi arată super! Am reconstruit-o înăuntru astfel încât să încapă toate instrumentele şi hainele noastre şi două persoane pot chiar să doarmă înăuntru! Maşina a costat aproximativ 3800 de euro, pe care i-am câştigat din concertele noastre.

7. Aveţi des probleme cu maşina?

Din fericire nu am avut foarte multe probleme pe drum sau doar lucruri mici care au putut fi rezolvate. Odată am dormit în casa unui cuplu foarte de treabă care ne-a invitat să dormim la ei. După micul dejun am vrut să plecăm şi am văzut că un furtun curgea serios. Cuplul avea un service Ford aşa că ne-au ajutat să îl reparăm. Câteodată, când aveam pană, mai aveam probleme pentru că trebuia să găsim un cauciuc care să se potrivească, dar între timp cântam în garajul sau service-ul unde ne aflam.

8. Cum aţi decis să călătoriţi în  modul în care o faceţi acum? A fost ceva spontan sau a fost ceva plănuit încă de la început?

Înainte să plecăm în călătoriile mai lungi, cu toţii am am călătorit şi am trăit din ceea ce câştigam din muzica noastră sau cântând pe străzi (în Barcelona, Scoţia, etc.). Asta ne dădea un asemenea sentiment de libertate încât voiam mai mult! Într-una din verile înainte de călătoriile mai mari am mers o lună prin Balcani. Am dormit în fiecare seară în natură sau un pădure şi ziua cântam pe străzi. A fost o experienţă incredibilă care ne-a inspirat să mergem într-un tur mai lung după ce ne terminam studiile.

9. Cum găsiţi locuri în care să dormiţi? Dormiţi şi în maşină?

Dacă vremea este bună şi nu avem nici un concert mare planificat, dormim în natură: doi oameni în maşină şi ceilalţi în corturi. Conducem până în afara oraşului, la o pădure din apropiere pe care o reperăm pe hartă. Acolo ieşim de pe drumul principal şi conducem până nu mai putem fi văzuţi şi campăm. Facem un foc, gătim, cântăm!

Dacă este prea frig pentru a dormi afară, folosim Couchsurfing sau cântăm pe străzi şi sperăm să găsim oameni care vor să ne găzduiască. Sau găsim concerte şi cântăm în schimbul unui loc de dormit. Doar dacă avem un eveniment mare plănuit vrem să ne asigurăm că ne odihnim bine înainte, aşa că rugăm organizatorii să ne asigure un loc drăguţ în care să dormim.

10. Cum găsiţi concertele şi proiectele pentru care cântaţi?

Cunoaştem multe alte trupe care cântă genul ăsta de muzică şi ţinem legătură cu ei prin Facebook sau e-mail şi le mai cerem sfatul în legătură cu locaţiile în care am putea cânta. Cântăm şi pe stradă şi de multe ori primim oferte de a cânta în concerte.

Rugăm pe toţi cunoscuţii dintr-un anumit oraş să ne recomande festivaluri sau locaţii de evenimente, ca să putem trimite un e-mail cu propunerea noastră de a cânta.

Când nu ştiam pe nimeni într-un oraş ne duceam în baruri şi cluburi şi le ofeream CD-ul nostru şi îi întrebam dacă putem cânta acolo. Pentru că ştiu că eşti în locul respectiv doar pentru aproximativ o săptămână, patronii locaţiilor spun, de multe ori, da.

Postam în grupurile de Couchsurfing că venim într-un anumit oraş şi că suntem în căutare de un loc unde să cântăm/dormim. Am primit mult suport de la couchsurferi!

11. Este cântatul pe stradă un mod de a face bani? Sau este mai mult pentru plăcere?

Ambele! Este foarte distractiv şi un mod foarte bun de a cunoaşte localnici şi muzicieni. Dar am câştigat întotdeauna suficient pentru a trăi şi este şi mai frumos aşa.  În ţările mai bogate puteam câştiga destul de mult, de la turiştii care ne cumpărau CD-urile, de exemplu. În ţările mai sărace am câştigat suficient pentru a trăi şi oricum mâncarea era mai ieftină şi am fost şi invitaţi de multe ori la cină. Oamenii sunt foarte ospitalieri peste tot!

12. Cât timp planificaţi sau credeţi că veţi face asta?

Este o parte a vieţii noastre! Vom continua să cântăm şi să ne distribuim muzica!

Am fost deja invitaţi la festivaluri interesante în jurul lumii, ceea ce ne-a dat şansa să călătorim şi să mergem în tur acolo, iar asta va continua, desigur.

Acum călătorim vara prin Europa şi dacă se face prea frig mergem în alte părţi. Iarna mergem des în SUA, în parte pentru că familia basistului nostru este din New Orleans şi pentru că eeste un oraş minunat pentru muzică. Dar planurile se pot schimbă dacă suntem brusc invitaţi să cântăm undeva. Aventură!

13. Unde vă pot găsi oamenii muzica?

Ne pot trimite un email la Balconyplayers@gmail.com sau se pot uita pe site-ul nostru www.balconyplayers.com.

În 2010 am scos primul nostru album, Balcony go Crazy şi acum terminăm următorul album care se va numi Balcony Adventures around the world. Este un rezumat al ultimelor noastre tururi, cu melodii compuse pe drum. Am înregistrat deja totul, inclusiv cu muzicieni din toată lumea care au cântat cu noi.

Am lansat şi un proiect de crowdfunding pe Indiegogo, pentru a termina şi lansa acest CD care este făcut din materiale reciclabile. Sperăm să găsim susţinători pentru a mixa, realiza masterul, produce şi promova CD-ul.  Poţi deja lansa o pre-comandă pentru CD-ul care costa 5 euro, iar pentru 1 euro poţi să primeşti 5 melodii realizate de noi. 50 de cenţi din această sumă merg spre organizaţia nonprofit Balkan Sunflowers, iar dacă vrei să contribui cu mai mult primeşti numeroase alte pachete supriză şi poţi chiar să vii cu noi într-o călătorie cu ambulanţa noastră.

14. Aţi fost de curând în România. Cum vi s-a părut ţara şi oamenii de aici? A fost o experienţă plăcută?

Da, am fost de două ori deja, pentru că ne-a plăcut foarte mult. Este una din ţările noastre favorite, cu muzică şi cultură extraordinare. Oamenii sunt foarte ospitalieri şi iubim autenticitatea pe care o găsim la sate. Este minunat că toţi tinerii vorbesc engleză şi sunt foarte deschişi şi primitori.

15. Sunt, în general, oamenii suporteri ai „proiectului” vostru? Vă ajută când sunteţi în situaţii dificile?

Da, oamenii ne susţin. Oamenilor din Balcani le-a  plăcut mult că le cântăm o parte din muzică. Nu am fost în foarte multe situaţii dificile, cu excepţia unei dăţi în Budapesta când ni s-a spart maşina şi ni s-a furat mare parte din echipamentul fotografic (cu care documentam călătoria) şi vioara lui Moniek. A fost un moment dificil, dar nu am avut ce face, aşa că am continuat călătoria şi alte lucru extraordinare care ni s-au întâmplat pe drum ne-audat curaj.

16. Vă săturaţi vreodată de acest stil de viaţă? Devine stresant sau obositor? Şi dacă da, ce faceţi atunci?

Suntem de multe ori obosiţi pentru că nu este întotdeauna plăcut să nu ai un loc al tău şi, de multe ori, avem evenimente care ţin până târziu, mai multe nopţi din săptămână. Aşa că uneori avem nevoie de o perioadă de odihnă. Alteori dormim toţi într-o singură cameră şi nu avem foarte mult spaţiu personal. Dacă putem campa avem fiecare cortul lui şi în natură ne simţim întotdeauna mai bine.

Au fost şi momente mai grele când ne-a  fost foame, sau am fost obosiţi, şi nu am câştigam nimic când am cântat pe străzi. În alte momente nu ştiam unde o să dormim în acea noapte, dar mereu speram că se va întâmplă ceva bun. În cele mai multe situaţii dificile am cunoscut oameni extraordinari care ne-au susţinut şi ajutat. Încercăm să oferim cât mai mult, să avem grijă de noi şi de natură şi se pare că primim multe lucruri bune înapoi.

 17.  Spune-ne câteva lucruri pe care le-aţi învăţat din această experienţă.

• Nu ai nevoie de nimic mai mult decât să faci ceea ce îţi place cu adevărat.
• Ar trebui să îţi asculţi intuiţia şi să pleci în aventură vieţii tale dacă asta simţi.
• Este greu să pleci de acasă sau să îţi laşi bunurile, dar vei primi multe mai mult în schimb până la urmă.
• Să vedem cum trăiesc alţi oameni în lume ne-a învăţat foarte multe. Toate lumea are o poveste şi să ai deschiderea să vorbeşti cu fiecare om şi să înveţi de la localnici te învaţă mult despre viaţă.

Mai multe poze, filmuleţe din călătorii si muzică găsesşti  pe www.balconyplayers.com.  Aruncă un ochi şi peste campania de crowdfunding de pe Indiegogo.

„O să încerc orice, dar sub nici o formă nu o să conduc în traficul asta” îmi spuneam în taxiul pe care îl luasem la aeroport în Mumbai.

Trei săptămâni mai târziu eram transpirat tot şi nu era de la căldură. Nu-mi aduceam aminte să mai fi fost vreodată aşa tensionat la volan. Poate când am condus prima maşină din viaţă, dar nici atunci. Şi nu era pentru că maşina pe care o conduceam de data asta era închiriată. Mai închiriasem destule maşini înainte, iar ăsta, un Suzuki Maruti din 1989, o maşină poreclită Gypsy, nu valora mai mult decât un Logan părăginit.

La drept vorbind maşina era un jaf. Nu mai avea de mult suspensii, avea 4 viteze, motor de 1,3 pe benzină, zgomotos că naiba şi un volan care se mişca în voia lui cam 30 de grade în stânga şi dreapta fără a afecta câtuşi de puţin direcţia maşinii. Dar pentru starea mea, maşina avea doar o parte de vină. Deşi era mică, aveam impresia că ocup cel puţin jumătate de drum. Ce voi face dacă mă întâlnesc cu un camion? Dacă îmi sare ceva în faţă? Simţeam că îmi ies ochii din orbite şi că îmi explodează creierul. Ah, era şi noapte.

 Şi traficul haotic are un Dumnezeu

Traficul din India este mai copleşitor decât îţi poţi imagina. Un rezumat tipic european, de prima impresie, ar fi că nu există reguli, însă ar fi o descriere greşită. Reguli există, numai că sunt puţine, simple, dar eficiente.

Se circulă pe stânga, dar cu asta te obişnuieşti repede. Nu există stop, nu există semafor, treceri de pietoni, regulă de dreaptă sau semne de circulaţie, iar acolo unde există nu sunt luate în considerare. Citeam undeva că pe o distanţă de 1 km un şofer în India claxonează de 20-30 de ori. Deci în 100 de kilometri vei claxona de aproape 2000 de ori. Aşa e. Cel puţin aşa.

Camioane, maşini mici, scutere, biciclete, animale şi pietoni împart acelaşi drum. Regula de bază e că te uiţi la cel dinainte şi atunci când vrei să depăşeşti claxonezi. Claxonezi şi când vrei să treci la intersecţii sau vrei să fii observat. Claxonezi, de fapt, oricând ţi se pare că celelalt nu te-a observat, claxonezi când vrei să eviţi, claxonezi de bucurie că ai scăpat de ceva, claxonezi să saluţi şi claxonezi de nervi.

Oricât de varză ar fi o maşină în India, şi majoritatea sunt în modalităţi care depăşesc închipuirea, claxonul trebuie să funcţioneze exemplar. În haosul asta înţelegi repede că nu ai voie să nu fii atent. Mintea nu poate să îţi fugă la altele ca pe o autostradă din Germania şi asta este poate şi motivul pentru care nu se întâmplă accidente prea des. Toată lumea este atentă.

Am învăţat repede că maşinile mai mari au prioritate. Nu de puţine ori jeepuri sau maşini mici se aruncau într-o depăşire fără să se asigure sperând că acel scuter sau acea maşină (mai mică) ce vine pe contrasens se va feri. Nu de puţine ori m-am trezit cu un camion în faţă când mergeam liniştit pe banda mea realizând că nu mai am spaţiu pe asfalt şi trebuie să ies în peisaj. Şi orice drum este unul cu obstacole.

Din lista lucrurilor care mi-au apărut în faţă pot să enumăr vaci în picioare, vaci întinse, vaci dormind, câini, scutere cu cel puţin doi oameni pe ele, indieni care cărau saci pe cap  şi mergeau pe mijlocul drumului, copii şi diverse animale. Uneori toate în acelaşi timp.

Viteza medie este în jur de 30km/h, în sate e posibil să mergi cu doar 10km/h, iar pe autostradă îi mulţumeşti lui Shiva sau Allah, sau care o fi pe acolo, dacă prinzi 60km/h. Oricum n-ai vrea să mergi mai repede decât dacă ai dorinţe sinucigaşe.

O hartă ajută, însă pentru a te orienta uşor opreşte des şi întreabă localnicii. Uneori poţi întreba chiar din mers.

Provocarea supremă 

Ştiind cum era traficul pe timp de zi, pentru că mersesem deja aproximativ 3-400 km cu scuterul în diverse călătorii locale, eram terifiat de perspectiva de a conduce o maşină pe drumurile indiene. Şi totuşi, am pornit. Teama a dispărut abia după primii 20 km când după câteva depăşiri la limită şi câteva evitări fatale am realizat că:

1. Pot intra câte juma de metru în peisaj că nu se întâmplă nimic şi toată lumea face asta.

2. Scuterele şi vehiculele mai mici mă evită. Bravo lor.

După o vreme mă relaxasem, dar când am văzut că se lasă noaptea  am simţit frică ce îmi pătrundea pe şira spinării ştiind că îmi voi lua sarcina, şi responsabiltatea, de a conduce cel puţin 100 km, noaptea, cu 4 persoane în maşină, pe drumurile din India. Şi ca să fie complet, pe lângă teama de accident aveam şi teama de a fi opriţi de poliţie.

Vezi tu, noi nu aveam carnet. Adică aveam, dar cel românesc nu este valabil ori recunoscut şi pe cel internaţional nu m-am obosit să-l iau (costă cam 600 RON). Pe lângă asta nu ştiam dacă actele maşinii închiriate cu aproximativ 20 euro pe zi erau în regulă. Ştiam că aş scăpa cu şpagă, dar nu ştiam cu cât şi nici cum să procedez. N-am dat niciodată şpagă în România şi nu pentru că nu aş fi vrut, dar pentru că în 5 ani de condus maşini pe drumurile patriei nu prea am avut ocazia.

Ei bine, întunericul a sosit mai repede decât mă aşteptăm şi cu asta şi realizarea că mai mult de jumătate din maşinile din India, inclusiv a mea, au faruri extrem de prost realizate. Ori nu bat deloc, ori merg toate pe fază lungă. Majoritatea nu au nici măcar semnalizare. Nici noi nu aveam. Ca să îmi semnalizez intenţia de a schimba direcţia trebuia să combin o mână scoasă pe geam, cu un claxon şi cu tupeul de a mă bagă înaintea celorlaţi. Mulţumesc Domnului că am avut ocazia să conduc atâţia ani prin Bucureşti, tupeul mi-a folosit.

Ştii cum e să conduci fără să vezi nimic?

Să conduci orbit de farurile de pe contrasens, depăşit constant de autobuze sinucigaşe cu fază lungă pusă, înconjurat de scutere şi maşini care claxonează constant şi cu obstacole de diverse tipuri apărând la fiecare 200 metri?  Nu poţi să mergi prea încet, nu poţi să mergi prea tare. În dăţile când acceleram, împins de nu ştiu unde de un curaj nebun, eram zgâlţâiţi puternic de „speed bouncers” prost semnalizate, foarte dese pe drumurile din Goa. În orice moment se putea întâmpla ceva, iar simţurile îmi erau întinse la maxim.

A fost o oră din viaţa pe care nu o să o uit prea uşor, dar am ajuns cu bine. Odată ce înţelegi traficul nu mai pare aşa de rău. Îndată ce ţi-ai făcut botezul de foc, a două oară e mai uşor.   Şi ce am învăţat din toate astea?

Cum să conduci în traficul asiatic

Dacă ajungi prin India îţi recomand deplasarea cu un scuter sau o motocicletă, nu pentru că ar fi mai sigur, dar pentru că în situaţii limită, des întâlnite pe drumurile din India, ai mai mult loc să eviţi un accident.

Pune la îndemână 200-300 de rupii pentru o eventuală şpagă. Spăgile pentru un indian pot fi şi de 50 rupii (3 RON), având însă în vedere că eşti alb, deci plin de bani, ţi se va cere mai mult.

În Goa cel care conduce motocicletă trebuie să poarte cască, însă nu şi pasagerul, deşi este recomandat.

Claxonează mai mult decât ceilalţi. Pentru că nu ştii încă mersul lucrurilor claxonează oricând schimbi sensul sau vrei să fii observat.

Închiriază o maşină cu oglinzi şi semnalizare. Pare evident, însă dacă nu eşti atent de multe ori ţi se vor da motociclete sau maşini fără oglinzi şi fără semnalizare.

Fii atent. Nu bea, nu fuma, nu vorbi cu pasagerii. Fii cu ochii pe drum. Observă-i pe ceilalţi şi încearcă să faci ca ei.

Uită regulile de acasă. Nu se aplică. Asigură-te de 3 ori înainte de orice manevră.

Încetineşte în intersecţii. Nu uita că nu ai niciodată prioritate cu adevărat aşa că mereu fii cu ochii în patru.

Vrei să traversezi strada? Nu căuta treceri de pietoni, nu are sens. Fă-ţi curaj, ridică o mână cu palmă deschisă spre cei care vin spre tine şi treci rapid şi cu atenţie.

Şi orice ai face nu închide ochii!

Ai mai auzit probabil de Goa. Ce ai auzit  depinde foarte mult de cine ţi-a povestit, dar cu siguranţă a fost o descriere care conţinea cuvinte precum „petrecere”, „trance”, „iarba”, „droguri” sau „plajă”. Deşi sunt atribute care nu ar trebui să lipsească dintr-o descriere decentă, cât de des le introducem şi în ce combinaţie este foarte important. 

Un lucru îmi este în continuare clar, şi nu sunt singurul care crede asta, şi el este că:

Goa nu este India.

Adică este, în sensul că este un stat din India, unul din cele mai bogate, şi pentru că aici poţi să vezi cam cât de frumoasă poate fi ţara asta. Însă, per total, este diferită. Este una din cele mai europene şi turistice zone din India şi nu este reprezentativă pentru restul ţării.

Iar asta nu este tot, mai trebuie să înţelegi ceva esenţial:

 Goa este, de fapt, un stat. 

De la nord la sud sunt peste 150 km de străbătut şi de la est la vest peste 100 km, distanţe care se parcurg destul de greu, cu maxim 60 km/h, din cauza infrastructurii defectuoase şi traficului indian.

Apoi vreau să mai spun că:

 Goa este mai scumpă ca restul Indiei. 

Deşi preţurile sunt foarte mici pentru noi, albii europeni, în Goa vei cheltui în medie cam dublu decât în alte zone ale Indiei, exceptându-le pe cele foarte turistice.

Pe cât de evidente mi se par lucrurile astea acum pe atât de necunoscute îmi erau când am ajuns.

Din întâmplare autobuzul de noapte cu care venisem din Mumbai ne-a lăsat, cu ajutorul deciziei noastre pripite, dar inspirate, în partea de nord a statului, în Mapusa, un oraş măricel şi destul de important din nord.  De acolo am mers în Anjuna unde ne-a întâmpinat un sat turistic, cu palmieri, hippies, vreme faină şi mare caldă.

Băi, ăsta-i paradisul. Clar!

Cam aşa gândeşti când ajungi şi sentimentul rămâne cu tine o lungă perioadă, însă curând trebuie să te ocupi de treburile administrative: unde stai, ce mănânci, cu ce te mişti de colo colo. Aşa că, după 2-3 freshuri de fructe pe care am dat echivalentul a 3 Ron, am pornit la treabă.

Să vă povestesc şi hai să încep cu locuinţa.

Cum să închiriezi o casă în Goa

Pat mai bun ca ăl de-acasă nu-i. Da` acasă unde-i?

Poţi să găseşti aproximativ orice tip de casă îţi doreşti, începând de la apartamente şi până la vile sau bungalowuri. Cea mai plăcută variantă este o casă pentru că de obicei vei avea şi terasă, curte şi chiar piscină dacă îţi doreşti asta.

Ca să o găseşti poţi să te duci la o agenţie de turism şi să plăteşti comisionul lor, dar acestea sunt greu de găsit şi nu vor ştii neapărat de case sau locuinţe de închiriat pe termen mai lung. Cea mai bună variantă este să închiriezi un scuter şi să străbaţi străzile staţiunii alese de tine. Vei găsi anunţuri cu numere de telefon, dar cel mai eficient este să întrebi. Întrebi la magazine, întrebi aleatoriu pe stradă, întrebi la case şi cam pe oriunde vezi pe cineva care vinde ceva. Aproape fiecare om pe care îl întrebam ştia pe cineva care avea ceva de închiriat.

Preţurile pentru case şi apartamente încep de la 12 000 rupii (160 euro) pe lună  şi merg până la 70 000 rupii sau mai mult. O casă cu 2 dormitoare şi living care să arate bine va fi, în funcţie de zonă, în jur de 30 000 rupii pe lună. Dacă poţi să dai puţin mai mult poţi închiria ceva mai bun.  Ca să îţi faci o idee poţi să te uiţi pe LetGoa, AirBnb sau pe olx.in, dar nu te aştepta ca anunţurile să fie valabile.

 Poţi închiria o casă şi pe perioade mai scurte de o lună. 

Garanţie ţi se va cere mai rar, însă toţi vor să plăteşti în avans. Cu cât închiriezi pe o perioadă mai mare cu atât preţul o să scadă.

Nu te aştepta să te înţelegi în engleză foarte bine cu proprietarii. Sunt puţini cei care vorbesc foarte bine engleză şi dacă o vorbesc , o vorbesc aşa de rapid că nu înţelegi mare lucru.

În India, pentru a descrie numărul de camere dintr-un apartament sau o casă, se foloseşte prescurtatea BHK. Bedroom, Hall, Kitchen. Ai 1BHK, 2BHK, 3BHK, 4BHK. Cifră reprezintă numărul de dormitoare şi cele mai frecvente sunt casele cu 2BHK şi 3BHK.

Pe prima casă închiriată de noi, un 2BHK adică 2 dormitoare, un living mare, 2 băi, bucătari şi terasă am plătit 35 000 rupii pe lună, adică aproximativ 500 Euro pe lună. Pe a doua casă am plătit aproximativ 15 000 rupii  pe un 1BHK. Cheltuielile au fost incluse.

Concluzia mea este ca poţi să îţi găseşti lejer ceva de stat cu 80 euro pe lună/persoană şi că dacă eşti dispus să plăteşti între 150 euro şi 200 euro pe lună/ persoană poţi să stai chiar în lux.

 Cât costă cazarea pentru câteva nopţi

O noapte într-un beach hut este cam 400 rupii (25 RON) şi o cameră decentă într-un guesthouse între 800 şi 1000 rupii ( 50-60 RON). Dacă mergi până la 1500-2000 Rupii (80- 120 RON) pe noapte, poţi găsi camere cu tot confortul, cu vedere spre mare şi tot ce-ai ţi-ai mai putea dori.

Telefon şi Internet în Goa, India

Dacă vrei să stai mai mult de 5 zile în Goa şi să te simţi cât de cât localnic trebuie să îţi iei un număr de telefon local.  Cele mai cunoscute reţele sunt Airtel, Aircel, Reliance, Idea, Vodafone şi TataDocomo.

Este esenţial să ai un număr de Goa. Acesta se ia foarte uşor de la orice reprezenţă a unei companii de telefonie şi se activează în 2 zile. Trebuie să mai ai la tine copie după paşaport şi o poză.  Tot de la reprezentaţe poţi să iei pachete de internet 3G, inclusiv cu modem. Modemul costă aproximativ 30 euro şi 4GB de internet costă cam 10 euro.

Noi am folosit Airtel care are acoperire foarte bună în Goa şi 3G-ul merge decent. În partea de nord (de Aswhem în sus) am înţeles că IDEA merge un pic mai bine şi că în partea de sud Airtel mai pierde din semnal.

Viteza la 3G este bună, însă semnalul nu este constant şi trebuie musai să testezi în funcţie de zonă înainte să închiriezi casă. Cea mai bună cartelă de internet este de la TATA Docomo, dar este greu de procurat în Goa. Este mai bine să o iei din alt stat şi să vii cu ea în Goa pentru că nu vei fi taxat pentru Roaming. În India, fiind ţara mare, se aplică tarife de Roaming dacă părăseşti statul din care ţi-ai luat cartela.

Dacă ai nevoie de net să ştii că o să te bazezi aproape exclusiv pe 3G pentru că vei găsi foarte greu casă cu internet. Terasele au internet, însă viteză lasă foarte multe de dorit şi nu te poţi aştepta decât să foloseşti emailul şi Skype-ul în mod decent.

 Preţuri în Goa

Probabil că singurul lucru care nu este negociabil este ceea ce cumperi din magazin şi mâncarea din restaurant. În rest cam totul se negociază.  O sticlă de apă de 1 L este 16 rupii, dar în general plăteşti 20 rupii. Fructele sunt cam că la noi, însă poţi să mănânci ananas şi mango proaspăt sau pepene în mijlocul iernii. Cu 20 de rupii îţi iei o nucă de cocos şi un suc de trestie de zahăr  (excelent, trebuie încercat) este cam 10-30 rupii. Un km cu ricşa este 15 rupii, o bere este în jur de 50-60 rupii, un kg de banane cam 30 rupii, electronicele originale sunt ca la noi şi poţi să cumperi o motocicletă cu 500-1000 euro. Aşteaptă-te să primeşti preţuri duble sau chiar de 10 ori mai mari pentru că eşti turist. În general este ok să negociezi până ajungi la un sfert din prima valoare care ţi s-a oferit.

 Bani

Bancomatele sunt la toate colţurile şi poţi scoate bani de pe aproximativ orice card. Poţi scoate maxim 20 000 rupii o dată. Poţi schimba euro şi dolari în rupii şi cursul variază în funcţie de unde schimbi.   Ai grijă să ai mereu la ţine mărunt, bancnote de 10 şi 100 rupii pentru că majoritatea vânzătorilor nu au să-ţi dea rest.

Transport

Goa este legată de restul ţării prin cale ferată şi de aici poţi lua tren spre orice altă destinaţie din India. Margao, Vasco da Gama şi Thivim sunt gări mai importante. Din Goa pleacă autocare spre multe alte destinaţii din India şi se pot cumpăra bilete pe redbus.in sau de la agenţii.

Prin Goa, dacă nu îţi iei motocicletă, poţi circula cu autobuzele locale. Tariful poate fi undeva între 8 rupii şi 30 de rupii. Autobuzele sunt destul de rapide pentru standardele indiene, dar pot fi foarte aglomerate. În lipsă de altceva est un mijloc de transport bun.

Mai poţi lua ricşe sau taxiuri. La ambele poţi negocia tariful. În caz de impas sau dacă vrei să mergi pe distanţe scurte poţi întreba cam pe oricine de taxi şi de multe ori oamenii se vor oferi să te ducă pe motocicletă lor pentru câteva rupii (puteţi fi 2 persoane, în India 3 persoane pe motocicletă este ceva normal).

Libertate! In Goa esti liber sa fii cine vrei si cum vrei.

Cel mai bun mijloc de transport este scuterul sau motocicleta. Traficul este un haos organizat cu care sunt sigur că te vei obişnui destul de repede. Preţul normal pentru a închiria un scuter este de 200 rupii pe zi (aproximativ 13 RON) dacă închiriezi pe o perioadă mai mare de o săptămână, şi 300 rupii pe zi dacă închiriezi pentru mai puţin. Motocicletele sunt ceva mai scumpe (între 300 şi 700 rupii în funcţie de model).

Să mergi să vizitezi India este în general acceptabil. Nimeni nu crede că îţi filează prea multe lămpi. Până la urmă te duci, vezi Taj Mahalul, stai o săptămână la hotel de 4-5 stele şi te întorci cu poveşti despre sărăcia, dar şi minunăţiile pe care le-ai văzut-o acolo.

Să mergi să locuieşti în India este cu totul altă treabă. Brusc doagele lipsă par evidente oricui ai tupeul să-i spui asta şi reacţiile sunt amestecate între uimire, indignare şi curiozitate.

India? Eşti nebun? Mergi şi tu undeva mai civilizat.

N-am să zic că India e foarte civilizată, dar nu e nici cum ne-o imaginăm noi de acasă. În fine, te-ai hotărât să mergi şi nu mai contează nimic. Însă aici vine partea cu adevărat grea.

Dacă nu găsim net? Oare au apă caldă? Unde stăm? Dacă mă îmbolnăvesc? Ce vaccinuri să fac? Dacă fac malarie? Oare găsesc hârtie igienică? Dacă mi-e prea cald? Oare o să-mi fie prea frig? 

Teama este cel mai mare duşman al tău şi te poate duce de multe ori în pragul renunţării. Noroc că înainte de plecare urmează o lună, sau mai mult, în care eşti ocupat să-ţi faci griji peste griji, în care trebuie să alergi după viză, să te gândeşti ce să iei la tine şi mai ales ce să nu iei, să te vezi cu toată lumea şi câte şi mai câte. Fără prea mare avertisment vine şi ziua de plecare. În dimineaţa plecării faci, pe ultima sută de metri, ce mai e de făcut, îţi iei rucsacul şi pleci neştiind ce te aşteaptă.

Ce am simţit, văzut şi mirosit când am ajuns în India e greu de explicat, dar o să încerc să o fac cât mai bine în următorul articol.  Oricum, după ce aterizezi şi iei primul taxi de la aeroport nu poţi zice că realizezi pe deplin unde eşti. Prima dată în Asia, încerci să îţi dai seama dacă ceea ce vezi este un film, dacă eşti cu adevărat acolo şi mai ales dacă o să rezişti 3 luni în ţara asta în care nu există reguli în trafic, în care tocmai ai văzut porci şi vaci în mijlocul celui mai mare şi civilizat oraş din ţara şi în care toată lumea se îmbrăca şi comportă altfel. Pe deasupra mai eşti şi alb şi, evident, plin de bani aşa că nu o să treci neobservat.

Ajută să te aştepţi la ce-i mai rău pentru că, în final, vei fi surprins plăcut.

Bagaj de digital nomad.

India? De ce?

Nici nu mai ştiu cum mi-a venit ideea de a locui în India. Probabil că exotismul ţării, clima faină, biletele ieftine şi costul mic de trai m-au atras peste măsură. În plus de aici poţi ajunge uşor în Nepal, Sri Lanka şi Asia de Sud Est (în principal cu Air Asia).

Am identificat repede Goa ca fiind locul cel mai potrivit pentru a locui la început. Goa este, în mare, cel mai civilizat loc din India, are kilometri peste kilometri de plaje, temperatura medie este de 30 de grade şi e relativ ieftină, chiar dacă este printre cele mai scumpe locuri din India. Nu poate să fie aşa rău, nu? Nu e.