„O să încerc orice, dar sub nici o formă nu o să conduc în traficul asta” îmi spuneam în taxiul pe care îl luasem la aeroport în Mumbai.

Trei săptămâni mai târziu eram transpirat tot şi nu era de la căldură. Nu-mi aduceam aminte să mai fi fost vreodată aşa tensionat la volan. Poate când am condus prima maşină din viaţă, dar nici atunci. Şi nu era pentru că maşina pe care o conduceam de data asta era închiriată. Mai închiriasem destule maşini înainte, iar ăsta, un Suzuki Maruti din 1989, o maşină poreclită Gypsy, nu valora mai mult decât un Logan părăginit.

La drept vorbind maşina era un jaf. Nu mai avea de mult suspensii, avea 4 viteze, motor de 1,3 pe benzină, zgomotos că naiba şi un volan care se mişca în voia lui cam 30 de grade în stânga şi dreapta fără a afecta câtuşi de puţin direcţia maşinii. Dar pentru starea mea, maşina avea doar o parte de vină. Deşi era mică, aveam impresia că ocup cel puţin jumătate de drum. Ce voi face dacă mă întâlnesc cu un camion? Dacă îmi sare ceva în faţă? Simţeam că îmi ies ochii din orbite şi că îmi explodează creierul. Ah, era şi noapte.

 Şi traficul haotic are un Dumnezeu

Traficul din India este mai copleşitor decât îţi poţi imagina. Un rezumat tipic european, de prima impresie, ar fi că nu există reguli, însă ar fi o descriere greşită. Reguli există, numai că sunt puţine, simple, dar eficiente.

Se circulă pe stânga, dar cu asta te obişnuieşti repede. Nu există stop, nu există semafor, treceri de pietoni, regulă de dreaptă sau semne de circulaţie, iar acolo unde există nu sunt luate în considerare. Citeam undeva că pe o distanţă de 1 km un şofer în India claxonează de 20-30 de ori. Deci în 100 de kilometri vei claxona de aproape 2000 de ori. Aşa e. Cel puţin aşa.

Camioane, maşini mici, scutere, biciclete, animale şi pietoni împart acelaşi drum. Regula de bază e că te uiţi la cel dinainte şi atunci când vrei să depăşeşti claxonezi. Claxonezi şi când vrei să treci la intersecţii sau vrei să fii observat. Claxonezi, de fapt, oricând ţi se pare că celelalt nu te-a observat, claxonezi când vrei să eviţi, claxonezi de bucurie că ai scăpat de ceva, claxonezi să saluţi şi claxonezi de nervi.

Oricât de varză ar fi o maşină în India, şi majoritatea sunt în modalităţi care depăşesc închipuirea, claxonul trebuie să funcţioneze exemplar. În haosul asta înţelegi repede că nu ai voie să nu fii atent. Mintea nu poate să îţi fugă la altele ca pe o autostradă din Germania şi asta este poate şi motivul pentru care nu se întâmplă accidente prea des. Toată lumea este atentă.

Am învăţat repede că maşinile mai mari au prioritate. Nu de puţine ori jeepuri sau maşini mici se aruncau într-o depăşire fără să se asigure sperând că acel scuter sau acea maşină (mai mică) ce vine pe contrasens se va feri. Nu de puţine ori m-am trezit cu un camion în faţă când mergeam liniştit pe banda mea realizând că nu mai am spaţiu pe asfalt şi trebuie să ies în peisaj. Şi orice drum este unul cu obstacole.

Din lista lucrurilor care mi-au apărut în faţă pot să enumăr vaci în picioare, vaci întinse, vaci dormind, câini, scutere cu cel puţin doi oameni pe ele, indieni care cărau saci pe cap  şi mergeau pe mijlocul drumului, copii şi diverse animale. Uneori toate în acelaşi timp.

Viteza medie este în jur de 30km/h, în sate e posibil să mergi cu doar 10km/h, iar pe autostradă îi mulţumeşti lui Shiva sau Allah, sau care o fi pe acolo, dacă prinzi 60km/h. Oricum n-ai vrea să mergi mai repede decât dacă ai dorinţe sinucigaşe.

O hartă ajută, însă pentru a te orienta uşor opreşte des şi întreabă localnicii. Uneori poţi întreba chiar din mers.

Provocarea supremă 

Ştiind cum era traficul pe timp de zi, pentru că mersesem deja aproximativ 3-400 km cu scuterul în diverse călătorii locale, eram terifiat de perspectiva de a conduce o maşină pe drumurile indiene. Şi totuşi, am pornit. Teama a dispărut abia după primii 20 km când după câteva depăşiri la limită şi câteva evitări fatale am realizat că:

1. Pot intra câte juma de metru în peisaj că nu se întâmplă nimic şi toată lumea face asta.

2. Scuterele şi vehiculele mai mici mă evită. Bravo lor.

După o vreme mă relaxasem, dar când am văzut că se lasă noaptea  am simţit frică ce îmi pătrundea pe şira spinării ştiind că îmi voi lua sarcina, şi responsabiltatea, de a conduce cel puţin 100 km, noaptea, cu 4 persoane în maşină, pe drumurile din India. Şi ca să fie complet, pe lângă teama de accident aveam şi teama de a fi opriţi de poliţie.

Vezi tu, noi nu aveam carnet. Adică aveam, dar cel românesc nu este valabil ori recunoscut şi pe cel internaţional nu m-am obosit să-l iau (costă cam 600 RON). Pe lângă asta nu ştiam dacă actele maşinii închiriate cu aproximativ 20 euro pe zi erau în regulă. Ştiam că aş scăpa cu şpagă, dar nu ştiam cu cât şi nici cum să procedez. N-am dat niciodată şpagă în România şi nu pentru că nu aş fi vrut, dar pentru că în 5 ani de condus maşini pe drumurile patriei nu prea am avut ocazia.

Ei bine, întunericul a sosit mai repede decât mă aşteptăm şi cu asta şi realizarea că mai mult de jumătate din maşinile din India, inclusiv a mea, au faruri extrem de prost realizate. Ori nu bat deloc, ori merg toate pe fază lungă. Majoritatea nu au nici măcar semnalizare. Nici noi nu aveam. Ca să îmi semnalizez intenţia de a schimba direcţia trebuia să combin o mână scoasă pe geam, cu un claxon şi cu tupeul de a mă bagă înaintea celorlaţi. Mulţumesc Domnului că am avut ocazia să conduc atâţia ani prin Bucureşti, tupeul mi-a folosit.

Ştii cum e să conduci fără să vezi nimic?

Să conduci orbit de farurile de pe contrasens, depăşit constant de autobuze sinucigaşe cu fază lungă pusă, înconjurat de scutere şi maşini care claxonează constant şi cu obstacole de diverse tipuri apărând la fiecare 200 metri?  Nu poţi să mergi prea încet, nu poţi să mergi prea tare. În dăţile când acceleram, împins de nu ştiu unde de un curaj nebun, eram zgâlţâiţi puternic de „speed bouncers” prost semnalizate, foarte dese pe drumurile din Goa. În orice moment se putea întâmpla ceva, iar simţurile îmi erau întinse la maxim.

A fost o oră din viaţa pe care nu o să o uit prea uşor, dar am ajuns cu bine. Odată ce înţelegi traficul nu mai pare aşa de rău. Îndată ce ţi-ai făcut botezul de foc, a două oară e mai uşor.   Şi ce am învăţat din toate astea?

Cum să conduci în traficul asiatic

Dacă ajungi prin India îţi recomand deplasarea cu un scuter sau o motocicletă, nu pentru că ar fi mai sigur, dar pentru că în situaţii limită, des întâlnite pe drumurile din India, ai mai mult loc să eviţi un accident.

Pune la îndemână 200-300 de rupii pentru o eventuală şpagă. Spăgile pentru un indian pot fi şi de 50 rupii (3 RON), având însă în vedere că eşti alb, deci plin de bani, ţi se va cere mai mult.

În Goa cel care conduce motocicletă trebuie să poarte cască, însă nu şi pasagerul, deşi este recomandat.

Claxonează mai mult decât ceilalţi. Pentru că nu ştii încă mersul lucrurilor claxonează oricând schimbi sensul sau vrei să fii observat.

Închiriază o maşină cu oglinzi şi semnalizare. Pare evident, însă dacă nu eşti atent de multe ori ţi se vor da motociclete sau maşini fără oglinzi şi fără semnalizare.

Fii atent. Nu bea, nu fuma, nu vorbi cu pasagerii. Fii cu ochii pe drum. Observă-i pe ceilalţi şi încearcă să faci ca ei.

Uită regulile de acasă. Nu se aplică. Asigură-te de 3 ori înainte de orice manevră.

Încetineşte în intersecţii. Nu uita că nu ai niciodată prioritate cu adevărat aşa că mereu fii cu ochii în patru.

Vrei să traversezi strada? Nu căuta treceri de pietoni, nu are sens. Fă-ţi curaj, ridică o mână cu palmă deschisă spre cei care vin spre tine şi treci rapid şi cu atenţie.

Şi orice ai face nu închide ochii!

Ai mai auzit probabil de Goa. Ce ai auzit  depinde foarte mult de cine ţi-a povestit, dar cu siguranţă a fost o descriere care conţinea cuvinte precum „petrecere”, „trance”, „iarba”, „droguri” sau „plajă”. Deşi sunt atribute care nu ar trebui să lipsească dintr-o descriere decentă, cât de des le introducem şi în ce combinaţie este foarte important. 

Un lucru îmi este în continuare clar, şi nu sunt singurul care crede asta, şi el este că:

Goa nu este India.

Adică este, în sensul că este un stat din India, unul din cele mai bogate, şi pentru că aici poţi să vezi cam cât de frumoasă poate fi ţara asta. Însă, per total, este diferită. Este una din cele mai europene şi turistice zone din India şi nu este reprezentativă pentru restul ţării.

Iar asta nu este tot, mai trebuie să înţelegi ceva esenţial:

 Goa este, de fapt, un stat. 

De la nord la sud sunt peste 150 km de străbătut şi de la est la vest peste 100 km, distanţe care se parcurg destul de greu, cu maxim 60 km/h, din cauza infrastructurii defectuoase şi traficului indian.

Apoi vreau să mai spun că:

 Goa este mai scumpă ca restul Indiei. 

Deşi preţurile sunt foarte mici pentru noi, albii europeni, în Goa vei cheltui în medie cam dublu decât în alte zone ale Indiei, exceptându-le pe cele foarte turistice.

Pe cât de evidente mi se par lucrurile astea acum pe atât de necunoscute îmi erau când am ajuns.

