10 castele din Germania pe care trebuie să le vezi



   Germania are poate cele mai frumoase castele din lume şi cred că mi-ar lua un an să le descriu pe toate. Cam oriunde ai fi în Germania eşti foarte aproape de cel puţin un castel impresionant şi zeci de ruine. Am încercat să selectez câteva din cele mai frumoase sau impresionante castele ale Germaniei.

 

 

         1. Castelul Neuschwanstein

 

   Este situat în sudul Germaniei în apropiere de Munchen şi graniţa cu Austria. Străjuieşte satul Hohenschwangau lângă Füssen şi este o bijuterie care s-a născut din visul regelui Ludwig al II-lea. Este exact castelul din poveste pe care ţi-l imaginezi de fiecare dată când zici..ei bine…. castel . A fost construit în anii 1870 pe ruinele altor două castele şi a inspirat castelul înfăţişat de Disney în desene precum Frumoasa din pădurea adormită şi parcul Disneyland, aşa de frumos este. Castelul nu a fost terminat, din toate cele 200 de încăperi plănuite fiind terminate doar 15.Neuschwanstein

 

   Program: 8:30 – 17:30

   Intrare: 9 € adulţi; 8 € studenţi; 15 € bilet comun pentru Neuschwanstein şi Hohnescwhangau

   Parcarea în  Hohenschwangau costă 4,5 € pe zi.

 

      Cum ajungi:

   Cu trenul de la Munchen la Fussen, o călătorie de 2 ore (şi aproximativ 30 €) în care schimbi trenul o singură dată. De la Fussen poţi să iei un autobuz care pleacă din 20 în 20 de minute spre castel (autobuzul 9713 spre Hohenschwangau)

   Cu maşina: Mergi pe autostrada A7 spre Fussen apoi spre Hohenschwangau. Din Hohenschwangau poţi să mergi pe jos până la castel (cam 30 de minute de urcat) sau să iei o căruţă trasă de cal (5 € la urcare , 2,5 € la coborâre). Poţi să iei şi autobuz de pe Schlosshotel Lisl, Neuschwansteinstraße care e aproximativ 2,5 €.

 

   O dată ajuns în zonă nu uita să faci o plimbare şi până la podul Marienbrücke pentru a vedea cascada şi o privelişte uimitoare a castelului.

   Turul castelului durează doar 35 de minute. Castelul este vizitat anual de 1,3 milioane de turişti deci probabil o să fie foarte aglomerat, aşa că ia-ţi biletele din orăşelul de lângă castel.

   Poţi să faci şi parapantă pe deasupra castelului sau să faci un tur cu bicicleta (detalii aici)

 

   Informaţii şi poze găsiţi aici.

 

 

   Ludwig al II-lea şi-a mai pus amprenta pe două castele din apropiere:

 

  • Castelul Linderhof care este înconjurat de nişte grădini superbe. Ludwig al II-lea iubea operele lui Wagner aşa că în castel a construit o peşteră artificială cu stalagmite şi stalactite pentru a ilustra primul act din opera Tannhäuser a compozitorului, iar grota este iluminată în diferite culori.  Detalii pe www.linderhof.de

  • Castelul Hohenschwangau în care Ludwig al II-lea a crescut este amplasat superb lângă un lac. Castelul se vede şi de pe Neuschwanstein şi poţi să închiriezi bărcuţe pe lacul de lângă castel. Mai multe detalii (şi poze) aici şi aici

 

linderhof

 

 

         2. Castelul Hohenzollern

 

   Este situat la 80 km sud de Stuttgart pe un munte de 855 metri lângă orăşelul Hechigen şi a fost reşedinţa familiei Hohenzollern pentru câteva secole. Castelul Hohenzollern actual a fost terminat în 1867 şi este maiestuos.

 

   Se poate ajunge cu trenul sau cu maşina pe A81 (ieşirea Empfingen) sau B27 (ieşirea Burg Hohenzollern)

 

   Este deschis de la 9:00 la 17:30

   Intrare: 5 € (doar împrejurimile) sau 9 € cu intrare în castel

 

   Mai multe informaţii aici.

 

 

         3. Castelul Babelsberg

 

   Este situat în Potsdam lângă Berlin. A fost construit în 1833 de Karl Friedrich Schinkel lângă râul Hababelsbergvel şi este înconjurat de un parc maiestuos. Castelul a fost renovat mai târziu dar şi-a păstrat stilul gotic. Momentan castelul este iar în renovare deci nu se poate vizita înăuntru.

 

   Program: 10:00- 18:00; Luni închis

   Intrare: 4€ cu ghid; 2€ fără ghid; 4€ castel şi turnul Flatow

   Mai multe informaţii aici .

 

 

         4. Castelul Reichsburg Cochem

 

   Este situat în Cochem în apropiere de Koln şi Frankfurt lângă râul Moselle. A fost construit în anii 1000, a suferit incendii şi distrugeri parţiale şi  a fost reconstruit în stil neogotic. Castelul are şi un restaurant unde se organizează diverse festivităţi. În Reichsburg_cochem zonă puteţi vedea şi un spectacol cu vulturi dresaţi.

 

   Program:09:00-17:00

   Intrare: 5 €

 

   Mai multe informaţii pe site-ul oficial. O colectie de poze puteţi vedea aici.

 

 

Schwerin         5. Castelul Schwerin

 

   Este situat in oraşul Schwerin, în apropiere de Hamburg şi nu chiar departe de Berlin. Este încadrat de un lac şi niste grădini superbe şi se zice că ar fi bântuit de o fantomă pitică. Palatul este acum sediul Parlamentului statal.

 

   Este deschis între 10:00 si 18:00, iar intrarea este 6 €. Informaţii găsiţi pe site-ul oficial sau aici.

 

 

         6. Castelul Mespelbrunn

 

   Este un castel medieval superb în orăşelul Mespelbrunn între Frankfurt şi Würzburg . Ceea ce se vede astăzi este rezultatul reconstruirii unei case simple în 1551. O parte a castelului este construită Mespelbrun pe un iaz, iar locaţia şi împrejurimile (pădurea Spessart) sunt de vis.

   Dacă te-ai îndrăgostit de loc poţi să îţi faci şi nunta acolo.

 

   Program: 09:00 – 17:00

   Intrare: 3,5€ adulţi; 2€ studenţi

 

   Mai multe informaţii pe site-ul oficial sau aici.

 

 

         7. Castelul Zwinger

 

Zwinger

   Palatul Zwinger este situat în Dresden şi este o bijuterie a arhitecturii de tip baroc. Mai degrabă decât un castel aici găsiţi un întreg complex de palate, muzee şi grădini.

 

   Program: 06:00 -23:00

   Intrarea liberă

 

   Mai multe informaţii pe pagina oficială.

 

 

         8. Castelul Braunfels

 

braunfels

   Este situat în oraşul Braunfels în districtul Hesse din Germania aproape de Koln. Menţionat în arhive din 1246 a fost reconstruit în 1679.

 

   Program: Deschide la ora 11 şi teoretic stă deschis până la ultimul turist

   Intrare: 5€

 

   Informaţii pe www.schloss-braunfels.de

 

 

         9. Castelul Eltz

 

Eltz

   Unul din cele mai bine păstrate castele din Germania este situat în apropiere de Koln şi castelul Cochem. Este locuit de aceeași familie care l-a locuit și în secolul 12 ( 33 generații).

 

   Intrare: adulți 8€; studenți 5,5€

   Program: 9:30 -17:30

 

   Informații detaliate pe pagina oficială.

 

 

         10. Palatul Herrenchiemsee

 

   Modelat după palatul Versailles a început să fie construit în 1878. Este situat foarte herrenchiemsee aproape de Munchen(60km) pe o insulă de pe Lacul Chiemsee.

 

   Se ajunge din Munchen cu trenul până la Prien am Chiemsee şi de acolo cu barca la insulă sau cu mașina pe A8 cu ieșirea la Bernau și apoi în direcția Prein am Chiemsee.

 

   Orarul bărcilor care ajung la castel se găsesc pe www.chiemsee-schifffahrt.de

 

   Program: 9:00- 18:00

   Intrare: 7€ bilet întreg; 6€ bilet redus.

 

   Informații detaliate și poze aici

 

 

   Locaţia pe hartă a castelelor:

 


Vezi Castele din Germania în hartă mare

 

   Dacă ați mai vizitat şi altele chiar mai frumoase vă rog să-mi atrageţi atenţia.

Related Posts with Thumbnails


« « Caută partener de călătorie| Kuşadası. Şi ce să vezi în afară de soare » »
  1. Cred ca dupa ce se face bebe mare, o sa trag la imprimanta toate povestile de pe bloaga voastra si o sa incepem sa colindam Europa. Sigur ca pana atunci sper sa si castig la Loto, ca dupa ultimele masuri ale Guvernului, numa’ bani de plimbari nu mai avem! ;)

  2. frumos..istorie vie…sau poveste…

  3. am vazut acum 2 ani Neuschwanstein . e intr-adevar ceva extraordinar

  4. UmblaCreanga says:

    Cred ca si castelul Lichtenstein merita amintit, este fenomenal si acela. Licthenstein si primele 3 din lista voastra o sa le vizitam peste 2 luni cand plecam in eurotrip!

  5. Ar fi interesant de vazut Neuschwanstein, e si pe lista finalistilor din topul cu minunile lumii facute de om, alaturi de Turnul Eiffel si Piramide.

  6. Am fost acum 2 ani la Herrenchiemsee, Neuschwanstein Castel si Hohenschwangau. Minunate. Putin spus. Dar si drumul pana acolo si peisajul in care sunt amplasate merita vazute. Romantichestrasse – drumul pana la ultimele 2 castele te face sa iti doresti sa te mai intorci (la fiecare sfarsit de saptamana – dar nu se poate). Pentru a ajunge la primul castel trebuie sa ajungi in Prien pe lacul Chiemsee – o localitate de basm, te lasa fara cuvinte. Anul aceste sper sa ajung la alte 4 castele din aceasta lista.

  7. mihaela says:

    http://burg-eltz.de/
    burg elz este un castel deosebit chiar daca nu se bucura de atata reclama ca cele din sudul germaniei,mult mai cunoscute turistilor.

    interesant este si faptul ca este localizat intr-o vale,desi te-ai astepta sa fie cocotat pe deal,ca majoritatea celorlalte din lista.

    le-am vazut pe toate in cei 15ani de cand locuim aici si este preferatul meu!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Tweets that mention 10 castele din Germania pe care trebuie să le vezi « Nomadic -- Topsy.com - [...] This post was mentioned on Twitter by Robert Manea, Nomadic Lifestyle. Nomadic Lifestyle said: 10 castele din Germania pe ...
  2. De pe bloguri adunate, 18 aprilie – 16 mai | Viajoa - [...] 10 castele din Germania pe care trebuie să le vezi Ce poze! Te indeamna la visare. Iar cand vezi ...

Tu zici că..

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current day month ye@r *

Anti-Spam Quiz: