10 lucruri pe care le poţi face aproape gratis în Santorini



 

Santorini, insula grecească a misterelor şi a contradicţiilor este destinaţia care atrage cu forţa unui magnet suflete boeme, suflete exploratoare şi suflete pasionale deopotrivă. De ce? Dintr-o mie de motive. Pentru istorie, pentru mit şi mister, pentru unicitatea apusului de soare, pentru spectacolul natural al peisajelor şi pentru multe alte motive care nu pot fi definite în cuvinte. Şi, până la urmă, cea mai importantă întrebare nu se învârte în jurul acestui “de ce” raţional.  Ne place, mai degrabă, să ne întrebăm “cum”. Este o întrebare mult mai interesantă, una la care eu am găsit răspunsuri pe care vreau să le împărtăşesc tuturor celor care visează să pătrundă în acest paradis insular, să simtă dogoarea soarelui grecesc şi prospeţimea apei albastre care se confundă cu cerul.

Santorini poate fi o destinaţie costisitoare. Ei bine, eu am descoperit că, dacă ştii ce să cauţi şi unde să priveşti, un sejur în Santorini devine accesibil din acest punct de vedere. Călătoriile nu ar trebui să ne coste o mână şi un picior. Dincolo de rutina zilnică, de programul de opt ore de la birou, de aglomeraţia din mijloacele de transport, de nevroze şi responsabilităţi, suntem fiinţe nomade. Fiinţe nomade deghizate în fiinţe sedentare uneori. De aceea, simţim nevoia de multe ori de a pleca, de a explora, de a vizita şi de a descoperi. Iar călătoriile fac parte din fiinţa noastră, de aceea ele ar trebui să fie accesibile.

În Santorini există cel puțin 10 lucruri pe care le poţi face aproape gratis, dar experienţa de a le trăi este nepreţuită.

 

1. Cinema în aer liber.

Ştiu că nu ai venit în vacanţă ca să te uiţi la filme; cu toate acestea, experienta cinematografului în aer liber din Santorini înseamnă cu totul altceva. Imaginează-ţi o seară perfectă cu stele luminoase în care te uiţi la filmul tău preferat în timp ce briza insulară te învăluie şi te transpune cu totul în povestea filmului. De asemenea, la Open Air Cinema, situat  lângă plaja Kamari, poţi savura un cocktail şi mai multe gustări delicioase în timp ce filmul rulează. Costul unui bilet este de doar 7 euro, iar experienţa este una … de film.

2. Vizitează vulcanul activ şi fă o baie în lacurile sulfuroase.

Experienţa turistică cu un ghid specializat poate să nu fie pentru tine. Nu e nici pentru mine, prefer să explorez singură şi să descopăr lucrurile care nu atrag neapărat atenţia turiştilor. Cu toate acestea, să vizitezi vulcanul activ merită şi este o experienţă extrem de interesantă. Vei urca într-o bărcuţă mică din lemn din care, timp de 4 ore, vei putea vedea nisipul negru şi vei putea simţi căldura vulcanului activ. Terenul arăta de parcă este un decor din filmele science-fiction, iar lacurile termale sulfuroase sunt o încântare totală. Poţi oricând să te arunci de pe bărcuţă ca să înoţi şi să explorezi ce înseamnă vulcanul activ. Costul aceste excursii este de 15 euro.

3. Bucură-te de un deliciu din fructe.

Deşi există multe localuri tradiţionale în Santorini, cu o mâncare delicioasă, o atmosferă relaxată şi oameni primitori, trebuie neapărat să încerci o masă compusă exclusiv din fructe. Peste tot, pe străduţele înguste şi luminoase din Santorini vei putea găsi vânzători ambulanţi care îţi oferă o diversitate de fructe delicioase. Poţi face un picnic pe plajă din sortimentele de fructe pe care le găseşti la preţuri extrem de accesibile deoarece oferta este nelimitată, iar vânzătorii se înghesuie să îţi ofere cele mai delicioase produse naturale, de la fructe exotice şi de sezon, până la porumb copt.

4. Închiriază un ATV şi descoperă frumuseţea insulei.

În cazul în care nu ai venit în Santorini cu maşina, cea mai bună metodă de a vedea întreaga insulă fără a-ţi oferi primul născut ca plată la taxiuri şi fără a te înghesui în mijloacele de transport în comun este să închiriezi un ATV. Preţul acestuia este de doar 20 de euro pe zi şi îţi asigură o libertate totală de mişcare şi o experienţă de transport deosebită. Ai grijă, totuşi, să nu porţi un tricou cu mâneci altfel, când te vei întoarce în ţară, toţi prietenii tăi vor crede că ai fost, de fapt, la cules de căpşuni în Spania.

5. Experimentează o degustare de vinuri pe stânci.

Ce poate fi mai boem decât un vin mătăsos, de culoarea chihlimbarului, savurat pe o stâncă înaltă şi având în faţă un apus de soare spectaculos? În Santorini există multe crame pe stânci, cu sortimente de vinuri pentru toate gusturile ce te vor face să crezi că guşti din ambrozia zeilor. Ofertele de preţ sunt extrem de accesibile, iar experienţa de care vei avea parte este una magistrală.

6. Fă o excursie pe cărarea catârilor.

La un moment dat în istorie, catârii reprezentau unicul mijloc de transport în Santorini. Dacă ai ajuns acolo, trebuie să încerci experienţa de a te urca în maşina timpului şi de a experimenta cum trăiau locuitorii acestei insule acum mulţi ani. Pentru a ajunge în vechiul port, poţi închiria un catâr pentru doar 5 euro. Vei beneficia, astfel, de o experienţă amuzantă şi deosebită. Până la urmă, nu e ca şi cum poţi călări un catâr în fiecare zi către serviciu. De asemenea, pentru cei care protestează pentru drepturile animalelor, există şi un funicular care te va duce în port, preţul biletului fiind acelaşi.

7. Savurează o seară în stilul lui Zorba Grecul la Taverna Dimitris.

Vrei să ştii cum se simţea Zorba atunci când dansa pe plajă şi vorbea despre libertatea absolută? Atunci trebuie neapărat să vizitezi taverna Dimitris din Kamari. Dacă muzica grecească live, dansul, mâncarea tradiţională şi vinul nelimitat îţi sună la fel de bine cum îmi sună mine (mai ales vinul) atunci rezervă o masă cu doar 20 de euro şi vei avea parte de toate acestea. În plus, atmosfera este senzaţională, iar ospitalitatea familiei care deţine acest local este unică.

8. Vizitează cetatea antică a Thirei.

Există o legendă care circulă în jurul acestei insule învăluite în mister. Mulţi istorici şi arheologi leagă Santorini de misterul paradisului pierdut al Atlantidei. Denumită în antichitate Thira, Santorini reprezenta o insulă paradisiacă iar unii istorici spun că ar fi vorba chiar despre faimoasa Atlantida, Sfântul Graal al arheologilor din toată lumea. Indiferent că este sau nu vorba despre Atlantida, Santorini (Thira) a avut parte de o civilizaţie înfloritoare şi spectaculoasă iar acest lucru se poate vedea vizitând cetatea antică a Thirei. Deschisă publicului de marţi până duminică, între orele 8:30 şi 15:00, cetatea Thira poate fi vizitată pentru preţul de numai 4 euro. Dacă te vei plimba pe strada principală a cetăţii, vei trece pe lângă Băile Romane, vei putea vedea casele străvechi din mozaic precum şi piaţa antică, denumită agora şi, de asemenea, la Terasa Festivalurilor vei avea parte de o privelişte absolut senzaţională. Cu un efort de imaginaţie, în faţa ta vor lua naştere ceremoniile antice dedicate zeului Apollo, care erau ţinute acolo pentru a-l onora pe Zeul Soarelui.

9. Experienţa The White Door Theatro.

Bine, poate că aceasta atracţie nu este una dintre cele mai ieftine dar, pentru ceea ce oferă, preţul este extrem de avantajos. Dacă ai curiozitatea de a lua parte la o nuntă tradiţional grecească din anul 1940, atunci trebuie neapărat să vizitezi acest loc. Situat în centrul Firei, capitala insulei Santorini, The White Door Theatro este un loc special, încremenit în timp şi care angrenează participanţii într-un show care descrie perfect o nuntă tradiţional grecească, aşa cum se întâmpla acum 70 de ani. De la costume specifice, până la actori care angrenează spectatorii să ia parte la piesă, să mănânce, să danseze şi să sărbătorească împreună şi până la vinurile alese şi mâncarea delicioasă, spectacolul oferit este unul complet de care poţi avea parte la preţul de 45 de euro.

Şi, pentru că tot am discutat despre lucrurile minunate pe care le poţi face aproape gratis pe insula Santorini, ca bonus, o să îţi ofer nişte ponturi în legătură cu lucrurile pe care le poţi face în totalitate gratis pe această insulă a misterelor şi pasiunii.

10. Bucură-te de o zi de plajă la Kamari Beach.

O plajă cu nisip negru, situată la poalele muntelui Mesa Vuono, Kamari Beach este ceea ce trebuie neapărat să vezi dacă te afli în Santorini. Să nu îţi uiţi șlapii şi prosopul de baie, pentru că nisipul negru poate deveni foarte fierbinte în timpul zilei. În rest, bucură-te de o zi de plajă parcă extrasă dintr-un roman de fantezie, cu o apă de un albastru roial pur, îmbrăţişând malul nisipos negru.

 

 

Offf…dar nu-mi ajung numai 10. Hai să adaug și un fel de bonus:

 

1.  Vizitează satul Emporio.

Situat în apropiere de Perissa Beach, satul Emporio arată ca o adevărată capsula a timpului dezgropata special pentru ochii tăi. Vei vedea o serie de case în peşteri, folosite de localnici pentru răcoarea naturală pe care o oferă, mori de vânt, precum şi una dintre cele mai vechi biserici de pe insulă, Palia Panagia.