Din întâmplare autobuzul de noapte cu care venisem din Mumbai ne-a lăsat, cu ajutorul deciziei noastre pripite, dar inspirate, în partea de nord a statului, în Mapusa, un oraş măricel şi destul de important din nord.  De acolo am mers în Anjuna unde ne-a întâmpinat un sat turistic, cu palmieri, hippies, vreme faină şi mare caldă.

Băi, ăsta-i paradisul. Clar!

Cam aşa gândeşti când ajungi şi sentimentul rămâne cu tine o lungă perioadă, însă curând trebuie să te ocupi de treburile administrative: unde stai, ce mănânci, cu ce te mişti de colo colo. Aşa că, după 2-3 freshuri de fructe pe care am dat echivalentul a 3 Ron, am pornit la treabă.

Să vă povestesc şi hai să încep cu locuinţa.

Cum să închiriezi o casă în Goa

Pat mai bun ca ăl de-acasă nu-i. Da` acasă unde-i?

Poţi să găseşti aproximativ orice tip de casă îţi doreşti, începând de la apartamente şi până la vile sau bungalowuri. Cea mai plăcută variantă este o casă pentru că de obicei vei avea şi terasă, curte şi chiar piscină dacă îţi doreşti asta.

Ca să o găseşti poţi să te duci la o agenţie de turism şi să plăteşti comisionul lor, dar acestea sunt greu de găsit şi nu vor ştii neapărat de case sau locuinţe de închiriat pe termen mai lung. Cea mai bună variantă este să închiriezi un scuter şi să străbaţi străzile staţiunii alese de tine. Vei găsi anunţuri cu numere de telefon, dar cel mai eficient este să întrebi. Întrebi la magazine, întrebi aleatoriu pe stradă, întrebi la case şi cam pe oriunde vezi pe cineva care vinde ceva. Aproape fiecare om pe care îl întrebam ştia pe cineva care avea ceva de închiriat.

Preţurile pentru case şi apartamente încep de la 12 000 rupii (160 euro) pe lună  şi merg până la 70 000 rupii sau mai mult. O casă cu 2 dormitoare şi living care să arate bine va fi, în funcţie de zonă, în jur de 30 000 rupii pe lună. Dacă poţi să dai puţin mai mult poţi închiria ceva mai bun.  Ca să îţi faci o idee poţi să te uiţi pe LetGoa, AirBnb sau pe olx.in, dar nu te aştepta ca anunţurile să fie valabile.

 Poţi închiria o casă şi pe perioade mai scurte de o lună. 

Garanţie ţi se va cere mai rar, însă toţi vor să plăteşti în avans. Cu cât închiriezi pe o perioadă mai mare cu atât preţul o să scadă.

Nu te aştepta să te înţelegi în engleză foarte bine cu proprietarii. Sunt puţini cei care vorbesc foarte bine engleză şi dacă o vorbesc , o vorbesc aşa de rapid că nu înţelegi mare lucru.

În India, pentru a descrie numărul de camere dintr-un apartament sau o casă, se foloseşte prescurtatea BHK. Bedroom, Hall, Kitchen. Ai 1BHK, 2BHK, 3BHK, 4BHK. Cifră reprezintă numărul de dormitoare şi cele mai frecvente sunt casele cu 2BHK şi 3BHK.

Pe prima casă închiriată de noi, un 2BHK adică 2 dormitoare, un living mare, 2 băi, bucătari şi terasă am plătit 35 000 rupii pe lună, adică aproximativ 500 Euro pe lună. Pe a doua casă am plătit aproximativ 15 000 rupii  pe un 1BHK. Cheltuielile au fost incluse.

Concluzia mea este ca poţi să îţi găseşti lejer ceva de stat cu 80 euro pe lună/persoană şi că dacă eşti dispus să plăteşti între 150 euro şi 200 euro pe lună/ persoană poţi să stai chiar în lux.

 Cât costă cazarea pentru câteva nopţi

O noapte într-un beach hut este cam 400 rupii (25 RON) şi o cameră decentă într-un guesthouse între 800 şi 1000 rupii ( 50-60 RON). Dacă mergi până la 1500-2000 Rupii (80- 120 RON) pe noapte, poţi găsi camere cu tot confortul, cu vedere spre mare şi tot ce-ai ţi-ai mai putea dori.

Telefon şi Internet în Goa, India

Dacă vrei să stai mai mult de 5 zile în Goa şi să te simţi cât de cât localnic trebuie să îţi iei un număr de telefon local.  Cele mai cunoscute reţele sunt Airtel, Aircel, Reliance, Idea, Vodafone şi TataDocomo.

Este esenţial să ai un număr de Goa. Acesta se ia foarte uşor de la orice reprezenţă a unei companii de telefonie şi se activează în 2 zile. Trebuie să mai ai la tine copie după paşaport şi o poză.  Tot de la reprezentaţe poţi să iei pachete de internet 3G, inclusiv cu modem. Modemul costă aproximativ 30 euro şi 4GB de internet costă cam 10 euro.

Noi am folosit Airtel care are acoperire foarte bună în Goa şi 3G-ul merge decent. În partea de nord (de Aswhem în sus) am înţeles că IDEA merge un pic mai bine şi că în partea de sud Airtel mai pierde din semnal.

Viteza la 3G este bună, însă semnalul nu este constant şi trebuie musai să testezi în funcţie de zonă înainte să închiriezi casă. Cea mai bună cartelă de internet este de la TATA Docomo, dar este greu de procurat în Goa. Este mai bine să o iei din alt stat şi să vii cu ea în Goa pentru că nu vei fi taxat pentru Roaming. În India, fiind ţara mare, se aplică tarife de Roaming dacă părăseşti statul din care ţi-ai luat cartela.

Dacă ai nevoie de net să ştii că o să te bazezi aproape exclusiv pe 3G pentru că vei găsi foarte greu casă cu internet. Terasele au internet, însă viteză lasă foarte multe de dorit şi nu te poţi aştepta decât să foloseşti emailul şi Skype-ul în mod decent.

 Preţuri în Goa

Probabil că singurul lucru care nu este negociabil este ceea ce cumperi din magazin şi mâncarea din restaurant. În rest cam totul se negociază.  O sticlă de apă de 1 L este 16 rupii, dar în general plăteşti 20 rupii. Fructele sunt cam că la noi, însă poţi să mănânci ananas şi mango proaspăt sau pepene în mijlocul iernii. Cu 20 de rupii îţi iei o nucă de cocos şi un suc de trestie de zahăr  (excelent, trebuie încercat) este cam 10-30 rupii. Un km cu ricşa este 15 rupii, o bere este în jur de 50-60 rupii, un kg de banane cam 30 rupii, electronicele originale sunt ca la noi şi poţi să cumperi o motocicletă cu 500-1000 euro. Aşteaptă-te să primeşti preţuri duble sau chiar de 10 ori mai mari pentru că eşti turist. În general este ok să negociezi până ajungi la un sfert din prima valoare care ţi s-a oferit.

 Bani

Bancomatele sunt la toate colţurile şi poţi scoate bani de pe aproximativ orice card. Poţi scoate maxim 20 000 rupii o dată. Poţi schimba euro şi dolari în rupii şi cursul variază în funcţie de unde schimbi.   Ai grijă să ai mereu la ţine mărunt, bancnote de 10 şi 100 rupii pentru că majoritatea vânzătorilor nu au să-ţi dea rest.

Transport

Goa este legată de restul ţării prin cale ferată şi de aici poţi lua tren spre orice altă destinaţie din India. Margao, Vasco da Gama şi Thivim sunt gări mai importante. Din Goa pleacă autocare spre multe alte destinaţii din India şi se pot cumpăra bilete pe redbus.in sau de la agenţii.

Prin Goa, dacă nu îţi iei motocicletă, poţi circula cu autobuzele locale. Tariful poate fi undeva între 8 rupii şi 30 de rupii. Autobuzele sunt destul de rapide pentru standardele indiene, dar pot fi foarte aglomerate. În lipsă de altceva est un mijloc de transport bun.

Mai poţi lua ricşe sau taxiuri. La ambele poţi negocia tariful. În caz de impas sau dacă vrei să mergi pe distanţe scurte poţi întreba cam pe oricine de taxi şi de multe ori oamenii se vor oferi să te ducă pe motocicletă lor pentru câteva rupii (puteţi fi 2 persoane, în India 3 persoane pe motocicletă este ceva normal).

Libertate! In Goa esti liber sa fii cine vrei si cum vrei.

Cel mai bun mijloc de transport este scuterul sau motocicleta. Traficul este un haos organizat cu care sunt sigur că te vei obişnui destul de repede. Preţul normal pentru a închiria un scuter este de 200 rupii pe zi (aproximativ 13 RON) dacă închiriezi pe o perioadă mai mare de o săptămână, şi 300 rupii pe zi dacă închiriezi pentru mai puţin. Motocicletele sunt ceva mai scumpe (între 300 şi 700 rupii în funcţie de model).

Să mergi să vizitezi India este în general acceptabil. Nimeni nu crede că îţi filează prea multe lămpi. Până la urmă te duci, vezi Taj Mahalul, stai o săptămână la hotel de 4-5 stele şi te întorci cu poveşti despre sărăcia, dar şi minunăţiile pe care le-ai văzut-o acolo.

Să mergi să locuieşti în India este cu totul altă treabă. Brusc doagele lipsă par evidente oricui ai tupeul să-i spui asta şi reacţiile sunt amestecate între uimire, indignare şi curiozitate.

India? Eşti nebun? Mergi şi tu undeva mai civilizat.

N-am să zic că India e foarte civilizată, dar nu e nici cum ne-o imaginăm noi de acasă. În fine, te-ai hotărât să mergi şi nu mai contează nimic. Însă aici vine partea cu adevărat grea.

Dacă nu găsim net? Oare au apă caldă? Unde stăm? Dacă mă îmbolnăvesc? Ce vaccinuri să fac? Dacă fac malarie? Oare găsesc hârtie igienică? Dacă mi-e prea cald? Oare o să-mi fie prea frig? 

Teama este cel mai mare duşman al tău şi te poate duce de multe ori în pragul renunţării. Noroc că înainte de plecare urmează o lună, sau mai mult, în care eşti ocupat să-ţi faci griji peste griji, în care trebuie să alergi după viză, să te gândeşti ce să iei la tine şi mai ales ce să nu iei, să te vezi cu toată lumea şi câte şi mai câte. Fără prea mare avertisment vine şi ziua de plecare. În dimineaţa plecării faci, pe ultima sută de metri, ce mai e de făcut, îţi iei rucsacul şi pleci neştiind ce te aşteaptă.

Ce am simţit, văzut şi mirosit când am ajuns în India e greu de explicat, dar o să încerc să o fac cât mai bine în următorul articol.  Oricum, după ce aterizezi şi iei primul taxi de la aeroport nu poţi zice că realizezi pe deplin unde eşti. Prima dată în Asia, încerci să îţi dai seama dacă ceea ce vezi este un film, dacă eşti cu adevărat acolo şi mai ales dacă o să rezişti 3 luni în ţara asta în care nu există reguli în trafic, în care tocmai ai văzut porci şi vaci în mijlocul celui mai mare şi civilizat oraş din ţara şi în care toată lumea se îmbrăca şi comportă altfel. Pe deasupra mai eşti şi alb şi, evident, plin de bani aşa că nu o să treci neobservat.

Ajută să te aştepţi la ce-i mai rău pentru că, în final, vei fi surprins plăcut.

Bagaj de digital nomad.

India? De ce?

Nici nu mai ştiu cum mi-a venit ideea de a locui în India. Probabil că exotismul ţării, clima faină, biletele ieftine şi costul mic de trai m-au atras peste măsură. În plus de aici poţi ajunge uşor în Nepal, Sri Lanka şi Asia de Sud Est (în principal cu Air Asia).

Am identificat repede Goa ca fiind locul cel mai potrivit pentru a locui la început. Goa este, în mare, cel mai civilizat loc din India, are kilometri peste kilometri de plaje, temperatura medie este de 30 de grade şi e relativ ieftină, chiar dacă este printre cele mai scumpe locuri din India. Nu poate să fie aşa rău, nu? Nu e.

   Eşti femeie si vrei să vizitezi ţări precum Egipt, Maroc, Indonezia sau chiar Iran. Ţi-e totuşi frică. Mama, tata, şeful şi vărul îţi spun că eşti nebună şi că n-ai ce căuta acolo. Du-te în ţări cuminţi, normale, ca Franţa sau Anglia. Acolo nu ai treabă. Dar chiar merită să ratezi locuri deosebite? Chiar dacă Afghanistan, Irak, Pakistan, Somalia sau Yemen, de exemplu, ar trebui lăsate probabil pe mai târziu, iar Liban, Siria şi Iran necesită o atenţie şi un timing deosebit, rămân minim 46 de ţări unde musulmanii sunt majoritari. Şi nu trebuie lăsate de o parte nici zonele unde musulmanii, deşi în minoritate, nu sunt deloc puţini.

   Dacă ar fi să facem o numărătoare generală şi aproximativă am afla că în Asia de Sud (care include India) sunt 420 milioane musulmani; în Asia de Est (include Indonezia) – 290 milioane; în Asia centrală (Rusia, Uzbekistan) – 105 milioane; în Africa din sudul Saharei – 255 milioane; Turcia – 70 milioane; Europa de Vest – 10 milioane; SUA şi Canada – 8 milioane.

   În primul rând trebuie să spunem că, deşi Coranul declară egalitate între bărbaţi şi femei, Shari’a (legea islamică) defineşte drepturi şi obligaţii diferite la femei faţă de bărbaţi, precum şi un statut juridic inferior al femeilor. Este un lucru neobişnuit  pentru ţările musulmane ca o femeie să călătorească independent, deci va fi nevoie să te documentezi despre tradiţiile şi legile ţării pe care vrei să o vizitezi. Sunt locuri mai stricte, ca Arabia Saudită, unde femeile nu au voie nici măcar să conducă o maşină sau să meargă pe bicicletă, şi alte locuri, majoritatea în Asia şi Africa de Nord, unde legile şi atitudinile sunt mai relaxate.

   Indiferent ce ţară musulmana vei vizita, atât singură cât şi însoţită, trebuie să înţelegi de la început că aici este vorba de o altă cultură. Trebuie să accepţi faptul că oriunde te-ai duce, ca femeie cu tenul mai deschis vei atrage întotdeauna atenţia bărbaţilor. Dacă eşti blondă sau ai ochii deschişi la culoare, cu atât mai mult. Vei avea parte de priviri insistente, fluierături sau chiar atingeri. Nu poţi spune că nu ai parte de asemenea tratamente şi în Europa, numai că în ţările musulmane se poate întâmplă mai des. Mult mai des. Totul depinde de tine şi de atitudinea ta. Nu te speria. O dată ce ai înţeles ce este permis şi ce nu, o întreagă cultură te aşteaptă să o descoperi.

Sfaturi pentru a te proteja într-o ţară islamică

1.   Îmbracă-te adecvat

   Fiecare ţară are codul său vestimentar şi este bine să îţi faci temele de acasă, ca să ştii ce să îţi împachetezi. Chiar dacă în majoritatea ţărilor islamice nu te aşteaptă amenzi sau închisoare pentru un decolteu, trebuie să ştii că o îmbrăcăminte care iese în evidenţă nu numai că atrage multe priviri, dar este considerată lipsă de respect. Ca să nu mai spun că femeile care se îmbracă într-un anumit fel – mai european – sunt de obicei prostituate. Deci cel mai probabil nu o să te simţi foarte confortabil cu toate privirile aţintite către tine.

   Ca turistă, în majoritatea ţărilor ai nevoie de un voal peste păr (mai ales dacă eşti blondă sau roşcată) şi să ai pieptul, mâinile şi picioarele acoperite. De asemenea, îmbrăcămintea nu trebuie să fie mulată. Pare greu, mai ales că majoritatea ţărilor islamice se află în zone călduroase, dar nu este aşa de rău. Un material vaporos te va proteja atât de privirile insistente ale bărbaţilor, cât şi de razele soarelui. Evită întotdeauna pantalonii scurţi, bluzele decoltate sau tricourile fără mânecă, sau orice material transparent, chiar şi în Turcia. O fustă lungă s-ar putea să fie soluţia cea mai bună, mai ales că este mai comod pentru aşa numitele wc-uri turceşti pe care le găseşti în toate ţările musulmane.

   Deşi ca turistă vei fi nevoită să foloseşti cel mai probabil doar voalul pentru a-ţi acoperi părul şi decolteul, hai să trecem în revistă elementele de îmbrăcăminte islamică principale:

    -  Hijab, poate cel mai important obiect vestimentar, este voalul care acoperă părul, gâtul şi pieptul femeilor. Sunt mai multe tipuri de hijab-uri şi de obicei se poartă împreună cu o bonetă sau un alt voal mai strâns, pentru a-l împiedica să alunece de pe păr. Găseşti pe youtube o mulţime de filmuleţe care te învaţă cum se pot prinde voalurile de diferite dimensiuni în diferite feluri, care de care mai chic. Aici e un alt filmuleţ care te învaţă cum să îl aranjezi pentru zilele de vară călduroase. Teoria spune că degeaba porţi voalul, dacă restul corpului nu e şi el acoperit.

    -  Niqab este o adăugare pentru hijab, fiind voalul care acoperă nasul şi gura, lăsând la vedere doar ochii. De obicei culoarea niqab-ului este neagră, dar se găsesc şi culori închise, ca albastru sau maro. Ca turistă, nu eşti obligată să îl porţi în nicio ţară.

    -  Burqa este voalul care acoperă întreaga faţă, inclusiv ochii. Nu vei avea nevoie nici de el, dar ca să fie clar ce a interzis Franţa.

    -  Jilbab este ca un palton sau o rochie lungă până în pământ, care obligatoriu are şi mâneci lungi.

    -  Abaya este o rochie care, pe lângă faptul că acoperă mâinile şi picioarele, ţine loc şi de hijab.

   Acestea fiind spuse, nu vreau să îţi imaginezi că nu o să ai concurenţă la modă. Aruncă numai o privire pe site-urile care vând haine islamice, ca acesta.

2.   Respectă tradiţiile

   Islamul menţine o segregare a sexelor, iar rolurile acestora sunt clar stabilite prin lege.

   Atunci când vizitezi o moschee, acoperirea braţelor, genunchilor şi capului sunt obligatorii. Intrarea femeilor nu este permisă în toate moscheile, aşa că întreabă înainte să intri. Descalţă-te la intrare şi fie lasă-ţi pantofii la uşa sau în dulapurile speciale, fie ia-i cu tine în ghiozdan sau în geantă. O dată ce ai intrat, adu-ţi aminte că eşti într-un lăcaş de cult şi oamenii se roagă acolo, aşa că vorbeşte şoptit.

   În majoritatea ţărilor musulmane femeile nu merg singure pe stradă, ci doar însoţite de soţii lor, taţii, sau alte femei. Dacă ai pe cineva care te poate însoţi, este de preferat să nu mergi singură. Dacă ai ceva de întrebat, mai bine întreabă o altă femeie. Unele ţări nu acceptă interacţionarea în public între femei şi bărbaţi.

   Călătorind în grup, sau chiar cu familia, bărbaţii merg de obicei separat de femei. În unele ţări se aşteaptă chiar ca femeile să meargă pe trotuare diferite faţă de bărbaţi.

   Nu îţi ţine iubitul de mână în public, chiar dacă sunteţi căsătoriţi. De sărut nici nu se discută – nu vei vedea nici o femeie musulmană decentă sărutând un bărbat pe stradă. Adu-ţi aminte că este o cultură diferită, unde virginitatea, sexul numai după căsătorie şi chiar ieşitul în oraş doar cu persoane de acelaşi sex sunt respectate cu stricteţe.

   Într-un mijloc de transport în comun, dacă eşti însoţită de un bărbat este bine să ocupi locul de la fereastră, iar dacă eşti singură alătură-te unui grup de femei.

   Într-o casă musulmană, femeile vor sta separat de bărbaţi. Dacă eşti invitată, nici nu te gândi să te alături bărbaţilor!

   Ca reguli generale, evită să îţi arăţi talpa picioarelor (fiind considerata lipsă de respect) şi nu folosi mâna stângă pentru a mânca sau interacţiona cu ceilalţi (se presupune că e mâna cu care te ştergi la fund).

3.   Evită familiaritatea excesivă

   Trebuie să înţelegi că ceea ce poate părea pentru tine ca bunăvoinţă şi atitudine prietenoasă, bărbaţii musulmani ar putea înţelege ca interes de a duce lucrurile mai departe. O privire mai insistentă însoţită de un zâmbet ţi-ar putea aduce belele, mai ales că părerea generală a bărbaţilor musulmani despre femeile europene e că sunt uşuratice. Sfatul este să eviţi schimbul de priviri cu străinii, ceea ce nu ar trebui să fie greu, mai ales că bărbaţii te vor ignora la început în cazul în care călătoreşti cu alt bărbat. De cele mai multe ori îţi va transmite mesaje sau răspunde la întrebări numai vorbind cu însoţitorul tău.

   Dacă socializezi cu bărbaţi localnici, aşteaptă să îţi întindă ei mâna pentru salut. Sunt mulţi care nu vor să dea mâna cu o femeie.

   De asemenea nu ar trebui să te joci cu părul, să îţi aranjezi hainele în public sau să stai prea mult în faţa oglinzii. Rişti să fii privită doar ca un obiect sexual. Nu accepta o invitaţie de la un bărbat singur sau un grup de bărbaţi, decât dacă şi tu faci parte dintr-un grup mai mare. De asemenea, dacă ţi se oferă un pahar de alcool, refuză politicos sau plăteşte singură. Regula asta nu se aplică pentru ceaiuri însă, pe care ţi le vor oferi localnicii cu orice ocazie.

   Pentru a scăpa de insisţentele unora sau altora, arată că nu eşti disponibilă purtând o verighetă pe deget, chiar dacă eşti însoţită sau nu de un bărbat.

   Dacă simţi că cineva devine mult mai familiar decât ai dori, nu ezita să îl admonestezi (chiar zgomotos pentru a te auzi cei din jur) sau să îl ameninţi că o să chemi poliţia. Te va lăsa în pace şi nu se va simţi jignit, chiar dacă va fi dezamăgit, pentru că el ştie că este o atitudine corectă. În unele ţări, precum India, dacă încerci să faci o poză unui astfel de agresor vei observa că se va îndepărta fără alte insistenţe.

   Cere permisiunea înainte de a face poze cuiva pentru că s-ar putea să jignesti fără să vrei având în vedere că legea islamică nu permite reprezentări ale oamenilor sau animalelor în poze.

Ce faci dacă Ramadanul coincide cu planurile tale de călătorie într-o ţară islamică

   Ramadan-ul (sau Ramazan) este luna de post a lumii islamice. Sunt 30 de zile în care musulmanii credincioşi postesc de la mâncare, băuturi şi relaţii sexuale de la răsărit până la apus.

   Nu e cazul să îţi amâni planurile de călătorie dacă se întâmplă să coincidă cu Ramadanul, dar trebuie să ai în vedere tradiţiile şi legile ţării în care poposeşti. În timp ce majoritatea ţărilor islamice acceptă faptul că străinii nu postesc pe durata Ramadan-ului, în Emiratele Arabe sau Qatar este interzis prin lege să mănânci, să bei sau să fumezi în public în timpul acestuia, deci te poţi trezi cu o amendă sau chiar cu închisoarea doar dacă bei suc în public. Este posibil să întâlneşti câteva restaurante închise în timpul zilei sau localuri unde nu servesc alcool, dar sigur nu se aplică pentru locurile mai turistice.

   Este preferabil să nu te bazezi pe trafic, mai ales că este mai aglomerat şi se întâmplă mai multe accidente din cauza oamenilor care se grăbesc acasă pentru a lua cina. Se aşteaptă ca femeile să se îmbrace mai modest. Şi sigur nu vei vrea să superi pe cineva, pentru că nu ai cum să nu fii irascibil după o zi întreagă de post negru. Vei auzi muzică şi tobe în fiecare dimineaţă în jur de ora 3, care trezesc lumea pentru a-şi lua micul dejun înainte de răsăritul soarelui. În ultimele 3 zile de Ramadan este sărbătoare, iar toate muzeele, magazinele şi băncile vor fi închise.

Sfaturi specifice

Turcia

   Aici lucrurile nu sunt foarte diferite faţă de Europa şi personal m-am simţit mai în siguranţă făcând autostopul aici decât mergând cu trenul în Vestul Europei. Cum şi este de aşteptat, dacă te îmbraci sumar aşteaptă-te la priviri şi propuneri indecente. Însă nu te va condamna nimeni dacă nu ai voal pe cap, sau dacă porţi blugi mulaţi şi mânecă scurtă. Situaţia se schimbă în partea de est a Turciei unde trebuie să fii mai prudentă.

   Bărbaţii menţin totuşi o mentalitate diferită de a europenilor, şi de multe ori pot să înţeleagă printr-un simplu zâmbet  de-al tău că vrei ceva mai mult de la ei. Devine şi mai complicat atunci când le zici că nu ai nicio intenţie, dar ei cred că vrei să demonstrezi că cedezi mai greu. Sfatul este să te comporţi cât mai formal, chiar dacă turcii sunt numai un zâmbet. Alimentaţi de filmele americane, de unde învaţă că toate femeile non-musulmane sunt uşuratice, nu prea poţi să îi condamni că încearcă. O altă soluţie pentru întrebările pe care le vei auzi frecvent de genul What is your name? Where are you from? e să nu le raspunzi în engleză. Nu prea cunosc alte limbi, şi nici nu se vor simţi ofensaţi. În autocarele ce leagă oraşele între ele, călătoarele singure sunt aşezate numai lângă alte femei, ceea ce te poate face să te simţi mai în siguranţă.

   În Istanbul şi Ankara, precum şi pe litoralul foarte turistic, cam orice tip de îmbrăcăminte este acceptat. Totuşi, ca femeie singură, nicăieri nu eşti 100% în siguranţă, aşa că evită să mergi singură mai târziu de apus. Istanbulul poate părea sigur, dar are cea mai mare rată de criminalitate din Turcia. Satele sunt mai convenţionale, deci încearcă să nu ieşi în evidenţă prea mult.

Egipt

   Deşi este o ţară turistica, legea după care se conduce Egiptul este Shari’a – legea islamică. Totuşi există atât musulmani, cât şi creştini, deci nu este obligatoriu să porti hijab. Însă trebuie să te îmbraci decent, fără decolteuri sau pantaloni scurţi, pentru că oricum o să ieşi în evidenţă, fiind albă între femei închise la culoare. Un voal sau o pălărie nu poate face rău, mai ales dacă eşti blondă, pentru că egiptenilor le place să atingă părul blond. Şi te va proteja şi de soarele puternic.

   Contactele intime de orice gen sunt interzise în public, aşa că încearcă să nu îţi săruţi iubitul pe stradă, chiar dacă cel mai probabil o să scapi doar cu un avertisment de la poliţia turismului.  Nici fumatul în public pentru femei nu este văzut foarte bine. Chiar dacă acasa faci plajă topless, la hotel este de preferat să rămâi cu tot costumul de baie pe tine, pentru că majoritatea angajaţilor sunt musulmani.

   Găseşti aici un forum unde poţi găsi mai multe informaţii şi poţi pune întrebări în legătura cu Egipt.

Tunisia

   Tunisia este mai liberală decât Egiptul şi, bazându-se destul de mult pe turism, nu vei avea mari probleme ca femeie, chiar singură, mai mult decât obişnuitele priviri insistente şi ocazionalele atingeri minore. Femeile de aici se îmbracă într-un stil mai mult european, cu blugi mulaţi şi bluze strâmte, dar îşi acoperă fiecare centimetru de piele şi ocazional poartă hijab-ul pe cap. Sudul Tunisiei, mai puţin turistic, este şi mai tradiţional.

   Unele baruri refuză să primească femei, iar altele s-ar putea să îţi ceară paşaportul pentru a-ţi verifica naţionalitatea.

Maroc

   Ca şi în celelalte ţări musulmane, dar turistice, o femeie singură trebuie să aibă mai multă grijă cu ce se îmbracă. Bărbaţii îţi vor arunca priviri insistente şi te vor mângâia pe păr, mai ales dacă este deschis la culoare. Şi ei au o poliţie a turismului, aşa că poţi ameninţa dacă cineva te deranjează prea tare.

   Găsiţi aici câteva sfaturi bune de la o femeie care a călătorit singură în Maroc.

Iordania

   Iordania pare mai relaxată în ceea ce priveşte îmbrăcămintea femeilor şi insistenţele bărbaţilor, mai ales dacă vizitezi doar locurile turistice. Asta nu înseamnă în niciun caz că poţi să treci la pantaloni scurţi şi bustieră, mai ales că localnicele poartă haine modeste, slab colorate şi hijab. Trebuie să păstrezi acelaşi stil de îmbrăcăminte, mai ales că soarele arde destul de puternic.

   Aici găsiţi mai multe sfaturi pentru o călătorie în Iordania.

Iran

   Iranul este o ţară mai tradiţională şi trebuie să te aştepţi la o cenzură ceva mai mare. Situaţia nu este atât de drastică precum ţi-ai imagina citind diverse ziare, dar există poliţie care patrulează pe străzi pentru a vedea dacă eşti îmbrăcat regulamentar. Purtarea de hijab este obligatorie, la fel şi îmbrăcămintea decentă. Majoritatea femeilor poarta jilbab. O să fii surprinsă totuşi că sunt destule femei pe stradă machiate puternic, îmbrăcate în culori vii şi hijab-ul lasă la vedere o bună parte din păr. Dar dacă vrei să fii lăsată în pace de bărbaţi şi de poliţie, este de preferat să urmezi regulile.

Emiratele Arabe Unite

   Este o ţară mai liberală decât cele din jurul ei, iar femeile sunt libere să se îmbrace după bunul plac. Ca în toate celelalte ţări musulmane, este bine să fii decent îmbrăcată pentru a nu atrage atenţia. În majoritatea restaurantelor există camere separate pentru femei, în cazul în care călătoreşti singură. Avantajul în Emiratele Unite Arabe e că femeile sunt de cele mai multe ori servite primele şi există cozi speciale pentru femei în majoritatea instituţiilor.

India

   Nici aici nu există vreo lege pentru îmbrăcăminte, dar este de preferat să îţi acoperi picioarele şi să nu ai decolteu adânc. Salwar Kameez este un model specific indian şi este decent şi răcoros. Dacă vrei să scapi de bărbaţi, fă-le o poză – vor pleca imediat.

Indonezia

   Deşi nu este nici pe departe la fel de strict ca în ţările din Orientul Mijlociu, depinzând de locul unde te duci e bine să îţi acoperi mâinile şi picioarele. Este o zonă cu umiditate mare şi trebuie să îţi alegi cu atenţie materialul din care sunt făcute hainele. De evitat decolteurile adânci, pentru că indonezienii sunt de părere că sunt făcute ca să fie atinse. Şi aici se aplică regula de bază – în zonele turistice este acceptat orice, dar cu cât te îndepărtezi trebuie să te îmbraci mai decent.

   Poate unele reguli de comportament pentru femeile care vizitează ţări islamice par nedrepte, dar sunt destul de rezonabile. Fiecare ţară are regulile şi tradiţiile sale, şi nedrept ar fi să te aştepti ca o cultură să se aplece în faţa unei alte culturi, exterioare. Aşa că ia-ţi inima-n dinţi, documentează-te bine despre ţara pe care vrei să o vizitezi şi adu-ţi aminte să respecţi cultura şi oamenii între care ajungi, pentru ca şi ei la rândul lor să te respecte pe tine. De multe ori o ţară musulmană va fi mai sigură pentru o turistă care respectă tradiţiile decât o ţară aşa-zis civilizată.

   Ai fost într-o ţară islamică? Comentează şi împărtăşeşte din experienţa ta.