2. Plaja roşie.

Ceea ce este minunat în Santorini este diversitatea plajelor şi a peisajelor. Dacă ai avut parte de o zi de plajă la Kamari Beach, este rândul să încerci plaja Red Beach cu nisip roşu, arătând ca un peisaj suprarealist de pe Marte. Înconjurată de roci vulcanice negre şi roşii, plaja Red Beach reprezintă o destinaţie la care vei ajunge mai greu, cel mai probabil prin intermediul unei bărci, dar care te va lăsa înmărmurit/a din primul moment în care vei simţi nisipul roşu sub tălpi.

3. Aventura din Fira până în Oia şi celebrul apus de soare.

Nu te costă nimic să mergi pe jos, iar, având în vedere splendoarea peisajelor şi izul fascinant de aventură pe care ţi-l oferă acest traseu, trebuie neapărat să încerci excursia din Fira până în Oia. Te vei simţi că un explorator care cucereşte tărâmul magiei şi, odată ajuns în Oia, vei putea privi spectacolul celebrului apus de soare din Oia care te va transpune în esenţa spiritului fierbinte grecesc.

 

Unde să te cazezi în Santorini? 

Nu este nevoie să plăteşti câteva sute de euro pe noapte pentru o cameră la un hotel de lux pentru a avea parte de experienţa unică a ceea ce înseamnă Santorini. Din contră, te vei integra mai bine în această realitate şi vei gusta mai bine nectarul insulei cu cel mai frumos apus de soare din lume dacă vei alege un hostel sau un apartament. Și datorită reliefului caracteristic al insulei chiar și un hotel de 2 sau 3 stele o să îți ofere o priveliște minunată, dar dacă dorești, poți să te lăfăi și într-un hotel de 4 sau 5 stele.

Spre exemplu, hostelul Caveland oferă turiştilor un preţ de 20 de euro pe noapte pe timpul primăverii. Mai mult, acest loc este cu totul special deoarece este amenajat într-o peşteră şi poţi avea parte, astfel, de răcoarea naturală precum şi de experienţă tradiţională grecească. Dimineaţa poţi să iei parte la lecţiile de yoga, poţi să stai pe acoperiş şi să savurezi o bere sau poţi să te bucuri de piscina amenajată.

Iar dacă crezi că o să îți placă mult prea mult în Santorini și te gândești să stai mai mult, citește și interviu cu un grec din Santorini.

 

*Dacă vrei să primeşti ultimele articole publicate de noi plus alte ştiri şi informaţii interesante urmăreşte-ne pe  Facebook şi abonează-te la newsletter.

Related Posts with Thumbnails


« « Cântând şi călătorind: interviu cu The Balcony Players, cântăreţii nomazi.| Povestea unui brazilian care călătorește cu o Lada veche prin Europa de Est. Și sfaturi. » »
  1. Am fost in 2012 in Santorini si sunt de acord cu majoritatea celor spuse… mai putin cu ideea ca te duci in Santorini sa te cazezi la hostel. Nu stiu de ce, dar la hostel sau apartament ma pot caza in orice parte a lumii, daca ma duc in Santorini ma duc pentru vederea la caldera, sa ma trezesc de dimineata cu vulcanul adormit inaintea ochilor, admirand casele albe catarate ca o coroana pe marginea haului in Fira, Oia, Imerovigli… Sincer, eu as sfatui pe oricine sa faca un efort si sa-si ia o cazare cu vedere la caldera… Nimic nu se compara asta.

  2. Hincu Victor says:

    In Santorini, in Kamari, NU VA CAZATI LA ANEMONES!!! Personalul e sfidator si nepoliticos!!! Micul dejun e saracacios si monoton!!

  3. Foarte bun articolul. Chiar mi-a starnit apetitul pentru o vacanta in Santorini!
    Victoras, la Anemones ori erau romani angajati?!

  4. Hincu Victor says:

    Santorini e o insula magica, plina de istorie si traditii. Mai multe pe tripadvisor, pe profilul meu.
    Anemones e o afacere de familie, in care sunt si romani. Am preferat sa descopar insula prin excursii locale cu ajutorul celor de la KAMARI TOUR si la pas cu ajutorul transportului local. Plaja am facut doar doua zile.
    Cand cei de la Anamones vedeau ca plec, parca le dadeam cu bata in cap. Iar nu faceam consumatie la barul piscinei.

  5. Hincu Victor says:

    Pentru PrintedCartoon, bunul simt e obligatoriu! Familiarismele nu cred ca isi au locul, mai ales ca nu ne cunoastem personal!!
    Chestie de respect elementar!!

Tu zici că..

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current day month ye@r *

Anti-Spam Quiz: